ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Budăi: Proiectul privind pensiile speciale - înaintat Guvernului în câteva zile

21 Noiembrie 2022   |   Agerpres

"Vor fi respectate prevederile Curţii Constituţionale, vor fi respectate prevederile din PNRR, în rest suntem pe ultimele discuţii şi proiectul va fi înaintat Guvernului. În câteva zile înaintăm către Guvern şi către Comisie, după care îl înaintăm în Parlament", a spus Budăi, la Palatul Parlamentului.

 
 
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că proiectul privind pensiile speciale va fi finalizat în câteva zile şi înaintat Guvernului.
 
"Vor fi respectate prevederile Curţii Constituţionale, vor fi respectate prevederile din PNRR, în rest suntem pe ultimele discuţii şi proiectul va fi înaintat Guvernului. În câteva zile înaintăm către Guvern şi către Comisie, după care îl înaintăm în Parlament", a spus Budăi, la Palatul Parlamentului.
 
Întrebat dacă pensiile militarilor rămân unele ocupaţionale, Budăi a răspuns: "Ideea mea a fost de la început şi am spus tot timpul că pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, însă o să avem proiectul de final. Ceea ce pot să vă spun acum este că am fost extrem de transparent, spre deosebire de ceea ce s-a făcut când s-a scris proiectul, şi am discutat în paralel şi cu Comisia şi cu Banca Mondială, dar şi cu cei interesaţi".
 
Ministrul Muncii a menţionat că încă se poartă discuţii politice în privinţa jalonului referitor la pensii din PNRR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2239 / 8774
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr și Asociații SCA | Sebastian Guțiu, numit ca membru supleant al Curții Internaționale de Arbitraj ICC
România a depus o cerere de anulare a hotărârii Tribunalului ICSID prin care a fost obligată să plătească 42,2 mil. € plus dobânzi și cheltuieli unor companii dezvoltatoare de centrale fotovoltaice | Biroul din Paris al unei firme americane și avocații MPR Partners din București reprezintă România în acestă fază a arbitrajului, reclamanții merg cu King & Spalding (Houston și Paris)
CMS obține o hotărâre importantă pentru producătorii de energie electrică și gaze naturale din România. Horia Drăghici, Partener: Această soluție a instanței poate facilita procesul de negociere, în favoarea proprietarilor de proiecte energetice
Promat Comimpex (Ameropa) achiziționează un pachet majoritar de acțiuni în Agrotex. PNSA a asistat cumpărătorul cu o echipă condusă de Bogdan C. Stoica (Partener) și Claudia Salomia (Senior Associate)
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandra Pădurariu, Head of legal affairs and compliance | Samsung Electronics: “Viitorul este guvernat de adaptarea la schimbare și de pregătirea continuă în domeniul noilor tehnologii și al provocărilor generate de acestea. Sunt bucuroasă să pot contribui cu experiența mea ca și mentor la formarea și ghidarea unor tineri implicați în rezolvarea problemelor sociale prin utilizarea tehnologiei”
LegiTeam: Clifford Chance Badea is looking for junior ̸ mid-level associates
CMS asistă Entek Elektrik Üretim la achiziția unui proiect fotovoltaic de 214,26 MWdc în curs de dezvoltare în România
POPESCU & ASOCIAȚII este, pentru al 2-lea an consecutiv, Eastern Europe Firm of the Year | Loredana POPESCU (Partner) a fost desemnată Equity Capital Markets Lawyer of the Year
CNAIR a plătit anul trecut onorarii în cuantum de 282.565,5 lei caselor de avocatură care îi asigură reprezentarea în arbitrajele comerciale în care este implicată instituția. Firme din Italia, Grecia, Franța și Spania, adversare la ICC Paris și CCIR
Creștere constantă în practica de Litigii de la GNP, prin preluarea unor proiecte ale clienților existenți sau atragerea unor clienți noi, inclusiv ca urmare a expunerii dobândite prin aderarea la o alianță internațională | Octavian Adam, Partener coordonator al practicii: “Procentul ridicat al dosarelor complexe este consecința domeniilor în care societatea noastră de avocatură activează cu preponderență și de noutatea problematicilor supuse controlului instanțelor”
Dispute Resolution | Volumul mandatelor care ridică probleme de drept complicate, acordate firmei Mitel & Asociații, a crescut și anul acesta. Magda Dima, partenerul coordonator al practicii: ”În prezent, gestionăm un număr impresionant de litigii complexe, care au un grad ridicat de sofisticare dat și de nevoia de înțelegere a componentelor tehnice specifice industriei din care provin clienții noștri”
De vorbă cu Corina Oana Mazilu, admisă în primii zece la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, acum avocat stagiar: ”Ceea ce mă fascinează cu privire la această profesie este că, prin ajutorul oferit oamenilor, ajungi să te descoperi și să te redescoperi pe tine însuți”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...