România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
01 Aprilie 2026 R. T.
În acest litigiu civil, Tribunalul de primă instanță din Bruxelles a estimat că cele două țări nu au reușit să demonstreze că ''Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligațiilor contractuale''.
| |
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. Compania farmaceutică americană Pfizer a dat în judecată cele două țări în toamna anului 2023 pentru a impune executarea acestor contracte de achiziție, pe care, în urma încheierii pandemiei, Polonia și România au refuzat să le îndeplinească integral.
În acest litigiu civil, Tribunalul de primă instanță din Bruxelles a estimat că cele două țări nu au reușit să demonstreze că ''Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligațiilor contractuale''.
În acest litigiu civil, Tribunalul de primă instanță din Bruxelles a estimat că cele două țări nu au reușit să demonstreze că ''Pfizer ar abuza de dreptul său prin urmărirea executării obligațiilor contractuale''.
Cine apără România în acest litigiu
Lexters, în consorțiu cu firma de avocatură belgiană Strelia, îndeplinește rolul de consilier juridic al statului român, prin intermediul Ministerului Finanțelor, în acest litigiu, a anunțat Lexters pe site-ul propriu.
Potrivit informatiilor de pe site-ul Lexters, litigiul, aflat până acum pe rolul Tribunalului de Primă Instanță francofon din Bruxelles, vizează o cerere de despăgubire în valoare de aproximativ 615 milioane de euro. Litigiul își are originea în cadrul centralizat al UE pentru achiziționarea vaccinurilor împotriva COVID-19 și vizează decizia României de a contesta livrarea și plata a aproximativ 28 de milioane de doze de vaccin excedentare.
Ministerul Finanţelor a anunțat în februarie 2024 că a realizat o analiză a avocaţilor specializaţi care asigură reprezentarea ministerului în faţa Tribunalelor arbitrale în litigiile derulate după regulile de procedură arbitrală ICSID, dar şi de Regulile de arbitraj ale Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional.
"S-a apreciat că societăţile de avocatură selectate cu respectarea principiilor concurenţei şi transparenţei la nivelul anului 2019 pentru această activitate (şi care au mandat de reprezentare), îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru a participa la o procedură de selecţie în urma căreia să fie desemnată o echipă de avocaţi pentru cauza nr. F5331-23 (criteriul de selecţie a fost cea mai avantajoasă din punct de vedere economic). Pentru reprezentare Ministerul Finanţelor s-a adresat totodată şi societăţilor de avocatură care asigură reprezentarea în faţa aceleiaşi instanţe (Tribunalului de Primă Instanţă francofon din Bruxelles) a Republicii Polonia şi a Ungariei. Precizăm că ambele state sunt chemate în judecată de Pfizer Inc. şi BioNTech Manufacturing GmbH, solicitându-se obligarea acestora la plata sumelor reprezentând doze de vaccin contractate şi neachitate. A fost luată această decizie pentru că, din punct de vedere tehnic, şi aceste societăţi îndeplinesc criteriile necesare reprezentării juridice a României în faţa Tribunalului", a anunțat Ministerul Finanțelor, într-un comunicat remis spre publicare la acea vreme.
Astfel, au fost transmise un număr de opt invitaţii de participare la procedura de selecţie, fiind primite un număr de şase oferte de reprezentare. Dintre acestea, Comisia de evaluare a ministerului a desemnat câştigătoare asocierea SCA Stănescu Vasile şi Asociaţii, Strelia CVBA.
Ministrul Justiției spune că decizia în cazul vaccinurilor Pfizer nu este definitivă, dar este executorie
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat miercuri că decizia prin care România a fost condamnată să plătească soldul restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech nu este definitivă, dar este executorie și poate fi pusă în aplicare cu virarea sumelor de bani într-un cont.
''Este o decizie care are un impact semnificativ asupra României, mai ales că obiectul său material este plata unei sume foarte mari de bani, plus dobânzile respective. De gestionarea acestei cauze nu s-a ocupat Ministerul Justiției, ci Ministerul de Finanțe, în conformitate cu dispozițiile legale. Există cale de atac, dar această hotărâre are un caracter executoriu, ceea ce înseamnă că, în principiu, ea poate să fie pusă în executare cu virarea sumelor de bani într-un cont. Vom urmări ce se întâmplă, exercitarea căii de atac și vom vedea dacă ceva mai poate fi schimbat'', a declarat Radu Marinescu, după întâlnirea regională București - Ilfov a social-democraților.
Întrebat de jurnaliști dacă România ar putea ajunge să plătească mai mult dacă nu achită suma în acest moment și așteaptă să se finalizeze și calea de atac, Marinescu a răspuns că un refuz s-ar putea traduce și prin acumularea de arierate.
''O hotărâre care este executorie, sigur că, în măsura în care creditorul solicită executare, acesta are și instrumente de a pune în executare hotărârea respectivă. Pe de altă parte, un refuz de executare se poate traduce și în acumularea unor arierate care pot să împovăreze debitorul din perspectiva trecerii timpului. E foarte greu de speculat asupra succesului unei căi de atac, dar decizia va fi, bineînțeles, la nivel guvernamental și, încă o dată, nu vreau să speculez mai mult'', a spus ministrul Justiției.
Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele - supraevaluate
Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, miercuri, într-o conferință de presă.
În opinia sa, campania de vaccinare anti-COVID a reprezentat ''un eșec''.
''Se vede de la distanță că dozele de vaccin doar de la Pfizer depășesc cu mult populația României, inclusiv cu rapel'', a spus ministrul.
El a arătat că acea cantitate de 29 de milioane de doze nu mai era necesară din punct de vedere al sănătății publice, având în vedere că la acel moment, unele dintre vaccinurile comandate înainte începeau să expire, rata de vaccinare scădea, iar virusul nu mai era la aceeași intensitate ca în anii anteriori.
''Am spus că decizia Tribunalului de la Bruxelles se referă strict la cele 29 de milioane de doze care nu au mai fost comandate și care nici nu au fost livrate în România, dar ele sunt parte din contractul semnat în anul 2021, luna mai. (...) Dar să ne aducem puțin aminte cum arătau lucrurile în anul 2022 spre final, respectiv 2023. Era un stoc de vaccinuri destul de mare. Vorbim de câteva milioane de doze care nu erau utilizate. Ba mai mult, începeau să expire. Rata de vaccinare a început să scadă. COVID-ul nu mai era la aceeași intensitate ca în anul 2020 și 2021. Deci, prezența acestor multe milioane, vorbesc de 29 de milioane de doze, nu mai era necesară din punctul de vedere al sănătății publice. Nu vreau să zic că este corect sau că este greșit. (...) Ce este greșit, din punctul meu de vedere, este acea cantitate uriașă care a fost semnată în mai 2021, care n-avea nicio legătură cu realitatea, care n-are nicio estimare medicală în directă legătură cu sănătatea publică sau cu rata de vaccinarea'', a explicat Rogobete.
El a susținut că cele 29 de milioane de doze de vaccin Pfizer nu au fost comandate, ci au fost contractate și conform contractului exista obligația de a fi achitate chiar dacă nu erau comandate.
''Dacă nu erau contractate în mai 2021, astăzi, România nu ar fi avut această sumă de 3 miliarde de lei de plătit. Este adevărat că în mai 2021 nu știam în ce direcție va merge pandemia. Dar este evident că în mai 2021 știam sigur că populația țării nu se va dubla, pentru că aceste doze de vaccin, comandate suplimentar față de celelalte doze, vorbim de aproape 30 de milioane de doze deja contractate. Și mare atenție: doar pentru Pfizer. Nu uitați: noi mai avem încă trei contracte cu alți trei producători. Deci, discutăm despre o comandă de aproximativ 30 de milioane de doze pusă în mai 2021 peste o altă comandă de aproximativ 30 de milioane de doze'', a susținut ministrul Sănătății.
Acesta a mai spus că în contextul de atunci, renegocierea nu însemna că România nu mai primește dozele. ''Renegocierea era că le achiziționăm cu un procent mai redus. Practic, ar fi trebuit să achiziționăm cele 29 de milioane de doze, să le depozităm și să plătim și costul distrugerii dozelor respective. Deci, nu era neapărat un avantaj fiscal în momentul respectiv acea renegociere'', a afirmat ministrul Alexandru Rogobete.
Acesta a reamintit că este un dosar în curs la DNA în acest caz.
Alexandru Rogobete a evidențiat că decizia tribunalului din Bruxelles este o măsură executorie și România va trebuie să plătească suma, indiferent dacă se face sau nu apel.
''Indiferent dacă se face apel sau nu, România va trebui să plătească această sumă. Dacă se câștigă în recurs în forma de apel, sigur că banii vor fi reîntorși către România. Dar, da, este o măsură executorie. (...) Urmează în perioada următoare să analizăm toate aceste date, detaliile, cât înseamnă penalitățile, cum se vor calcula și modul în care lucrurile se vor desfășura în viitorul apropiat'', a mai arătat ministrul Alexandru Rogobete.
Pfizer așteaptă ca statele să se conformeze deciziei instanței
Comisia Europeană a negociat și a încheiat aceste achiziții de vaccinuri anti-COVID în numele statelor membre ale UE, așadar instanțele belgiene au competența soluționării litigiilor legate de aceste contracte. Unul dintre cele mai mari contracte a fost semnat cu Pfizer în mai 2021.
În aprilie 2022, guvernul polonez de la acea vreme a refuzat să recepționeze și să plătească dozele de vaccin pe care le considera inutile, în valoare de 1,3 miliarde de euro, având în vedere evoluția pandemiei și starea stocurilor existente.
Pfizer a salutat într-un comunicat hotărârea emisă miercuri de instanța belgiană, considerând că aceasta reflectă ''importanța obligațiilor contractuale care au permis Europei să răspundă cu succes acestei pandemii''. Grupul american ''se așteaptă acum ca statele membre să se conformeze deciziei instanței'', a adăugat acesta.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 2222 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





