ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Camera Deputaților | Acțiunile statului la companiile și societățile naționale nu pot fi înstrăinate până la 31 decembrie 2027

27 Mai 2026   |   Agerpres

Proiectul de lege vizează interzicerea înstrăinării acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, până la 31 decembrie 2027.

 
 
Acțiunile deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar nu mai pot fi înstrăinate până la 31 decembrie 2027, potrivit unui proiect de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților în calitate de for legislativ decizional.

S-au înregistrat 178 de voturi 'pentru', 103 'împotrivă' și opt abțineri.

Proiectul de lege vizează interzicerea înstrăinării acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, până la 31 decembrie 2027. De asemenea, inițiativa vizează suspendarea, până la aceeași dată, a tuturor operațiunilor aflate în curs de realizare privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar.


Potrivit proiectului, se interzice, până la data de 31 decembrie 2027, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută. Aceste dispoziții nu se aplică pentru acțiunile deținute de stat la companiile, societățile și instituțiile de credit care înregistrează pierderi pe o perioadă de cinci ani consecutiv sau pentru care a fost deschisă, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și pentru acțiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei pentru fiecare companie, societate sau instituție de credit în parte, prevede un amendament.

În situația prevăzută de proiect, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, acțiunile deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituțiile de credit, precum și la alte societăți la care statul are calitatea de acționar pot fi înstrăinate pe piețe reglementate sau sisteme alternative de tranzacționare autorizate conform legii. Dispozițiile menționate nu împiedică majorarea capitalului social prin emisiunea de acțiuni noi și nici emisiunea de obligațiuni convertibile în acțiuni, realizate în condițiile legii, dacă aceste operațiuni nu au ca obiect înstrăinarea acțiunilor deținute de stat și se efectuează cu respectarea legislației societare, a legislației pieței de capital, a dreptului de preferință al acționarilor existenți, precum și a normelor privind ajutorul de stat, după caz, prevede un alt amendament.

Deputatul USR Alexandru-Paul Dimitriu a afirmat că proiectul este 'antinațional' și 'anticonstituțional' și i-a acuzat pe inițiatori 'că vor să dețină în continuare monopolul și să țină în funcții oameni care căpușează bunurile'.

'Avem în fața noastră un proiect care este profund neconstituțional. Vorbim despre imixtiunea Parlamentului în atribuțiile constituționale care aparțin exclusiv Guvernului. (...) Pe de altă parte, mai avem o problemă legată și de faptul că prin acest proiect se instituie interdicție de vânzare, practic o inalienabilitate pe bunurile care sunt proprietatea privată a statului. Deci, mare atenție - nu vorbim despre bunurile proprietate publică care, evident, sunt inalienabile prin Constituție, ci vorbim despre bunurile proprietate privată', a susținut Dimitriu.

În replică, deputata S.O.S. România Virgina Vediaș a susținut că ''Guvernul nu doar că se amestecă în activitatea Parlamentului, ci a 'înghițit' Legislativul, transformându-l practic într-un Executiv. 'De regulă, nu facem decât să aprobăm ordonanțe de adoptate de Guvern, aruncându-se practic în aer regimul delegării legislative. Asta nu e o ingerință? În al doilea rând, principiul inalienabilității este un principiu care guvernează într-adevăr regimul proprietății publice, însă avem un Cod administrativ care reglementează pentru prima dată proprietatea privată a statului și a unităților teritoriale. (...) În al treilea rând, nici nu este vorba despre inalienabilitate absolută, sunt niște măsuri temporare', a argumentat deputata.

Deputatul PNL Robert Sighiartău a afirmat, la rândul său, în cadrul dezbaterilor, că 'proiectul nu este despre protejarea interesului național, ci despre protejarea PSD-ismului'.

'Un proiect susținut de majoritatea PSD - AUR și toate cozile de topor ale Rusiei sub deviza și sloganul 'Nu ne vindem țara'. (...) S-au dat cele mai mari tunuri posibile în țara asta. Nu este decât un proiect de lege populist. Nu este despre protejarea interesului național, este despre protejarea PSD-ismului și a controlului politic de tip pesedist', a declarat Sighiartău.

Deputatul USR Cezar-Mihail Drăgoescu l-a calificat pe inițiatorul proiectului, senatorul PSD Daniel Zamfir, drept un 'țânțar anofel, cu suflet de AUR-ist'. 'Nu vrea nimeni să vândă țara. În felul acesta, o ținem în loc subdezvoltată și sub controlul politicienilor', a transmis el.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul inițiat de PSD în ședința din 4 mai.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 5818
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...