ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CDR: Mediul de afaceri va susţine Guvernul în toate demersurile pe care le va face pentru aderarea României la spaţiul Schengen

12 Decembrie 2022   |   Agerpres

Organizaţiile membre CDR au urmărit atent procesul de monitorizare şi au susţinut în mod activ aderarea României la spaţiul Schengen prin întâlniri cu autorităţile, declaraţii publice, adrese către ambasade, discuţii cu organizaţiile de afaceri din ţările membre din Uniunea Europeană, subliniind multiplele avantaje economice, nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru întreaga economie europeană.

 
 
Mediul de afaceri va continua să susţină Guvernul României în toate demersurile pe care le va face ca România să adere în cel mai scurt timp la spaţiul Schengen, susţin reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), care se declară consternaţi de rezultatul votului din 8 decembrie.
 
"Economia românească pierde oportunităţi importante prin decizia nefondată de neacceptare. Mediul de afaceri va continua să susţină Guvernul României în toate demersurile pe care le va face ca România să adere în cel mai scurt timp la spaţiul Schengen, astfel încât împreună cu statele membre să contribuim şi mai mult la unitatea şi dezvoltarea economiei europene. Rămânem optimişti că eforturile şi evoluţia României vor fi recunoscute cât mai curând la nivelul întregii Uniuni Europene", se arată într-un comunicat al organizaţiei remis vineri AGERPRES.
 
Organizaţiile membre CDR au urmărit atent procesul de monitorizare şi au susţinut în mod activ aderarea României la spaţiul Schengen prin întâlniri cu autorităţile, declaraţii publice, adrese către ambasade, discuţii cu organizaţiile de afaceri din ţările membre din Uniunea Europeană, subliniind multiplele avantaje economice, nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru întreaga economie europeană.
 
Potrivit sursei citate, beneficiile economice şi sociale ale aderării României la spaţiul Schengen sunt stimularea economiei, facilitarea comerţului cu celelalte ţări europene, creşterea atractivităţii României ca destinaţie pentru investiţii, reducerea costurilor şi timpului de transport, o mai bună integrare a României în comunitatea europeană, dar şi oportunităţi diverse pentru agenţii economici autohtoni care caută alternative pentru amplasarea investiţiilor.
 
"Toate acestea nu ajută doar la dezvoltarea ţării noastre, dar reprezintă şi oportunităţi de afaceri şi călătorii, fluidizarea comerţului transfrontalier, reducerea costurilor cu transportul şi mărfuri pentru celelalte state membre UE. Una dintre valorile CDR este apartenenţa României la Uniunea Europeană, cu toate avantajele şi responsabilităţile ce derivă din aceasta. Reprezentanţii CDR cred cu tărie că România merită să fie parte din spaţiul Schengen prin îndeplinirea tuturor criteriilor de aderare aşa cum a fost atestat de rapoartele tehnice ale reprezentanţilor statelor UE, dar şi de către Comisia şi Parlamentul European", se menţionează în comunicat.
 
CDR reuneşte în cele 20 de asociaţii membre reprezentanţi ai investitorilor, antreprenorilor români şi companiilor internaţionale şi este condusă de un Consiliu Director format din preşedinţii şi vicepreşedinţii a opt asociaţii de business: Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), Camera de Comerţ Franceză în România (CCIFER), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Confederaţia Patronală CONCORDIA, Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Romanian Business Leaders (RBL).
 
Coordonarea Coaliţiei este asigurată prin rotaţie de către una dintre organizaţiile membre în Consiliul Director, pentru o perioadă de şase luni, în prezent coordonarea fiind asigurată de FIC prin reprezentarea de către Daniel Anghel.
 
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins joi aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4118 / 10741
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...