Cristian Popa (BNR): Ne jucăm cu chibriturile într-un depozit de benzină. Moţiunea de cenzură ar putea lua dreptul Guvernului de a da OUG, iar fără ele la 1 septembrie costurile cu pensiile cresc cu 40%

Blocând dreptul Guvernului de a da ordonanţe de urgenţă, prin moţiune de cenzură, decidenţii politici elimină orice posibilitate de ajustare a creşterii punctului de pensie cu mai puţin de 40%, punând economia românească pe o traiectorie foarte periculoasă, consideră Cristian I. Popa, membru al Consiliului de Administraţie al BNR.

"Avem o criză de sănătate publică, o criză economică şi riscăm să aprindem una nouă: o criză a datoriei publice. Punând ultimele ştiri în context este ca şi cum ne jucăm cu chibriturile pe întuneric într-un depozit de benzină. Prin context mă refer la moţiunea de cenzură care ar reduce semnificativ capacitatea Guvernului de a evita o creştere masivă a cheltuielilor publice. Astfel, odată trecută, moţiunea de cenzură ar lua dreptul Guvernului de a da Ordonanţe de Urgenţă (OuG), iar fără ele la 1 septembrie costurile cu pensiile cresc cu 40%, ceea ce se traduce într-un impact bugetar de 6 miliarde de euro doar în 2021. Odată acordate, aceste drepturi de pensie nu mai pot fi luate înapoi. Şi nu, nu cred că guvernarea şi legiferarea prin ordonanţe de urgenţă este un lucru sănătos, pentru asta avem Parlament; însă în plină pandemie, şi în contextul în care doar aşa putem evita situaţii mult mai dificile le pot accepta agilitatea din punct de vedere legal", scrie Cristian Popa pe blogul BNR.

Cristian I. Popa, este membru al Consiliului de Administraţie al BNR şi membru al Consiliului Asociaţiei CFA România. Opinia publicată luni seara îi aparţine autorului şi nu reprezintă poziţia BNR sau CFA.

Potrivit sursei citate, fără modificarea legislaţiei actuale, la câteva zile după 1 septembrie România va fi retrogradată de agenţiile de rating la categoria junk/nerecomandat pentru investiţii iar costurile de finanţare ale ţării ar creşte semnificativ.

"Nu este o predicţie, este o certitudine, este o observaţie de bun simţ economic. Costul de finanţare al României ar creşte semnificativ, iar finanţarea s-ar obţine din ce în ce mai dificil, pentru că am deveni un debitor riscant, cu riscuri în creştere în ceea ce priveşte capacitatea de rambursare. Ar însemna şi presiuni pe curs, pentru că în timp ce unii finanţatori doar vor creşte dobânzile la care acceptă să împrumute România alţii vor căuta să "fugă" de noi, vor căuta să îşi vândă repede deţinerile actuale de active locale (inclusiv titluri de stat) şi să îşi schimbe leii pe valută, pentru a investi în alte ţări cu perspective mai bune. Şi asta nu pentru că sunt oameni răi, ci pentru că România ar deveni o ţară riscantă, o ţară sub-investment grade, deci nerecomandată investiţiilor. Unii ar putea fi chiar forţaţi să îşi vândă activele şi să iasă din România, pentru că reglementările prudenţiale aplicabile le pot cere să investească doar în active cu rating minim "investment grade", deci nu în România retrogradată (ne putem gândi la un fond de pensii din Europa de vest de exemplu)", subliniază Popa.

În context, acesta a arătat că, înainte de pandemie, datoria publică a României era de aproximativ 35% din PIB iar odată cu creşterea cheltuielilor sanitare şi a celor de sprijin pentru protejarea locurilor de muncă şi odată cu scăderea economiei şi a veniturilor bugetare, deficitul a explodat. Ultima rectificare arată 8,6% deficit anul acesta.

"Pe această direcţie ce era 35% va ajunge la peste 50% în 2-3 ani iar cu legislaţia actuală privind creşterea pensiilor ar fi o chestiune de timp până ar trece de 60%. Pieţele nu ne vor permite să ne îndatorăm fără limită. Abordarea investitorilor este simplă: dacă avem capacitate să le returnăm împrumuturile "fără emoţii" ne finanţează, dacă nu, nu. Iar dacă pare că suntem la mijloc, deci am putea rambursa dar cu ceva emoţii (avem capacitate de rambursare dar mică sau în scădere) atunci vor cere dobânzi pe măsura, mari, pentru că îşi asumă riscuri. Iar adevărul este că fără a fi siguri de capacitatea lor de rambursare nici noi nu prea ne-am împrumuta cunoscuţii", explică Cristian Popa.

Mai mult, potrivit acestuia, investitorii se uită şi la sănătatea bugetului public şi la cât de repede pot fi corectate deficitele iar faptul că ponderea cheltuielilor publice fixe în total venituri al statului era anul trecut de 84% înseamnă că 84% din cheltuieli nu sunt în controlul statului pentru că fie se numesc salarii ale bugetarilor fie se numesc pensii şi ambele nu pot fi reduse.

