Bădilă (Consiliul Concurenţei): Drepturile de franciză, reglementate de un regulament european care se aplică direct în România
26 Martie 2026 Agerpres
Potrivit Danielei Bădilă, regulamentul prevede că în situaţia în care francizorul sau francizatul au o cotă de piaţă, pe care activează, de sub 30%, iar acordul de franciză nu conţine restricţii grave, atunci este exceptat automat de la Legea concurenţei.
Drepturile de franciză sunt reglementate de un regulament european care se aplică direct în România şi nu este preluat prin reglementări interne, a declarat, joi, Daniela Bădilă, director general la Consiliul Concurenţei, la un eveniment de specialitate.
"Drepturile de franciză sunt reglementate de un regulament european care se aplică direct în România, deci nu este preluat prin reglementări interne. Este un regulament de exceptare pe categorii a acordurilor verticale, franciza fiind un tip de acord vertical, respectiv francizorul dă ceva francizatului. Alături de franciză mai sunt şi alte categorii acoperite de acest regulament, tot contracte uzuale, contracte de distribuţie exclusivă sau contracte de distribuţie selectivă", a spus aceasta.
"Drepturile de franciză sunt reglementate de un regulament european care se aplică direct în România, deci nu este preluat prin reglementări interne. Este un regulament de exceptare pe categorii a acordurilor verticale, franciza fiind un tip de acord vertical, respectiv francizorul dă ceva francizatului. Alături de franciză mai sunt şi alte categorii acoperite de acest regulament, tot contracte uzuale, contracte de distribuţie exclusivă sau contracte de distribuţie selectivă", a spus aceasta.
Potrivit Danielei Bădilă, regulamentul prevede că în situaţia în care francizorul sau francizatul au o cotă de piaţă, pe care activează, de sub 30%, iar acordul de franciză nu conţine restricţii grave, atunci este exceptat automat de la Legea concurenţei.
"Acele acorduri chiar dacă sunt încheiate între francizor şi francizaţi, cu cote sub 30% din piaţă, nu trebuie să conţină restricţii grave. Restricţiile permise sunt cele care ţin de protejarea identităţii mărcii, a coerenţei mărcii şi a utilizării know-how-ului pe care francizatul îl dobândeşte de la francizor. Acestea sunt de regulă permise, dar în anumite limite", a explicat Daniela Bădilă.
Aceasta a adăugat că durata contractului de franciză nu trebuie să depăşească cinci ani, ca să fie exceptată clauza de non-concurenţă.
În opinia directoarei, cele mai importante restricţii severe din contractele de franciză sunt interzicerea comenzilor online pentru francizat şi impunerea unui preţ de către francizor.
"Nu pot fi interzise comenzile online. Onorarea comenzilor online reprezintă o formă de vânzare pasivă ce nu poate fi exceptată. (...) Ce poate face francizorul este să recomande un preţ, dar să nu ia măsuri pentru a impune acel preţ. Deci, nu putem, dintr-o recomandare, să mergem într-o impunere de preţ. De asemenea, o restricţie permisă este obligaţia privind aprovizionarea exclusivă de la francizor sau de la furnizorii pe care francizorul îi desemnează", a arătat reprezentanta Consiliului Concurenţei.
Ea a precizat că instituţia are în analiză patru cazuri pe acorduri de franciză, care nu sunt finalizate. "Vorbim doar despre o posibilă încălcare a legii şi de prezumţia de nevinovăţie", a explicat Bădilă.
Astfel, Consiliul Concurenţei analizează posibila încălcare a legilor concurenţei la francizele Dabo Doner (vânzare de produse fast-food), Green Care Cosmetics (industria înfrumuseţării) şi alte două cazuri pe piaţa distribuţiei de piese şi accesorii pentru autovehicule, Euro Parts Distribution SRL şi Karma Crimpex SRL.
Daniela Bădilă spune că sunt analizate, de la caz la caz, posibile impuneri ale preţului de revânzare şi/sau interdicţia de promovare online şi existenţa unor clauze de neconcurenţă în contractele dintre francizori şi francizaţi.
La rândul său, Luca Drăgan, managing partner la BaF - Biroul de Afaceri în Franciză, a declarat că în România există în jur de 300 de reţele de franciză.
"În România, sunt în jur de 300 de reţele de francize care se dezvoltă, dar nu toate sunt active şi în căutarea de francizaţi. Împreună ar fi undeva la vreo 5.000 de puncte de lucru pe care le exploatează şi în jur de 500.000 spre 800.000 de salariaţi. Sunt cifre foarte grosiere", a subliniat Luca Drăgan.
El consideră că franciza este cel mai potrivit model economic de dezvoltare a unei societăţi.
"Franciza, ca model economic şi sistem, este cel mai bun mod de dezvoltare. Şi fac referire directă la ţările dezvoltate economic, din vestul Europei, la ţările europene care au tradiţie veche în franciză. Sunt ţări care au dezvoltat atât comerţul cât şi industria împreună cu serviciile pe baza acestui model. (...) În franciză nu poţi să reuşeşti doar ca francizor sau doar ca francizat, ci numai împreună", a spus reprezentantul Biroului de Afaceri în Franciză.
Invitat la eveniment, Michel Kahn, preşedintele Federaţiei Reţelelor Europene de Franciză şi Parteneriat (IREF), a afirmat că în Franţa activează peste 3.000 de francize.
"Astăzi, în Franţa, avem peste 3.800 de francize care au împreună 280.000 de întreprinderi afiliate şi care reprezintă 1,95 milioane de locuri de muncă. Contractele de franciză reprezintă 53 de miliarde euro", a precizat preşedintele IREF.
Acesta a făcut o lungă prezentare a evoluţiei francizei în lume.
"Franciza e născută în Franţa, în cultură franco-romană, nu anglo-saxonă pentru că nu sunt exact aceleaşi francize. Ceea ce noi denumim franciză, nord-americanii o numesc 'business model franchise'. Ceea ce americanii numesc 'franchising', noi numim parteneriat. (...) Primul contract de franciză este datat din 4 martie 1232", a arătat Kahn.
Ediţia a doua a Forumului de francize şi antreprenoriat a avut loc, joi, la Institutul Naţional de Statistică, evenimentul fiind organizat de Club Antreprenor, CMV Law by Mihaela Mocanu şi BaF - Biroul de Afaceri în Franciză, cu participarea IREF şi cu sprijinul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.
Piaţa francizelor din România a înregistrat o creştere constantă în ultimii ani, fiind estimată la circa 5,8 miliarde de euro la nivelul anului 2024, de la peste 3,5 milioane de euro în 2019, arăta o analiză de specialitate din 2025 realizată de Franchwise, jucător din sectorul consultanţei în francize din România.
Francizele sunt populare în retailul alimentar, conform informaţiilor furnizate anul trecut. Printre acestea sunt foarte cunoscute: Ahold-Delhaize, care deţine Mega Image şi Profi; LaDoiPaşi dezvoltată de Metro România; 5 to go etc.
Există şi francize în domeniul educaţiei, precum Logiscool, Saga Kids sau SmartyKids.
În ultimii ani, francizele au trecut de la fast-food şi haine la know-how, tech şi servicii smart.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2 / 10621 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





