ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Amendamentul susținut de Ministerul Finanțelor pentru simplificarea RO e-Factura adoptat în Comisia de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților

18 Mai 2026   |   BizLawyer

Prin aceste modificări, se urmărește menținerea obiectivelor de digitalizare și transparență fiscală, concomitent cu evitarea introducerii unor sarcini administrative disproporționate pentru persoane fizice sau activități economice de mică amploare.

 
 
Ministerul Finanțelor a susținut un amendament adoptat astăzi în Comisia de Buget-Finanțe din Camera Deputaților, care simplifică regulile de utilizare a sistemului RO e-Factura și reduce birocrația pentru persoanele fizice și anumite categorii de contribuabili. Amendamentul, care modifică Ordonanța de urgență nr. 120/2021 privind sistemul național RO e-Factura, a fost preluat și susținut de toți membrii Comisiei.

Prin aceste modificări, se urmărește menținerea obiectivelor de digitalizare și transparență fiscală, concomitent cu evitarea introducerii unor sarcini administrative disproporționate pentru persoane fizice sau activități economice de mică amploare.

Potrivit amendamentului, sunt exceptate de la obligația utilizării e-Factura persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor, activități agricole, precum și institutele și centrele culturale străine care funcționează în România în baza unor acorduri interguvernamentale. 


Principalele modificări propuse vizează:
•    eliminarea obligativității utilizării sistemului RO e-Factura pentru persoanele fizice care se identifică fiscal prin cod numeric personal (CNP), acestea urmând să poată utiliza sistemul doar opțional; 
•    exceptarea de la obligația utilizării sistemului RO e-Factura pentru agricultorii persoane fizice care aplică regimul special pentru agricultori, având în vedere că aceștia utilizează deja carnete de comercializare care asigură trasabilitatea operațiunilor și conțin informațiile obligatorii din factură; 
•    exceptarea institutelor și centrelor culturale ale altor state care activează în România în baza unor acorduri interguvernamentale, în contextul dificultăților tehnice și administrative generate de lipsa unui cod de identificare fiscală; 
•    introducerea posibilității de radiere din registrele RO e-Factura pentru persoanele care nu mai au obligația sau nu mai doresc utilizarea sistemului. 

De asemenea, tot ca element de noutate, persoanele fizice care se identifică fiscal prin CNP nu vor mai avea obligația utilizării sistemului RO e-Factura, utilizarea urmând să rămână opțională, iar persoanele care nu mai au obligația utilizării sistemului sau nu mai doresc să îl folosească vor putea solicita radierea din registrele RO e-Factura.

„Am corectat o problemă reală, semnalată de multe categorii profesionale și de societatea civilă. Statul trebuie să fie ferm acolo unde există evaziune, dar rezonabil și predictibil cu oamenii care își declară corect veniturile. Digitalizarea ANAF și modernizarea administrației fiscale rămân priorități clare, însă aceste reforme trebuie să însemne simplificare și mai puțină birocrație, nu obligații disproporționate pentru persoane care nu desfășoară activitate economică în sens comercial”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Măsurile propuse permit, în același timp, păstrarea caracterului opțional al sistemului pentru persoanele care doresc să utilizeze RO e-Factura și mențin obiectivele de digitalizare, trasabilitate și combatere a evaziunii fiscale asumate prin reformele derulate de România.

Ministerul Finanțelor subliniază că procesul de digitalizare fiscală și extinderea utilizării instrumentelor electronice vor continua, inclusiv prin dezvoltarea sistemelor digitale ale ANAF și simplificarea serviciilor pentru contribuabili. În același timp, cadrul fiscal trebuie adaptat realităților economice și sociale, astfel încât măsurile administrative să fie proporționale și predictibile.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 5794
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...