ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: 1,25 miliarde de euro din fonduri UE, pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor

19 Decembrie 2022   |   Agerpres

El a menţionat că este vorba despre o măsură prevăzută în Politica de coeziune pentru perioada 2021-2023, măsură care are alocată o sumă de 1,25 miliarde euro.

 
 
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că în şedinţa de Guvern de luni va fi dezbătut un proiect de ordonanţă de urgenţă în baza căruia 1,25 de miliarde de euro din fonduri europene vor fi utilizate pentru creşterea eficienţei energetice a blocurilor.
 
"În agenda de astăzi avem un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care sprijinim creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Este o măsură pe care o considerăm ca fiind complementară la deciziile pe care le-am luat deja în acest sens şi care este foarte bine venită în actualul context, în care căutăm să adoptăm măsuri cât mai aplicate pentru creşterea eficienţei energetice şi, desigur, economisirea energiei. Prin ordonanţa de astăzi asigurăm finanţarea acestor proiecte în procent de 90% din fonduri nerambursabile, fonduri europene. Din cele 10 procente rămase, 7% vor fi acoperite din bugetele locale, iar procentul de maxim 3% va fi acoperit de către asociaţiile de proprietari", a spus Nicolae Ciucă.
 
El a menţionat că este vorba despre o măsură prevăzută în Politica de coeziune pentru perioada 2021-2023, măsură care are alocată o sumă de 1,25 miliarde euro.
 
Premierul Nicolae Ciucă a reamintit că prin Ministerul Dezvoltării se derulează deja şi alte măsuri pentru creşterea eficienţei energetice, precum "Valul renovării", pentru care sunt alocate aproximativ 5,5 miliarde de euro.
 
"Sunt convins că prin toate aceste demersuri pe care le adoptăm vom contribui la îndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare, din PNRR. Şi, în mod deosebit, trebuie să subliniem că dorim să luăm decizii astfel încât fiecare cetăţean, fiecare autoritate locală să resimtă efectul pe care aceste fonduri de care dispunem le produc la nivelul fiecărui cetăţean, la nivelul fiecărei localităţi din ţara noastră", a spus premierul. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3744 / 10416
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar oferă consultanță Garbe Industrial la intrarea strategică pe piața din România, susținută de un parteneriat cu Fortress Real Estate Investments Limited | Echipă multidisciplinară pentru acest proiect, coordonată de Victor Constantinescu (Partener), împreună cu Corina Oancea (Managing Associate) și Mălina Andrieș (Associate)
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de litigii de la Băncilă, Diaconu & Asociații funcționează ca un vector de influență în piață, capabil să genereze nu doar soluții favorabile punctuale, ci și transformări de fond în modul în care sunt interpretate și aplicate normele legale în domenii cheie ale economiei | De vorbă cu Emanuel Băncilă (Senior Partner) și Adriana Dobre (Partener) despre dinamica pieței, sofisticarea conflictelor juridice și infrastructura invizibilă a performanței în litigii
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Clifford Chance Badea, consultantul juridic al băncilor în tranzacția prin care BCR și Erste Group finanțează cu 58,5 mil. € parcul eolian din Săcele, dezvoltat de Greenvolt Power
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...