ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ciucă: Suma propusă în proiectul privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei

09 Mai 2023   |   Agerpres

Totodată, el a arătat că domeniile Sănătate şi Educaţie rămân prioritare, întrebat despre faptul că în proiectul de ordonanţă nu apare nicio precizare legată de excepţii la angajări în sistemul de sănătate şi în cel de educaţie.

 
 
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat marţi că suma propusă prin proiectul de ordonanţă privind reducerea cheltuielilor bugetare este de 5 miliarde de lei, având în vedere că pe primul trimestru s-a înregistrat un deficit de 4,5 miliarde de lei, venituri neîncasate la buget, iar măsurile cuprinse în actul normativ sunt măsuri de 'chibzuială, de cumpătare a cheltuirii banului public'.

El a fost întrebat de jurnalişti despre stadiul proiectului ordonanţei de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare.

"Am discutat cu ministrul Finanţelor chiar ieri, a venit cu o propunere. Ordonanţa este în transparenţă publică. Suma pe care ne-a prezentat-o domnul ministru este de aproximativ 5 miliarde. Măsurile pe care le-am adăugat au fost cele legate de asigurarea lanţului scurt de aprovizionare între fermieri şi retaileri sau alţi operatori care asigură livrarea către populaţie a produselor alimentare. Am considerat că producătorii români trebuie să fie sprijiniţi în acest fel şi să eliminăm intermediarii de pe lanţul dintre fermieri şi vânzare şi în felul acesta să existe şi o gestionare a preţului produselor alimentare. Şi, de asemenea, am luat o decizie - care mi se pare foarte corectă - de reducere cu 50% a posturilor de consilieri la nivelul demnitarilor publici", a mai declarat Nicolae Ciucă.


Premierul a subliniat că suma rezultată ca urmare a propunerilor de reducere a cheltuielilor bugetare este şi cea avută în vedere de guvernanţi la momentul începerii discuţiilor pe acest subiect.

"Nu încercaţi să induceţi panică. Am discutat cu dumneavoastră şi v-am spus cât se poate de onest că cifrele pe care le-am avut pe masă la momentul la care s-a discutat despre acest măsuri, care sunt măsuri de chibzuială, de gestionare, de cumpătare a cheltuielilor, au fost în cuantumul sumei de aproximativ 4,5 miliarde de lei. Aceştia au fost banii care nu s-au colectat pe primul trimestru", a explicat Ciucă.

Totodată, el a arătat că domeniile Sănătate şi Educaţie rămân prioritare, întrebat despre faptul că în proiectul de ordonanţă nu apare nicio precizare legată de excepţii la angajări în sistemul de sănătate şi în cel de educaţie.

"De aceea este în transparenţă publică, să poată să fie modificată ordonanţa. Cu certitudine, ne-am asumat toţi liderii: domeniul sănătăţii şi al învăţământului nu vor fi afectate de această ordonanţă", a afirmat Ciucă.

El a adăugat că în cele două domenii nu vor fi îngheţate angajările.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2528 / 9778
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...