ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

UE amenință să taxeze automobilele și avioanele americane și totodată pregătește un litigiu la OMC

08 Mai 2025   |   Agerpres

Opinia fără echivoc a UE este că aceste tarife încalcă flagrant normele fundamentale ale OMC.

 
 
Comisia Europeană a lansat, joi, o consultare publică cu privire la o listă de importuri din SUA care ar putea face obiectul contramăsurilor UE, în cazul în care negocierile în curs dintre UE și SUA nu duc la un rezultat reciproc avantajos și la eliminarea tarifelor SUA, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Lista supusă consultării se referă la importuri din SUA în valoare de 95 de miliarde euro, care acoperă o gamă largă de produse industriale și agricole. Comisia se consultă, de asemenea, cu privire la posibile restricții asupra anumitor exporturi ale UE de deșeuri de oțel și produse chimice către SUA, în valoare de 4,4 miliarde euro. Această consultare este menită să abordeze atât tarifele universale ale SUA, cât și tarifele pentru autoturisme și piese auto.


În paralel, UE va lansa, de asemenea, un litigiu în cadrul OMC împotriva SUA cu privire la așa-numitele tarife și tarife 'reciproce' universale pentru autoturisme și piese auto, prin depunerea oficială a unei cereri de consultări. Opinia fără echivoc a UE este că aceste tarife încalcă flagrant normele fundamentale ale OMC. Prin urmare, obiectivul UE este de a reafirma faptul că normele convenite la nivel internațional sunt importante, iar acestea nu pot fi ignorate în mod unilateral de niciun membru al OMC, inclusiv de SUA.

Comisia continuă să monitorizeze cu atenție posibila deturnare a exporturilor mondiale către piața UE, care ar putea fi cauzată de tarifele impuse de SUA țărilor terțe. În plus, Comisia va continua negocierile cu alți parteneri comerciali pentru a găsi noi debușeuri de export și pentru a ne diversifica sursele de aprovizionare, se arată în comunicat.

'Comisia rămâne pe deplin angajată alături de Statele Unite, atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic, lucrând neobosit în direcția unei soluții de bun simț care să servească ambelor părți. Încă de la început, am acționat cu claritate, consecvență și cu un angajament ferm față de detensionare. Dar nu vom accepta un rezultat cu orice preț. De aceea, ne consultăm în mod activ cu statele membre, cu industria și cu părțile interesate pentru a ne pregăti pentru orice eventualitate. În paralel, lansăm un caz la Organizația Mondială a Comerțului pentru a contesta tarifele SUA pe care le considerăm nejustificate și care încalcă în mod clar normele comerțului mondial', a declarat comisarul pentru pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, citat în comunicat.

Comisia va acționa în temeiul Regulamentului UE privind asigurarea respectării legislației, considerând că măsurile adoptate de SUA sunt măsuri de salvgardare. Ca prim pas în acest proces, orice persoană afectată de eventuale măsuri de reechilibrare avute în vedere în prezent de UE este invitată să își prezinte opiniile timp de patru săptămâni, inclusiv cu privire la impactul tarifelor impuse de SUA. În consecință, consultarea va rămâne deschisă până la 10 iunie.

Pe baza contribuțiilor colectate, Comisia își va finaliza propunerea de adoptare a contramăsurilor și va consulta statele membre în cadrul așa-numitului proces de comitologie. Odată ce acest proces este finalizat, Comisia își propune ca actul juridic care impune contramăsurile să fie gata de utilizare în cazul în care negocierile cu SUA nu produc un rezultat satisfăcător.

În paralel, odată ce UE își va prezenta în mod oficial cererea de consultări în cadrul OMC în curând, cele două părți vor avea la dispoziție până la două luni pentru a găsi o soluție convenită de comun acord. În cazul în care consultările eșuează, UE va putea solicita instituirea unui grup special, care va evalua fondul cauzei.

În prezent, 379 de miliarde euro din exporturile UE către SUA (sau 70 % din exporturile UE către SUA) fac obiectul unor noi tarife (inclusiv tarife suspendate) de la preluarea mandatului de către noua administrație a SUA. Deja, tarifele americane cresc costurile pentru afaceri, înăbușă creșterea economică, alimentează inflația și sporesc incertitudinea economică.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 982 / 20017
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Avocații PNSA au stat alături de compania locală Bit Soft în tranzacția prin care grupul canadian Volaris a intrat pe piața românească a tehnologiei pentru ospitalitate. Echipa pluridisciplinară a fost coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Piața M&A în 2025, radiografiată de avocații ZRVP: stabilitate în volum, diversitate în tipologii, clienți internaționali mai activi decât cei locali și o presiune crescândă a conformării; SPV-urile și earn-out-urile nu mai sunt inovații, ci standarde operaționale, în timp ce hibridele cu real estate au o frecvență mai mare | Anca Danilescu (Senior Partner): ” Nu abandonez atitudinea optimistă și nu exclud o creştere continuă a volumului şi valorii tranzacţiilor, cu un potenţial de megadeal-uri în energie, IT, logistică şi sănătate”
Instanța de judecată a constatat deductibilitatea serviciilor intra-grup de marketing și negociere, respectiv a serviciilor de cercetare și dezvoltare fără posibilitatea organelor fiscale de a evalua oportunitatea acestor servicii | Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații, condusă de Emanuel Băncilă, a obținut victoria
Practica de M&A de la Volciuc-Ionescu accelerează într-o piață mai activă, unde conformarea multiplă și mecanismele sofisticate de preț ̸ structurare ridică miza juridică. “O tranzacție este cu adevărat de succes dacă, după closing, integrarea noii afaceri decurge fluent, sinergiile preconizate se realizează efectiv și nu apar probleme majore care să-i erodeze valoarea”, spun avocații | În spatele fiecărui mandat finalizat se află o combinație atent dozată de expertiză, colaborare și reziliență
CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for junior lawyers
Radiografia unui an intens în practica de Employment la KPMG Legal – Toncescu și Asociații | Arhitectura normelor de dreptul muncii arată ca un șantier în lucru: reglementări noi, intenții bune, dar și intersecții nerezolvate între acte normative, zone fără busolă și practici care alunecă în interpretări divergente. De vorbă cu membrii echipei despre provocările perioadei, proiectele cheie și prioritățile clienților, în linie cu valul normativ
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA: “Noțiuni introductive de arbitraj comercial – un ghid practic pentru începători”, desfășurat în cinci ateliere | Înscrierile se fac până pe 7 octombrie
Mitel & Asociatii recruteaza avocati stagiari
Saga „Micula vs. România” foarfecă bugetul | Frații Micula cer a treia serie de sancțiuni în SUA împotriva României, după ce administrația de la București a refuzat să ofere date precise despre bunuri și conturi ce pot fi executate. Statul ar trebui să mai plătească penalități de 5,8 mil. USD după ce a fost deja sancționată cu cca. 15 mil. USD în ultimii 4 ani. White & Case, Dentons și F.A. Vasquez accelerează demersurile de executare; statul este apărat de Foley Hoag și SLV Legal
Lawyer – Associate ̸ Senior Associate (1-6 years) | Banking & Finance | Reff & Associates
Lexology Capital Markets Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care se remarcă în practica de piețe de capital: Anca Simeria (partener, Popescu & Asociații) este considerată „Thought Leaders”. Zsuzsa Csiki (partener, Kinstellar), evidențiată pe segmentul de ”Structured Finance”, iar Loredana Chițu (partener Dentons, în secțiunea ”Debt & Equity”. Un semnal că piața locală poate seta standarde și concura cu jurisdicții consacrate
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...