ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bolojan: Sporurile vor fi evaluate în perioada următoare; trebuie criterii clare de performanță

27 Iunie 2025   |   Agerpres

'Toate aceste sporuri vor fi evaluate în perioada următoare și cred că trebuie legate de performanță și de realitate', a anunțat Ilie Bolojan, după ședința de guvern.

 
 
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că sporurile acordate bugetarilor vor fi evaluate în perioada următoare și a subliniat că pentru acordarea acestora trebuie criterii clare de performanță.

'Toate aceste sporuri vor fi evaluate în perioada următoare și cred că trebuie legate de performanță și de realitate', a anunțat Ilie Bolojan, după ședința de guvern.

Unul dintre acestea este sporul de antenă.

'Avem câteva acumulări pe care nu le putem nega, avem un număr mare de sporuri care sunt permise de lege, unele dintre ele au fost abuzate în acești ani. Și avem sporuri unele peste altele, cele populare, pe care le știți, sporul de antenă, asta înseamnă că un om care este în sectorul public, dacă este în fața unui calculator, conform definițiilor actuale, beneficiază de acest spor. Mă gândesc la cei din sectorul privat, la cei care, cum sunteți dumneavoastră, de exemplu, nu beneficiază de acest spor', a arătat șeful Guvernului.


Totodată, sporul în domeniul fondurilor europene, a cărui valoare îți poate crește salariul cu până la 50%, a adăugat el, este legat de numărul de ore lucrate.

'Dar avem situații în care pierdem fonduri europene, în care proiectele nu se termină la timp, sigur, orele lucrate, real sau fictiv, sunt bifate, dar proiectul nu se termină. Și introducerea unor criterii clare de performanță, în sensul în care se vede progresul la proiecte, în care se vede fără echivoc absorbția de fonduri europene, înseamnă un aspect corect, atât pentru cei care lucrează în sectorul public, dar și pentru cei din sectorul privat, în așa fel încât o componentă a salariului să fie legată și de performanță', a spus Ilie Bolojan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 9697
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2025 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Dincă & Speciac sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Kinstellar asistă Special Flanges pe toate aspectele, tranzacționale și de taxe, în achiziția producătorului industrial român Vilmar SA, cu o echipă pluridisciplinară coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener, Co-Head of Corporate M&A) | Skadden, Simmons&Simmons și alte două firme de avocați din România au fost de o parte și de alta în această tranzacție
CMS, alături de Bitdefender la achiziția Mesh Security | Horea Popescu (Managing Partner CMS România) și Mircea Moraru (Senior Counsel), în echipa multidisciplinară coordonată de la Londra, care a oferit consultanță cumpărătorului în toate aspectele tranzacției supusă acum aprobărilor din partea autorităților de reglementare
“Schimbare” este cuvântul de ordine pe piața muncii, spun avocații de Employment de la Mușat & Asociații, fenomenul fiind potențat de avansul tehnologic rapid, evoluția așteptărilor angajaților și necesitatea adaptării la noile realități economice și sociale | Echipa gestionează un număr mare de proiecte care implică restructurări ample ale companiilor multinaționale, creşterea numărului de litigii fiind evidențiată în analiza tendințelor observate. De vorbă cu membrii echipei despre mandatele strategice încredințate de companii lideri în industrii variate și provocările anului 2025
CMS își consolidează echipa din România prin promovarea a șapte avocați | Horea Popescu, managing partner CMS România: ”Aceste promovări reflectă nu doar calitatea muncii lor, ci și energia și dedicarea cu care aduc rezultate remarcabile clienților noștri și ne poziționează perfect pentru a ne continua creșterea și dezvoltarea competențelor”
O gamă variată de mandate pentru avocații de Employment de la Mitel & Asociații | Schimbările din zona legislației muncii și noile tendințe în politica de personal, analizate de Mădălina Mitel (Partener) și Cristina Dan (Counsel)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | Patru case locale independente de avocați și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru titlul de “Firma anului în România”. NNDKP, CMS și Schoenherr, printre premianți, Popescu & Asociații, listată în trei categorii. Ce avocați români sunt în prim plan, anul acesta
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...