ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cristian Bichi (BNR): Euro digital este esenţial pentru protejarea suveranităţii monetare a Europei

27 Ianuarie 2026   |   Agerpres

Consiliul European sprijină decizia BCE de a lansa euro digital, dar la acest moment nu este clar dacă Parlamentul European îşi va da acordul, întrucât în rândul membrilor săi se manifestă divergenţe de opinie privind moneda unică digitală.

 
 
Euro digital este esenţial pentru protejarea suveranităţii monetare a Europei şi pentru reducerea dependenţei de furnizori non-europeni de plăţi, arată un articol publicat marţi pe blogul Opinii BNR, semnat de Cristian Bichi, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

Acesta face referire la o scrisoare deschisă adresată Parlamentului European şi semnată de peste 60 de economişti, în care aceştia solicită eurodeputaţilor să nu dilueze prevederile actualului proiect euro digital, avertizând că, în caz contrar, zona euro va pierde controlul asupra propriei monede şi va deveni şi mai dependentă de furnizorii americani de servicii de plăţi digitale.


Scrisoarea deschisă, intitulată "Euro digital: Să lăsăm interesul public să predomine!", a fost publicată în data de 11 ianuarie 2026. Ea a fost iniţiată de think tank-ul Sustainable Finance Lab şi de Triodos Bank, ambele entităţi din Olanda, şi a fost semnată de numeroşi economişti şi personalităţi din lumea academică, din rândul cărora sunt amintiţi Thomas Piketty, Paul de Grauwe (LSE) şi Daniela Gabor.

"Apelul a fost dat publicităţii în perspectiva unei apropiate şedinţe a Comitetului pentru Afaceri Economice şi Monetare (ECON) al forului legislativ european, unde urmează a fi discutate amendamentele propuse la "Pachetul legislativ Euro digital", înainte de prezentarea sa plenului Parlamentului la jumătatea acestui an. Dacă proiectul euro digital va fi aprobat, în 2027 se vor realiza probe pilot, iar emiterea noii monede digitale va avea loc în 2029, conform estimărilor Băncii Centrale Europene (BCE)", se menţionează în document.

Consiliul European sprijină decizia BCE de a lansa euro digital, dar la acest moment nu este clar dacă Parlamentul European îşi va da acordul, întrucât în rândul membrilor săi se manifestă divergenţe de opinie privind moneda unică digitală. Pe acest fundal, semnatarii scrisorii deschise atrag atenţia că existenţa "unui euro digital puternic nu este ceva agreabil de avut, ci o măsură de precauţie esenţială pentru suveranitatea, stabilitatea şi rezilienţa europeană", arată Cristian Bichi.

Economiştii avertizează că, în prezent, sistemul de plăţi din Europa este dominat de câteva corporaţii non-europene şi că, în 13 ţări ale Uniunii Europene, "plăţile de retail de bază se bazează acum pe scheme internaţionale de carduri - fără vreo alternativă domestică". Aceştia subliniază că această dependenţă de furnizorii de plăţi străini expune cetăţenii, firmele şi guvernele europene la influenţe geopolitice, interese comerciale străine şi riscuri sistemice în afara controlului Europei.

Referindu-se la avansul înregistrat de monedele stabile, economiştii avertizează şi asupra faptului că, fără un euro digital semnificativ, dependenţa Europei se va adânci, întrucât monedele digitale private sprijinite de SUA câştigă teren. În acest context, aceştia afirmă că "Europa va pierde controlul asupra celui mai fundamental element din economia noastră: moneda noastră. Un euro digital public robust este singura noastră apărare".

Potrivit articolului, o monedă digitală de bancă centrală la nivelul zonei euro va crea o legătură directă între cetăţeni şi BCE, oferindu-le securitatea banilor publici sub formă de cash, alături de avantajele banilor privaţi ai băncilor comerciale. Astfel, euro digital ar trebui să funcţioneze atât online, cât şi offline, să protejeze viaţa privată şi să fie disponibil tuturor rezidenţilor europeni.

Autorul arată că presiuni pentru redimensionarea proiectului euro digital sunt exercitate atât de unele bănci, cât şi de anumiţi politicieni din Parlamentul European, care invocă riscuri legate de stabilitatea financiară, costuri şi protecţia vieţii private. De asemenea, sunt menţionate poziţiile critice exprimate de mai multe bănci europene şi de unele facţiuni politice, care solicită o versiune mai puţin ambiţioasă a monedei europene digitale.

Scrisoarea deschisă avertizează asupra riscului ca negocierile legislative să golească de conţinut proiectul euro digital şi propune ca acesta să devină coloana vertebrală a unei infrastructuri europene de plăţi, o monedă publică digitală accesibilă tuturor europenilor şi un mijloc credibil de păstrare a valorii.

Pentru semnatarii apelului, euro digital este un bun public. "De aceea, e necesar ca factorii de decizie politici să reziste eforturilor mioape de lobby financiar şi să nu lase ca noua monedă digitală europeană să devină, urmare unui compromis, doar ceva simbolic", susţine sursa citată.

Scrisoarea deschisă se încheie cu avertismentul că "s-ar putea ca europenii să nu mai aibă o a doua şansă". "Problema cu care se confrunta factorii de decizie ai UE este simplă: îşi vor exercita europenii controlul asupra monedei lor în epoca digitală, ori noi îi vom lăsa pe alţii să o controleze pentru noi?", se mai precizează în document.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 544 / 10905
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...