ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ionuţ Dumitru: Economia României ar putea creşte cu 3,8% în 2022

14 Iulie 2022   |   Agerpres

El a menţionat că putem fi mulţumiţi faţă de modul în care a evoluat economia până în prezent. Evoluţia economiei din primul trimestru a fost mult peste aşteptări, dar este posibil ca, începând cu trimestrul II, lucrurile să se deterioreze.

 
 
România ar putea înregistra o creştere economică de 3,8% în acest an şi de 3% în 2023, potrivit unui prezentări susţinute de economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
 
"Nu putem discuta încă de criză, recesiune. Am văzut că deja termenii aceştia au intrat în limbajul comun, deşi nu avem elemente să spunem că e iminent aşa ceva. Evident că se poate întâmpla. Nu ştim ce se întâmplă cu războiul de lângă noi. În funcţie de ce se întâmplă acolo, lucrurile pot lua o întorsătură mai negativă sau pozitivă, dar nu avem date care să ne spună că vine o recesiune sau vine o criză foarte clar în momentul de faţă", a spus Ionuţ Dumitru, într-o întâlnire cu presa.
 
El a menţionat că putem fi mulţumiţi faţă de modul în care a evoluat economia până în prezent. Evoluţia economiei din primul trimestru a fost mult peste aşteptări, dar este posibil ca, începând cu trimestrul II, lucrurile să se deterioreze.
 
Potrivit lui Ionuţ Dumitru, consumul este factorul principal care alimentează activitatea economică. În opinia sa, ceea ce poate schimba perspectiva la nivelul vânzărilor cu amănuntul este dinamica câştigurilor salariale în termeni reali.
 
"Dacă ne uităm în termeni reali, suntem în zona negativă. Aici e o discuţie. Trebuie făcută distincţie între sectorul public şi sectorul privat. În sectorul privat dinamica salarială este mai rapidă decât în sectorul public. Sectorul public a avut salariile îngheţate. Ne aducem aminte de perioada lungă de timp în care salariile au crescut foarte repede în sectorul public. Dar, în 2021, salariile au fost îngheţate şi anul acesta sunt creşteri destul de mici în sectorul public, ceea ce înseamnă că în sectorul public de fapt, în termeni reali, sunt scăderi destul de mari. În sectorul privat dinamica salariilor este mai mult sau mai puţin în linie cu inflaţia. Presiunea se menţine cumva în sectorul privat. Companiile sunt nevoite să plătească mai mult. Dar per total economie dinamica salariului este deja în zona negativă", a explicat Ionuţ Dumitru.
 
El a mai spus că investiţiile au mers bine, însă îngrijorează dinamica costurilor, iar ceea ce a evoluat dezamăgitor este sectorul industrial. Totodată, Ionuţ Dumitru a menţionat că se aşteaptă la o creştere cu 3,8% a economiei în acest an. Pentru anul viitor, creşterea economică estimată de bancă este de 3%.
 
Potrivit prezentării economistului, deficitul bugetar din primele cinci luni ale anului s-a situat la 4,8% din PIB-ul estimat pentru această perioadă. Acest nivel redus a fost consecinţa unei creşteri rapide a veniturilor publice (21,5% an-la-an) care a depăşit cu mult creşterea cheltuielilor publice (15,2% an-la-an).
 
Economistul-şef al Raiffeisen Bank se aşteaptă la o creştere a deficitului public în a doua jumătate a anului, pe fondul implementării pachetelor suplimentare de sprijin a populaţiei şi a companiilor şi a realizării decontărilor către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale. Scenariul curent al băncii plasează deficitul public din 2022 la 6,5% din PIB în termeni cash (peste ţinta oficială de 5,84% din PIB) şi respectiv la 7% din PIB în standarde ESA 2010.
 
De asemenea, Ionuţ Dumitru a explicat că băncile centrale din Europa Centrală şi de Est (CEE) au majorat în mod agresiv dobânzile de politică monetară în ultimul an, pe fondul creşterii alerte a inflaţiei.
 
Totodată, el a precizat că sunt aşteptate creşteri suplimentare ale dobânzilor de referinţă pe fondul presiunilor inflaţioniste ridicate şi persistente. Până în prezent, BNR a favorizat o înăsprire graduală a politicii monetare. Având în vedere însă presiunile inflaţioniste foarte ridicate, el a menţionat că se aşteaptă ca banca centrală să majoreze rata dobânzii de politică monetară în acest an până la nivelul de 7%, de la 4,75% în prezent.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3390 / 9211
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...