ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Criminalitatea organizată se orientează în tot mai mare măsură spre fraudele financiare (şefa Parchetului european)

01 Martie 2024   |   AGERPRES

În România, Laura Kovesi a fost cel mai tânăr procuror general din ţară şi prima femeie în această funcţie, înainte de a trece în fruntea parchetului naţional anticorupţie, aminteşte AFP.

 
 
Criminalitatea organizată se orientează în tot mai mare măsură spre fraudele transfrontaliere şi nu ezită să recurgă la violenţă pentru a-şi proteja activităţile, avertizează şefa Parchetului european, Laura Kovesi, într-un interviu acordat AFP publicat vineri.

Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European), la care participă 22 de ţări ale Uniunii Europene, a fost lansat în iunie 2021 cu misiunea de a ancheta şi urmări infracţiunile susceptibile să afecteze interesele financiare ale Uniunii, în special frauda cu TVA transfrontalieră şi criminalitatea transnaţională.

"În spatele acestor fraude se află organizaţii infracţionale care operează de pretutindeni în Europa şi sunt foarte flexibile", a explicat Laura Kovesi în interviul acordat telefonic agenţiei de presă franceze.


"Temerea noastră principală este că, dacă le lăsăm să prospere, dacă le lăsăm să câştige putere financiară, acestea pot deveni cu siguranţă mai violente şi pot fi o reală ameninţare pentru securitatea noastră", a adăugat ea. "Ne confruntăm cu infractori extrem de periculoşi".

Cel de-al treilea raport anual al EPPO, publicat vineri, arată o creştere puternică a numărului de anchete iniţiate: 1371 în 2023, pentru un prejudiciu total estimat la 19,2 miliarde de euro. Din acest total, 339 se referă la fraude cu TVA.

"E nevoie de un contabil, de un avocat"

Potrivit şefei Parchetului european, bandele sunt tentate în mod frecvent să treacă de la traficul de droguri, "foarte riscant", la infracţiuni financiare, "mai uşoare", în care "e nevoie doar de un contabil, un avocat sau o persoană care ştie să vorbească şi prin care se pot câştiga mulţi bani".

Din totalul anchetelor noi, 566 s-au desfăşurat în Italia, care este de departe prima ţară din acest punct de vedere, acest lucru explicându-se însă în primul rând prin rolul "foarte activ" al Guardia di Finanza, garda financiară italiană.

În România, Laura Kovesi a fost cel mai tânăr procuror general din ţară şi prima femeie în această funcţie, înainte de a trece în fruntea parchetului naţional anticorupţie, aminteşte AFP.

Tenacitatea ei în anchetarea abuzurilor clasei politice i-a atras antipatii în rândul guvernului român şi a fost demisă din acest post, cu puţin timp înainte de a fi numită şefă a nou înfiinţatului parchet european, comentează France Presse.

Dar lupta împotriva criminalităţii organizate necesită resurse. Şefa EPPO a explicat că săptămâna trecută a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru a cere o sumă suplimentară de 7,8 milioane de euro.

Bugetul EPPO pentru 2024 a fost stabilit deocamdată la 72 milioane de euro.

Parchetul european nu a reuşit deocamdată să ralieze toate statele membre ale UE, doar 22 din cele 27 alăturându-i-se până acum. Polonia ar putea face parte în scurt timp din EPPO şi sunt în curs discuţii cu Suedia, însă Danemarca, Irlanda şi Ungaria au decis să nu ia parte la el.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2409 / 10901
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...