"Cu legislaţia actuală ponderea ar continua să crească, putându-se ajunge rapid în situaţia în care Statul să nu îşi poată acoperi cheltuielile fixe din venituri, deci să nu poată funcţiona fără împrumuturi, chiar şi cu investiţii zero, ceea ce este absurd. România trebuie nu doar să aibă şi să exercite capacitatea de a redresa problemele structurale ale finanţelor publice dar trebuie şi să convingă finanţatorii de asta, altfel aceştia ne vor evita, vor investi în altă parte a lumii, împrumutând ţări credibile. Când vine vorba de sănătatea bugetului public putem face o paralelă interesantă cu bugetul personal: 31,7% din PIB au fost veniturile statului anul trecut. Anul acesta, la ultima rectificare, ne uităm spre un deficit de 8,6% din PIB, deci împrumuturile sunt 27% din venituri (8,6% raportat la 31,7%, sau cât se împrumută statul peste venituri) iar la acestea se adaugă plata împrumuturilor din trecut, care trebuie şi ele plătite. Dacă am aplică acelaşi calcul la nivel personal, la un salariu de 3500 de lei (să zicem), lunar am împrumuta 950 de lei, lună de lună. Asta doar pentru a acoperi cheltuielile lunare. Ar trebui să facem şi alte credite noi, pentru plata creditelor contractate în lunile şi anii trecuţi, refinanţări să le spunem. Este ca şi cum am trăi 100 de zile pe an doar pe datorie. Nu sună şi nu este, sustenabil deloc, n-am reuşi să o ducem foarte mult astfel, însă exact aceasta este situaţia bugetului public", scrie Popa.

Mai mult, acesta menţionează lipsa unei discuţii serioase cu privire la creşterea sustenabilă a pensiilor subliniind totodată faptul că sistemul de pensii nu este sustenabil.

"Mai trebuie să subliniez un lucru foarte important: îmi doresc pensii decente pentru părinţii şi bunicii noştri, şi-au adus contribuţia, şi-au plătit partea şi au construit ţara, cu bune şi cu rele, însă ce înseamnă decent? De ce 40% creştere şi nu 80%? sau 10%? A existat o discuţie serioasă pe acest subiect? Desigur că ar fi frumos ca seniorii noştri să aibă pensii ca în Germania sau Italia, însă una este să îţi doreşti alta este să îţi permiţi, ne-am permite oare? Din păcate eu nu îmi aduc aminte de o asemenea discuţie. Mai trebuie şi echilibru, pentru că (mai) mulţi bani la pensii înseamnă (mai) puţini bani la educaţie, la sănătate, la autostrăzi şi fără ele tinerii vor pleca în străinătate, rămânând întrebarea de unde vor veni aceşti bani dacă din contribuţiile tinerilor/celor apţi de muncă nu? Şi bătrânii merg la spital, şi îşi vor nepoţii sănătoşi, educaţi şi nu plecaţi în Spania. Iar sistemul public nu este un sistem cu acumulare, nu are bani puşi deoparte pentru plata pensiilor din viitor (cum fac pensiile private) ci transferă contribuţiile angajaţilor actuali, lună de lună, pensionarilor actuali. Deci în discuţia (ipotetică dar necesară) de mai sus ar trebui să amintim şi demografia, emigraţia şi îmbătrânirea populaţiei dar şi eficienţa, mai ridicată în opinia mea, a unui sistem privat de pensii cu acumulare, cu care poate am avea o şansă mai bună la "pensii ca în străinătate". În ultimii 1-2 ani a tot apărut întrebarea dacă există bani pentru creşterea pensiilor: deficit înseamnă că eşti pe minus, că trebuie să împrumuţi, iar deficitul României nu doar că există, dar este nesustenabil de mare iar Casa de Pensii este şi ea tot pe deficit. Există deci bani? Sistemul public de pensii nu este sustenabil, nu era nici înainte de pandemie, însă cu atât nu este nici acum: cu creşteri de beneficii şi contribuţii mai scăzute (da, economia privată suferă, rata şomajului este aşteptată să crească deci mai puţini angajaţi şi mai puţine contribuţii) dezechilibrul acestuia este în creştere", se mai precizează în articolul postat pe blogul Opinii BNR de Cristian Popa.

În final, Popa precizează că prin moţiune de cenzură decidenţii politici elimină orice posibilitate de creştere a punctului de pensie cu mai puţin de 40% fapt care va genera dezechilibre majore care vor trebui corectate în anii următori.

"Blocând dreptul Guvernului de a da OUG-uri, prin moţiune de cenzură, decidenţii politici elimina orice posibilitate de ajustare a creşterii punctului de pensie la mai puţin de 40%, punând economia românească pe o traiectorie foarte periculoasă, costisitoare şi plină de riscuri, unele numite mai sus, generând dezechilibre majore, greu, dureros şi obligatoriu de corectat în anii ce vin şi aducând riscuri asupra stabilităţii financiare. Forţele politice ar trebui să coopereze pentru evitarea unui asemenea scenariu însă realitatea electorală este că tocmai ele ne-au adus în această situaţie. Există desigur o ultimă posibilitate, a unui sprint între moţiune şi OuG, urmând ca pe 31 august să vedem dacă un potenţial OuG dat înaintea moţiunii încă "stă în picioare" şi nu este invalidat de Parlament. Pentru mine este foarte clar: ne jucăm cu focul! periculos chiar. Rămâne doar întrebarea dacă ne vom reveni la raţiune sau vom scăpa chibritul aprins pe jos, de asta depinde viitorul acestei ţări", încheie Cristian Popa.