ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

FMI solicită României un mix adecvat de politici şi reforme structurale ambiţioase pentru a restabili sustenabilitatea fiscală

14 Noiembrie 2025   |   Agerpres

Directorii FMI au subliniat importanţa executării complete a consolidării fiscale planificate în 2025-2026, urmată de ajustări suplimentare pe termen mediu pentru a consolida încrederea pieţei şi a asigura sustenabilitatea fiscală.

 
 
Board-ul Fondului Monetar Internaţional solicită României un mix adecvat de politici şi reforme structurale ambiţioase pentru a sprijini creşterea, a restabili sustenabilitatea fiscală şi a proteja stabilitatea financiară, potrivit raportului elaborat de instituţia financiară internaţională, în urma consultărilor de la Bucureşti pe marginea Articolului IV.

"Directorii executivi au salutat pachetul amplu de reforme fiscale pentru perioada 2025-2026, adoptat recent, care marchează un pas important în abordarea deficitelor gemene în creştere. Pe fondul unei consolidări fiscale ample necesare şi cu riscuri înclinate în sens negativ, directorii au solicitat un mix adecvat de politici şi reforme structurale ambiţioase pentru a sprijini creşterea, a restabili sustenabilitatea fiscală şi a proteja stabilitatea financiară", se arată în documentul citat.


Directorii FMI au subliniat importanţa executării complete a consolidării fiscale planificate în 2025-2026, urmată de ajustări suplimentare pe termen mediu pentru a consolida încrederea pieţei şi a asigura sustenabilitatea fiscală.

În opinia acestora, pentru a facilita o consolidare fiscală favorabilă creşterii şi echităţii, reformele fiscale suplimentare pe termen mediu ar trebui să urmărească mobilizarea veniturilor şi îmbunătăţirea echităţii, consolidând în acelaşi timp stimulentele pentru muncă şi păstrând atractivitatea pentru investiţiile de capital.

"Câţiva directori au recomandat prudenţă în aplicarea noilor măsuri fiscale, pentru a evita descurajarea suplimentară a cererii interne. Directorii au recomandat continuarea eforturilor în reformele structurale fiscale, inclusiv în managementul finanţelor publice, pentru a îmbunătăţi guvernanţa fiscală şi eficienţa cheltuielilor", se mai arată în raport.

Pe de altă parte, reprezentanţii FMI au fost de acord că reapariţia presiunilor inflaţioniste necesită o abordare precaută a politicii monetare, pentru a asigura revenirea durabilă a inflaţiei în intervalul de prognoză. Ei au recomandat ca reducerile ratei dobânzii să fie reluate doar după ce creşterea salariilor şi a preţurilor se moderează într-un mod susţinut. Directorii au remarcat că o creştere graduală, pe termen mediu, a flexibilităţii cursului de schimb ar spori rezilienţa economiei la şocuri. Cu toate acestea, un număr de directori au recomandat o abordare prudentă a unei flexibilităţi mai mari a cursului pe termen scurt, având în vedere expunerea valutară semnificativă a României.

Directorii au salutat şi întărirea solidităţii sectorului financiar, care a înregistrat bilanţuri bancare mai robuste. Totuşi, în contextul creşterii expunerii băncilor la datoria suverană, al creşterii puternice a creditului de consum şi al volumului considerabil de credite neacoperite la risc valutar, ei au subliniat necesitatea continuării monitorizării calităţii activelor, testării la stres a condiţiilor de lichiditate şi consolidării managementului crizelor.

Totodată, oficialii FMI au subliniat importanţa avansării reformelor structurale în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al autorităţilor şi a îmbunătăţirii managementului investiţiilor publice pentru a debloca fondurile disponibile ale Uniunii Europene (UE).

"Aceste reforme, împreună cu utilizarea completă a fondurilor UE, vor spori potenţialul de creştere pe termen mediu şi vor sprijini consolidarea fiscală şi reechilibrarea externă. Reformele în domeniul guvernanţei, inclusiv o mai bună gestionare a sectorului întreprinderilor de stat şi o mai mare predictibilitate a cadrului de reglementare, sunt de asemenea cruciale pentru a consolida atractivitatea României pentru investiţii. Creşterea ratei de participare pe piaţa muncii prin investiţii în capitalul uman ar contribui la atenuarea efectelor unei perspective demografice nefavorabile. Tranziţia planificată a României către o economie cu emisii reduse de carbon, împreună cu finalizarea Uniunii Energetice la nivelul UE, va contribui la consolidarea securităţii energetice", punctează sursa citată.

O misiune a FMI, condusă de Joong Shik Kang, a analizat în septembrie, la Bucureşti, recentele evoluţii ale economiei româneşti.

Echipa Fondului a avut întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Consultările în baza Articolului IV constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul acestora este de a examina situaţia financiară şi economică la nivel naţional şi de a formula recomandări generale referitoare la politicile monetare, financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 - 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional previzionează că economia României va creşte, în 2025, cu 1%, iar în 2026 cu 1,4%, estimări în scădere comparativ cu cele din primăvară, de 1,6% şi, respectiv 2,8%.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1039 / 21434
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...