Ciolacu: Am decis în coaliţie să începem discuţii pentru un nou pachet de măsuri economice
18 Mai 2022 Agerpres
El a adăugat că liderii europeni au confirmat "chiar ieri" că se poate renegocia Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă "pentru a aloca şi mai mulţi bani pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, concomitent cu îndeplinirea ţintelor pe energie verde".
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că în coaliţia de guvernare s-a decis începerea discuţiilor pentru un nou pachet de măsuri economice, care să intre în vigoare în a doua parte a anului.
"Nu vă ascund faptul că, dată fiind conjunctura actuală, ne-am concentrat pe combaterea creşterii preţurilor, pe susţinerea fermierilor români şi pe creşterea capacităţii de procesare în industria alimentară. Valoarea adăugată trebuie să rămână în România, locurile de muncă trebuie să fie aici, de asemenea susţinerea firmelor româneşti a fost prioritară. De aceea am propus în coaliţie, iar Guvernul a adoptat, măsura acordării de granturi în valoare de 300 de milioane de euro capital de lucru pentru fermierii români şi sunt ferm convins - atât eu cât şi domnul prim-ministru o să vă asigurăm că nu ne vom opri aici. Alături de colegii noştri din coaliţie am decis să demarăm discuţii pentru un nou pachet de măsuri economice, care să intre în vigoare în a doua parte a anului şi vom continua să ne concentrăm ca majoritatea acestor programe să poată fi decontate din fondurile europene", a spus Ciolacu, la Romanian Business Leaders Summit 2022.
El a adăugat că liderii europeni au confirmat "chiar ieri" că se poate renegocia Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă "pentru a aloca şi mai mulţi bani pentru a reduce dependenţa energetică de Rusia, concomitent cu îndeplinirea ţintelor pe energie verde".
"Vrem să ajutăm firmele româneşti să reziste acestei crize energetice care, din păcate, pare să se prelungească. Vom încerca să le punem la dispoziţie noi instrumente cu care să poată investi în energie, mai ales în energia regenerabilă", a afirmat acesta.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4912 / 10326 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
INTERVIU - “Noul val” din avocatură | Cum gândesc și ce oferă tinerii profesioniști ai Dreptului porniți pe calea antreprenoriatului juridic. De vorbă cu Ioana-Camelia Balog și Rareș Stoica, fondatorii firmei Balog & Stoica, despre avocatura contemporană, valorile noii generații, cultura responsabilității și standarde profesionale aliniate intereselor clientului
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





