Boloş: Guvernul şi coaliţia de trebuie să-şi asume consecinţele reformei sistemului de pensii, nu ministerele de linie
22 Martie 2023 Agerpres
El a subliniat că ţara noastră trebuie să fie atentă când va trimite la Comisia Europeană proiectul de lege privind pensiile speciale adoptat, menţionând că, dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi sistemul de pensii special, trebuie date explicaţii.
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, miercuri, că Guvernul şi coaliţia de guvernare trebuie să-şi asume consecinţele reformei sistemului de pensii, nu ministerele de linie, punctând că există deja ţări care au renunţat la unele reforme solicitate de Comisia Europeană deoarece flexibilitatea acesteia "tinde despre zero" când vine vorba de PNRR.
"Conţinutul jalonului din PNRR este foarte greu, presupune decizii radicale în ceea ce priveşte reforma pensiilor speciale, pentru că de aici trebuie să pornim. Avem cele două criterii. Primul, cel legat de sustenabilitate, este un criteriu în care trebuie să arătăm că volumul de cheltuieli publice generate de acest proiect de lege este sustenabil pe termen lung. Aceasta este cerinţa de bază numărul unu şi mai avem cerinţa de bază numărul doi - cea referitoare la criteriul de contributivitate. Aici din nou trebuie să avem fundamentat foarte riguros, pentru că noi avem două sisteme publice, aş spune poate impropriu: sistemul de pensii general şi sistemul de pensii speciale", a afirmat Boloş, la Palatul Victoria.
El a subliniat că ţara noastră trebuie să fie atentă când va trimite la Comisia Europeană proiectul de lege privind pensiile speciale adoptat, menţionând că, dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi sistemul de pensii special, trebuie date explicaţii.
"Trebuie să fim foarte atenţi la momentul la care vom trimite proiectul de lege şi legea, până la urmă aprobată de Parlament, pentru a fi validată de către Comisia Europeană, pentru că dacă vor fi discrepanţe între sistemul de pensii general şi sistemul de pensii special, şi vorbesc aici din punct de vedere al procentelor care se aplică la bazele de calcul ca să se stabilească în final cuantumul pensiilor speciale, aici va trebui să dăm explicaţii comisiei de ce dorim - dacă dorim şi insistăm - să avem procente diferite pentru cele două sisteme, respectiv pentru sistemul de pensii general şi pensiile speciale", a adăugat Boloş.
Marcel Boloş a menţionat că decizia trebuie luată la nivelul Guvernului şi a coaliţiei.
"Dacă Comisia va insista şi va fi nemulţumită şi va considera că jalonul nu este dus la bun sfârşit şi el trebuie aliniat cu sistemul de pensii general, atunci va trebui, cum am precizat, să fie luată decizia la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului care este calea de urmat. Pentru că eu am precizat de multe ori, este foarte simplu de luat această decizie, însă consecinţele trebuie asumate. Dacă se produce o destabilizare la nivelul acestor servicii publice care sunt de importanţă strategică naţională, fie că discutăm de apărare naţională, fie că discutăm de ordine publică, fie că discutăm de Ministerul Public, toate aceste decizii produc consecinţe şi acestea trebuie asumate şi nimeni altcineva nu şi le poate asuma decât coaliţia şi Guvernul, indiferent ce ar gândi ministerele de linie, indiferent care ar fi propunerile care vin din partea ministrului de linie, dacă se va pune problema acestei armonizări între sistemul de pensii general şi pensiile speciale", a mai spus Boloş.
Ministrul a mai arătat că nu este "un lucru de joacă", adăugând că dacă se ia decizia "radicală" de reformare a sistemului de pensii speciale, "atunci trebuie, în egală măsură, asumat şi consecinţa migrării forţei de muncă sau a destabilizări acestor mari servicii publice de care România are nevoie".
El a precizat că ce este scris în PNRR este literă de lege, iar "flexibilitatea Comisiei Europene tinde spre zero".
"Să nu uităm că judecata Comisiei Europene este raportat la ceea ce este scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Şi eu am fost la început foarte optimist şi am încercat să găsesc soluţii pentru ceea ce există în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă realitatea mi-a dovedit: Comisia nu face nici la stânga, nici la dreapta. Flexibilitatea comisiei tinde despre zero. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar este un adevăr şi vreau să înţelegem cu toţii că ce este scris în Planul Naţional de Redresare şi Rezidenţă este literă de lege", a adăugat ministrul.
Marcel Boloş a explicat că sunt ţări, precum Bulgaria şi Lituania, care deja au renunţat la anumite reforme pentru că nu şi-au asumat consecinţele, iar acest lucru poate să se întâmple, dar nu e decizia Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a ministerelor de linie.
"Totuşi e un proiect de ţară şi o strategie de ţară Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar dacă vedem că anumite consecinţe ale deciziilor nu sunt asumate sau o reformă produce efecte nedorite care nu pot fi gestionate (...) am spus că sunt deja ţări care au renunţat. Bulgaria a renunţat la decarbonizare, Lituania la reformele fiscale şi nu spun că aşa trebuie să facem şi noi, spun doar că fiecare reformă trebuie să fie analizată cu plusurile şi minusurile pe care le are şi consecinţele acestor reforme asumate de către Guvern şi coaliţia de guvernare. Aceste lucruri nu pot fi pe umerii, să zicem, ai ministerelor de linie sau coordonatorilor de reformă. E o decizie care trebuie luată la nivel de coaliţie, fiind un proiect de ţară al României", a punctat Boloş.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3905 / 10906 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





