![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Burduja: Ne pregătim de o optimizare a schemei de compensare ̸ plafonare săptămâna aceasta; facturile la gaze şi energie ar putea să mai scadă
26 Martie 2024
AgerpresEl a amintit că, potrivit datelor Eurostat din trimestrul al treilea din 2023, România are al cincilea cel mai ieftin curent electric şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, cu actuala schemă de compensare/plafonare.
Ministerul Energiei se pregăteşte săptămâna aceasta de o optimizare a schemei de compensare/plafonare prin care facturile la energie şi gaze s-ar mai putea ieftini, în condiţiile în care se va pune o presiune şi mai mare pe furnizori pentru reducerea preţurilor, a afirmat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de specialitate.
"Săptămâna aceasta ne pregătim de o optimizare a acestei scheme prin care preţurile la factură ar putea să mai scadă. În niciun caz nu vor creşte, pentru că plafoanele nu se schimbă, dar ne străduim să punem o presiune şi mai mare pe furnizori pentru a scădea aceste preţuri, atât la energie electrică, cât şi la gaze. Sigur, şi prin scăderea plafonului la care producătorii vând energia electrică, respectiv gazele naturale", a menţionat Sebastian Burduja, la Energy Forum Ediţia a XI-a: "Tranziţia către o Românie verde, provocările momentului".
"Săptămâna aceasta ne pregătim de o optimizare a acestei scheme prin care preţurile la factură ar putea să mai scadă. În niciun caz nu vor creşte, pentru că plafoanele nu se schimbă, dar ne străduim să punem o presiune şi mai mare pe furnizori pentru a scădea aceste preţuri, atât la energie electrică, cât şi la gaze. Sigur, şi prin scăderea plafonului la care producătorii vând energia electrică, respectiv gazele naturale", a menţionat Sebastian Burduja, la Energy Forum Ediţia a XI-a: "Tranziţia către o Românie verde, provocările momentului".
El a amintit că, potrivit datelor Eurostat din trimestrul al treilea din 2023, România are al cincilea cel mai ieftin curent electric şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, cu actuala schemă de compensare/plafonare.
"Poate că experienţa fiecărui român cu domeniul energetic este în principal legată de facturile pe care le primeşte la finalul lunii. Suntem pe actuala schemă de compensare/plafonare cu al cincilea cel mai ieftin curent electric, energie electrică, din Uniunea Europeană - şi al patrulea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană. Sunt date Eurostat din trimestrul III. Sigur, ele nu au făcut ştiri. Ştiri fac facturile mari, lucrurile care par că nu merg în direcţia potrivită în România. Dar, actuala schemă de compensare/plafonare a reuşit să păstreze lucrurile într-o stabilitate şi la un nivel rezonabil pentru majoritatea clienţilor finali", a susţinut ministrul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 652 / 9215 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru grupul Roche va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...