ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisarul european pentru Industrie, la Bucureşti: Vom continua să susţinem investiţiile în sectorul bateriilor

09 Ianuarie 2025   |   Agerpres

Potrivit acestuia, Comisia Europeană va simplifica cadrul de reglementare în domeniul reindustrializării, pentru eliminarea unor reguli care constrâng investiţiile companiilor.

 
 
Vom continua să susţinem, la nivel european şi la nivelul Comisiei Europene, sectorul bateriilor, mai ales investiţiile în acest domeniu, a declarat joi Stephane Sejourne, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru prosperitate şi strategia industrială, care efectuează o vizită oficială la Bucureşti.

Împreună cu ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan, şi europarlamentarii români, Dan Barna şi Dan Nica, oficialul european a vizitat fabrica românească "Prime Batteries Technology", care furnizează baterii litiu-ion de ultimă generaţie şi sisteme personalizate de stocare a energiei pentru o multitudine de sectoare şi de întreprinderi din întreaga Europă.


"Prima mea vizită într-o capitală europeană am rezervat-o României. Este un mesaj important din partea Comisiei Europene pentru că România este una din ţările cele mai industrializate din Europa şi avem nevoie de România în acest moment de incertitudini economice şi de reindustrializare", a spus Stephane Sejourne.

Potrivit acestuia, Comisia Europeană va simplifica cadrul de reglementare în domeniul reindustrializării, pentru eliminarea unor reguli care constrâng investiţiile companiilor. "Asta va fi miza acestei perioade, simplificarea lucrurilor fără a dereglementa. Acest lucru este aşteptat cu nerăbdare de companii şi de statele membre", a adăugat vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene.

El a anunţat că, în acest context, planul Clean Industrial Deal va fi publicat la finele lunii februarie de către Comisia Europeană, strategie ce trebuie să includă toate problematica sectorului de baterii, inclusiv decarbonizarea şi competitivitatea companiilor.

"Această vizită este foarte importantă pentru că România va juca un rol cheie în dezvoltarea europeană industrială şi în ceea ce priveşte materiile prime, şi deschiderea de noi mine, care ar putea fi în interesul României, dar şi în interes european. Suntem interesaţi să diversificăm aprovizionarea în Europa şi, mai ales, să reîncepem să producem pe teritoriul european şi, în acest sens, România este un foarte bun exemplu", a afirmat oficialul UE.

El a menţionat că va reveni în România pentru a susţine şi sectorul oţelului. "Nu vom putea avea oţel în Europa dacă nu susţinem o filieră care să creeze cerere pentru acest oţel şi apoi nu putem avea o industrie eoliană, a bateriilor, o industrie auto fără a avea oţel. Aceasta va fi un subiect în următoarele săptămâni. România este, de asemenea, în centrul preocupărilor noastre şi vom ajuta acest sector. Am dorit să vin foarte repede pentru a da acest semnal de susţinere, de asistenţă economică şi de strategie comună, pentru că vom coordona lucrurile cu Comisia Europeană, în interesul românilor şi de asemenea în interesul europenilor pentru că obiectivele noastre sunt şi obiectivele Uniunii Europene", a mai spus Sejourne.

La rândul său, ministrul Bogdan Ivan a declarat că vizita comisarului european este extrem de importantă pentru că aduce un mesaj pentru toată industria din România, şi anume că "Uniunea Europeană susţine România să fie un jucător în noile industrii". El a precizat că, de săptămâna viitoare, va începe o serie de consultări cu "industria mare din România pentru a crea un input pe care să-l ducem mai departe la Bruxelles".

"Atunci când vorbim despre dezvoltarea industrială a Europei şi reducerea dependenţei faţă de alte continente, vorbim despre utilizarea la maximum a resurselor pe care le avem aici, iar România are resurse uriaşe de materiale critice, are şi o poziţie geostrategică extrem de importantă", a mai afirmat ministrul.

Directorul operaţional la Prime Batteries Technology, Cristian Pastuhov, a precizat că peste o lună şi jumătate va creşte capacitatea de producţie a fabricii de stocare în baterii de la 300 de megawaţi-oră pe an, la 2,3 gigawaţi oră pe an.

"În contextul dezvoltării energetice româneşti, în ceea ce priveşte capacităţile de producţie din surse regenerabile, respectiv centrale eoliene şi fotovoltaice, bateriile sunt foarte importante în a crea un echilibru energetic naţional şi nu numai", a declarat directorul.

El a menţionat că fabrica exportă în special în Uniunea Europeană, dar şi în ţări din America Latină şi Africa.

În perioada 8-9 ianuarie, Stephane Sejourne, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, responsabil pentru prosperitate şi strategia industrială, efectuează o vizită oficială la Bucureşti.

Înainte de prezentarea oficială a Pactului Comisiei Europene pentru o industrie curată şi la câteva săptămâni de la lansarea dialogului strategic privind industria auto, această vizită marchează cea de-a patra etapă a turneului realizat de vicepreşedintele executiv în cele mai strategice sectoare industriale şi lanţuri de aprovizionare din Europa - incluzând, de această dată, un accent specific pe baterii.

Înaltul oficial a avut întâlniri şi cu premierul Marcel Ciolacu, şi cu preşedintele Senatului, Ilie Bolojan şi a vizitat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială (INCAS), principalul centru de cercetare în domeniul ştiinţelor aerospaţiale din România.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1584 / 10682
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...