FAPT: Crearea unei instituţii guvernamentale distincte pentru turism este obligatorie în contextul pandemiei
14 Decembrie 2020 Agerpres
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, transmis AGERPRES, revigorarea sectorului necesită o cooperare între toţi actorii interesaţi şi factori decidenţi, coordonat de un minister de resort.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică din Romania (FAPT) atrage atenţia asupra importanţei creării unei instituţii guvernamentale dedicate pentru turism, în condiţiile în care sectorul se numără printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, transmis AGERPRES, revigorarea sectorului necesită o cooperare între toţi actorii interesaţi şi factori decidenţi, coordonat de un minister de resort.
"Crearea unei instituţii guvernamentale distincte este obligatorie în contextul impactului negativ major pe care pandemia de coronavirus l-a avut asupra industriei ospitalităţii. Această nouă structură va trebui să fie cea care va îndruma şi coordona măsurile atât de necesare pentru salvarea a ceea ce a mai rămas din industrie. Odată depăşite provocările pandemiei, o structură distinctă va trebui să susţină atragerea a cât mai multor fonduri europene în domeniul industriei ospitalităţii şi va trebui să revigoreze serios imaginea României în afara ţării. Acestea sunt doar două motive, dintr-o listă lungă, pentru care consider obligatorie nevoia unei structurii dedicate turismului. De asemenea, subliniez că acesta va trebui să fie mai eficientă şi mai suplă decât cele pe care le-am avut în trecut. E necesar ca aceasta să livreze rezultate palpabile şi apoi se poate discuta despre responsabilităţi şi resurse suplimentare", a declarat Mihai Jurca, preşedintele FAPT.
FAPT are ca scop dezvoltarea turismului la nivel naţional, prin coordonarea activităţilor turistice într-un mod coerent, care să servească interesele membrilor şi promovarea acestora pe plan naţional şi internaţional. Federaţia susţine dezvoltarea unei organizaţii de management al destinaţiei la nivelul României.
În cadrul Federaţiei sunt incluse unele dintre cele mai importante organizaţii de management a destinaţiei (OMD) din România.
La începutul lunii octombrie, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, declara pentru AGERPRES, că în jur de 100.000 de angajaţi din sectorul HoReCa vor fi concediaţi până la finele anului, iar industria va suferi pierderi de trei miliarde de euro, ca urmare a restricţiilor decise de Guvern în contextul pandemiei de COVID-19.
"Estimăm că industria noastră, în anul 2020, va pierde circa 60% din cifra de afaceri. Anul trecut am avut cinci miliarde de euro încasaţi de HoReCa, iar 60% înseamnă o pierdere de circa trei miliarde de euro", a mai spus reprezentantul industriei.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Dumitru Luca, preciza în noiembrie că anul 2020 a fost un dezastru total pentru industria turistică din România, caracterizat de principiul "scapă cine poate", în timp ce 2021 va fi dominat de incertitudini până când vom şti ceva clar şi concret referitor la evoluţia pandemiei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 8536 / 10153 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
IAM Global Leaders 2026 | 13 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





