ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CBRE România l-a recrutat pe Gijs Klomp pentru funcția de Head of Investment Properties

02 Septembrie 2019   |   BizLawyer

Gijs a fost implicat în tranzacții imobiliare de peste 2 miliarde de euro în Europa Centrală și de Est

 
 
CBRE, liderul global și național al pieței de consultanță imobiliară, și-a extins echipa locală de management prin recrutarea lui Gijs Klomp ca Head of Investment Properties în cadrul CBRE România. Gijs are o experiență de peste 17 ani în domeniul imobiliar și a fost implicat în tranzacții de achiziții cu o valoare cumulată de peste două miliarde de euro în Europa Centrală și de Est.

„Piața de investiții din România trece printr-o perioadă intensă din punct de vedere al tranzacțiilor aflate în desfășurare, astfel  încât estimăm că volumul total de investiții va depăși un miliard de euro în acest an, un prag care nu mai fost atins din 2014. Într-o astfel de piață, valoarea adăugată pe care o companie de consultanță imobiliară o poate aduce este vitală, iar echipa CBRE are deja un istoric puternic în tranzacțiile majore cu proiecte de birouri, de retail și industriale. Cred cu tărie că experiența mea ca parte a unui fond de investiții, precum și a unei companii de consultanță, reprezintă mixul perfect de care clienții au nevoie”, a declarat Gijs Klomp, Head Investment Properties, CBRE România.


În calitate de cetățean olandez, Gijs Klomp a avut primul contact cu piața din România încă din anul 2000, în timpul stagiaturii sale la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. În 2006, a pus bazele companiei ING Real Estate Investment Management în România, fiind responsabil cu identificarea oportunităților de investiții în sectorul spațiilor de birouri și retail. ING Real Estate Investment Management (ING REIM) a fost achiziționată în 2011 de compania americană CBRE, devenind astfel CBRE Global Investors.

Începând cu mai 2013, Gijs Klomp s-a alăturat companiei de consultanță imobiliară JLL România în funcția de Managing Director, iar la începutul anului 2015 a revenit la CBRE pentru a conduce departamentul de Capital Markets din România și ulterior din Europa Centrală și de Est (ECE).

În rolul de consultant imobiliar în cadrul companiilor JLL și CBRE, Gijs a fost implicat în tranzacții importante, cu o valoare cumulată de aproape 0,5 miliarde de euro, inclusiv în vânzarea centrelor comerciale Promenada Mall (București) și Electroputere Parc (Craiova) și a clădirilor de birouri Green Court (București) și Metropolis Center (Bucureşti).

În iulie 2016, Gijs s-a alăturat New Europe Property Investments (NEPI), cel mai mare proprietar de spații de retail din România, pentru a face parte din echipa de investiții aflată în plin proces de extindere în Croația, Bulgaria, Ungaria și Lituania.

În perioada în care Gijs a făcut parte din echipele fondurilor de investiții NEPI Rockcastle și CBRE Global Investors, el a fost implicat în tranzacții de investiții de peste 1,5 miliarde de euro în Europa Centrală și de Est, printre care se numără achizițiile Arena Plaza și SC Mammut (Budapesta), Arena Center (Zagreb), Paradise Center și proiectul mixt (birouri și retail) Serdika (Sofia).

„Atunci când ești lider de piață, vrei să atragi în echipa ta cei mai buni oameni. Se știe că liderii au același succes ca și echipele pe care le dezvoltă, motiv pentru care ne concentrăm pe dinamica organizației, pe deciziile și personalitățile potrivite, astfel încât să oferim cele mai bune servicii clienților noștri. Personal, mă bucur foarte mult că Gijs face parte din nou din echipa CBRE iar acest lucru demonstrează încă o dată evoluția bună pe care compania a avut-o în ultimii ani. În ceea ce privește piața locală de investiții, aceasta devine tot mai matură și ne așteptăm să vedem noi investitori cu o strategie pe termen lung, încrezători în randamentele stabile pe care proprietățile din România le oferă”, a adăugat Răzvan Iorgu, Managing Director în cadrul CBRE România.

În primele șase luni ale anului 2019, tranzacțiile de investiții imobiliare din România au totalizat circa 340 de milioane de euro, un volum similar celui înregistrat în primul semestru al anului precedent. Cu aproape jumătate din volumul total al investițiilor, sectorul spațiilor de birouri și-a menținut poziția de lider, la fel ca și în prima jumătate a anului 2018.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8152 / 9162
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...