Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
05 Noiembrie 2025 R. T.
Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproximativ 8 ori, confirmând interesul ridicat al investitorilor instituționali și încrederea acestora în strategia de dezvoltare a ROMGAZ, inclusiv în proiectul Neptun Deep.
| |
|
Olga Niţă, partener Filip & Company |
Filip & Company a asistat aranjorii BT Capital Partners S.A., Citigroup Global Markets Europe AG, Erste Group Bank AG, J.P. Morgan SE, Raiffeisen Bank International AG și UniCredit Bank GmbH în tranzacția prin care Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ SA („ROMGAZ”) a derulat a doua emisiune de obligațiuni în cadrul Programului Euro Medium Term Notes („Programul EMTN”), în valoare totală de 500.000.000 euro, cu o maturitate de 6 ani.
Procesul de subscriere s-a derulat în data de 28 octombrie 2025, cu un cupon anual de 4,625%, iar obligațiunile vor ajunge la scadență pe 4 noiembrie 2031. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproximativ 8 ori, confirmând interesul ridicat al investitorilor instituționali și încrederea acestora în strategia de dezvoltare a ROMGAZ, inclusiv în proiectul Neptun Deep.
Procesul de subscriere s-a derulat în data de 28 octombrie 2025, cu un cupon anual de 4,625%, iar obligațiunile vor ajunge la scadență pe 4 noiembrie 2031. Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproximativ 8 ori, confirmând interesul ridicat al investitorilor instituționali și încrederea acestora în strategia de dezvoltare a ROMGAZ, inclusiv în proiectul Neptun Deep.
„Ne bucurăm că am avut ocazia să asistăm consorțiul de bănci într-o nouă tranzacție de referință pe piața de capital, care confirmă maturizarea și atractivitatea emitenților români în fața investitorilor internaționali. Această emisiune, a doua din cadrul Programului EMTN, demonstrează consistența și soliditatea strategiei financiare a ROMGAZ și reprezintă un pas important în dezvoltarea pieței locale de capital. Mulțumim clienților noștri pentru colaborarea excelentă și încrederea acordată”, a declarat Olga Niță, partener Filip & Company.
Echipa Filip & Company care a asistat consorțiul de bănci în acest proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) și a inclus-o pe Roxana Diaconu (senior associate).
În ultimii ani, Filip & Company s-a implicat cu succes în multe dintre tranzacțiile de referință pe piața de capital din România, atât oferte de acțiuni, cât și obligațiuni, precum și în toate emisiunile de obligațiuni ale statului român pe piețele externe. Avocații Filip & Company sunt clasați pe primul loc în cele mai prestigioase directoare internaționale Chambers and partners, Legal 500 și IFLR în practica de Piețe de capital atât la nivel de echipă cât și individual, iar Alexandru Bîrsan este clasat în „Hall of fame” în această arie de practică de către Legal 500.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 92 / 9083 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
NNDKP și Schoenherr, alături de cumpărător în tranzacția prin care Skanska vinde clădirea Equilibrium 2 către Magyar Posta Takarék Real Estate Investment Fund. Ce alți consultanți au mai fost implicați
Schoenherr, alături de asociatul ABD în vânzarea companiei către Foxway. Echipa a fost coordonată de Mădălina Neagu (Partner)
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





