Băltăreţu (Ministerul Economiei): Nu suntem de acord cu impozitul pe cifra de afaceri şi vom susţine eliminarea acestuia
11 Noiembrie 2025 Agerpres
Potrivit oficialului, în ceea ce priveşte preţul energiei, "va trebui să ne gândim la o politică energetică industrială".
Noi, la Ministerul Economiei, nu suntem de acord cu impozitul pe cifra de afaceri şi vom susţine în cadrul Guvernului eliminarea acestuia, pentru că "a enervat" mediul de afaceri şi nici nu şi-a atins scopul, a declarat, marţi, la o conferinţă de specialitate, secretarul de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Viorel Băltăreţu.
"Sunt inginer electronist şi vreau să vă spun că, în primul şi în primul rând, în momentul de faţă, la Ministerul Economiei sunt oameni care înţeleg business şi înţeleg ceea ce faceţi (industria auto, n.r.). De foarte multe ori mi s-a părut că m-am lovit de problema asta şi eu, ca antreprenor, în această lungă perioadă pe care am avut-o, că de foarte multe ori ne lovim de un stat care ne răspunde foarte greu sau nu ne răspunde niciodată, de un stat care e impredictibil, bagă taxe de pe o zi pe alta. Lucrul acesta, într-un fel sau altul, trebuie să înceteze şi asta este pentru ceea ce vom milita, şi eu şi echipa de la minister condusă de Radu Miruţă (ministrul Economiei, n.r.). Legat de impozitul minim pe cifra de afaceri, noi, la Ministerul Economiei, o spunem destul de răspicat că nu suntem de acord cu el şi vom susţine în cadrul Guvernului eliminarea, pentru că, după ce că v-am enervat cu această taxă, nici nu şi-a atins efectul. Va trebui să găsim o soluţie. Se discută, în momentul de faţă, ne gândim, inclusiv cu cei de la alte partide din coaliţia de guvernare, dacă cumva nu vom reuşi să ajungem la un punct comun, pur şi simplu să-l eliminăm. Să găsim nişte soluţii, poate de acordare a unui credit fiscal. Trăim într-o coaliţie care are o anumită problemă de direcţie, ca să spun aşa", a punctat Băltăreţu.

"Pe partea cealaltă, aţi vorbit de preţul energiei. Foarte adevărat, avem poate cel mai mare preţ sau cred că preţul cel mai mare din Uniunea Europeană la energie şi aici trebuie să găsim soluţii împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Energiei. Voi merge împreună cu asociaţiile la cele două ministere, şi la Ministerul Mediului, că aţi făcut referinţă la Programul "Rabla", să susţinem alături de dumneavoastră şi să vă susţinem. Noi în Ministerul Economiei suntem responsabili de modul în care industria se dezvoltă. Un alt lucru pe care aş vrea să-l ştiţi este că sunt mai multe mecanisme la care ne gândim. Ideal este să ajungem cu preţul pentru toată lumea, să fie un preţ mai mic pentru zona de clienţi finali sau clienţi privaţi şi pentru clienţii industriali. Dacă nu, va trebui să ne gândim la o politică energetică industrială pe lângă politica energetică de consumatori finali privaţi (...) Trebuie să ne gândim şi pentru industria auto la un mecanism similar, dacă nu avem un rezultat pe partea de scădere a preţului energiei. Altfel, mie mi-e foarte clar că dumneavoastră, ca industrie, suferiţi şi România pierde oportunităţi", a spus Viorel Băltăreţu.
Acesta a adăugat că România trebuie să schimbe modul în care statul colaborează cu mediul de business şi să treacă de la ideea de a vedea firmele doar ca pe nişte furnizori sau plătitori de taxe la a fi parteneri.
"Şi aici ştiu că industria auto are multe proiecte şi va trebui să stăm la masă. Suntem deschişi să facem treaba asta şi va trebui să luăm punct cu punct şi să căutăm soluţii care ţin de noi, vorbesc de Ministerul Economiei, dar după aceea şi de Guvern şi de stat. Ştiu că avem o problemă de instabilitate, ştiu că avem o problemă de birocraţie, în principiu (...) Sunt super-conştient de problemele astea şi întotdeauna, ca să rezolvi o problemă, în primul rând trebuie să recunoşti că o ai, şi noi în momentul acesta o recunoaştem că o avem. Dacă ne aşezăm la masă şi ne luptăm, împreună, ca lucrurile să se schimbe în România, într-o direcţie în care şi business-urile dumneavoastră să meargă înainte, să prospere, să crească, cu toţii avem de câştigat", a afirmat demnitarul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 88 / 10263 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Allianz-Ţiriac Asigurări preia compania de brokeraj din asigurări Campion Broker. Schoenherr, alături de cumpărător
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund S.A. în obținerea unei refinanțări pentru prima sa investiție în retail
Filip & Company operează în segmentul cel mai sofisticat al pieței de Capital Markets, acolo unde se proiectează emisiuni pentru stat, bănci sistemice, companii listate și emitenți antreprenoriali, toate sub presiunea unui calendar strâns și a unor standarde de conformare ridicate | De vorbă cu Olga Niță (Partener) despre direcția pieței, proiectele-reper ale anului, modul în care funcționează ”laboratorul de soluții” și mecanismele interne care permit echipei să finalizeze, la timp și în siguranță, tranzacții extrem de sofisticate
Filip & Company a asistat Grupul Banca Transilvania în finalizarea achiziției BRD SAFPP SA. Alina Stancu Bîrsan (partener) a coordonat echipa
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Albota Law Firm își menține standardele ridicate în Real Estate cu o echipă alcătuită doar din avocați seniori, recunoscută constant în ghidurile internaționale. Practica are anvergură, ritm și disciplină, iar vizibilitatea internațională validează un mod de lucru orientat spre rezultat | De vorbă cu Oana Albota (Managing Partner) despre tendințele pieței, provocările perioadei modul în care lucrează echipa
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni AT1 din Europa Centrală și de Est | Echipa de proiect, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner)
Balog & Stoica: Un nou jucător pe piața serviciilor juridice și o perspectivă contemporană asupra avocaturii
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Țuca Zbârcea & Asociații și britanicii de la Legal 500 au lansat ediția 2025 a GC Powerlist Romania
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS