Isărescu: În luna mai am avut o presiune puternică pe piaţa valutară, cu ieşiri istorice de capital
20 Mai 2025 Agerpres
Guvernatorul BNR a afirmat că s-a limitat deprecierea cursului de schimb şi s-a asigurat şi lichiditatea în piaţă pentru a se face plăţile bugetare.
În luna mai a avut loc o presiune puternică pe piaţa valutară, cu unele dintre cele mai mari ieşiri de capital, Banca Naţională a intervenit cu sume foarte mari, dar cursul de sub 5 lei pentru un euro era imposibil de apărat, a explicat, marţi, guvernatorul Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
"În luna mai am avut o presiune puternică pe piaţa valutară, ieşiri mari de capital, aş spune, istoric, probabil că unele din cele mai mari. N-au fost determinate de un singur element. Aici a fost o avalanşă de factori negativi. A început datorită tensiunilor şi discursului public deseori agresiv încă din perioada campaniei electorale, s-a deteriorat treptat, apoi a fost rezultatul alegerilor, dar după asta a urmat demisia Guvernului, practic şi mai ales semnalul de alarmă l-a constituit faptul că Ministerul de Finanţe, luni, după alegeri, pe data de 5 sau 6, nu mai ţin minte, n-a putut să absoarbă, să ia bani din piaţă şi a anunţat acest lucru. În consecinţă, am asistat la ieşiri masive. Problema majoră nu au fost intervenţiile. O spun acum în clar: banca naţională a intervenit şi în ziua de după alegeri cu sume mari, chiar foarte mari, cei care au citit platformele de tranzacţionare şi ştiu să le citească, pentru că o parte din intervenţiile noastre sunt făcute în mod indirect, prin intermediere, aşa se face de către orice banca centrală, în anumite situaţii, şi asta a fost o situaţie pe care noi am gândit-o că ne aşteptam la diverse mişcări de capital, da, orice intervenţie scoate lichiditate din piaţă. Deci nu, cum am mai citit aşa şi acum şi la criza cealaltă, din 2007-2008, "Banca Naţională a luat lichiditate din piaţă" în sensul că am fi redus vreo facilitate de lichiditate. N-am făcut acest lucru. Dar gândiţi-vă, dacă vinzi un miliard de euro, scoţi din piaţă 5 miliarde de lei. Nu vindem, ca să mă exprim aşa, valuta pe nasturi, o dăm pe lei", a declarat Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
"În luna mai am avut o presiune puternică pe piaţa valutară, ieşiri mari de capital, aş spune, istoric, probabil că unele din cele mai mari. N-au fost determinate de un singur element. Aici a fost o avalanşă de factori negativi. A început datorită tensiunilor şi discursului public deseori agresiv încă din perioada campaniei electorale, s-a deteriorat treptat, apoi a fost rezultatul alegerilor, dar după asta a urmat demisia Guvernului, practic şi mai ales semnalul de alarmă l-a constituit faptul că Ministerul de Finanţe, luni, după alegeri, pe data de 5 sau 6, nu mai ţin minte, n-a putut să absoarbă, să ia bani din piaţă şi a anunţat acest lucru. În consecinţă, am asistat la ieşiri masive. Problema majoră nu au fost intervenţiile. O spun acum în clar: banca naţională a intervenit şi în ziua de după alegeri cu sume mari, chiar foarte mari, cei care au citit platformele de tranzacţionare şi ştiu să le citească, pentru că o parte din intervenţiile noastre sunt făcute în mod indirect, prin intermediere, aşa se face de către orice banca centrală, în anumite situaţii, şi asta a fost o situaţie pe care noi am gândit-o că ne aşteptam la diverse mişcări de capital, da, orice intervenţie scoate lichiditate din piaţă. Deci nu, cum am mai citit aşa şi acum şi la criza cealaltă, din 2007-2008, "Banca Naţională a luat lichiditate din piaţă" în sensul că am fi redus vreo facilitate de lichiditate. N-am făcut acest lucru. Dar gândiţi-vă, dacă vinzi un miliard de euro, scoţi din piaţă 5 miliarde de lei. Nu vindem, ca să mă exprim aşa, valuta pe nasturi, o dăm pe lei", a declarat Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
El a explicat că retragerile de lichiditate din piaţă sunt importante dacă intervenţiile sunt mari.
"Şi acum ca o concluzie, nu numai că am intervenit, s-au creat probleme legate de lichiditatea din piaţă şi orice politică raţională nu poate să facă două lucruri conflictuale în acelaşi timp. Adică, pe de-o parte, să apere leul, cursul, şi pe de altă parte se introducă lichiditate în piaţă. Şi în aceste condiţii, cursul de sub 5 lei era imposibil de apărat. Nu numai datorită pierderii, cum spuneţi dumneavoastră, pierderii de rezervă, nu este cuvântul cel mai potrivit că nu pierdem rezervă, schimbăm o parte din rezervă cu lei, vindem valută şi cumpărăm lei de pe piaţă, este o pierdere relativă, dar şi faptul că apar probleme în funcţie de perioada în care se formează rezervele minime obligatorii de finanţare, nu numai a deficitului bugetar, a cheltuielilor publice, dar şi a plăţilor din economie. Deci, Banca Centrală trebuie să aibă grijă de ambele lucruri. Şi este un echilibru foarte dificil de făcut. S-a creat, pentru că s-a anunţat, nici nu spun o noutate, o să spun numai în clar ca să se ştie ce s-a întâmplat, s-a creat o celulă de criză, a venit Ministerul de Finanţe aici, am discutat şi s-au găsit soluţii", a spus Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a afirmat că s-a limitat deprecierea cursului de schimb şi s-a asigurat şi lichiditatea în piaţă pentru a se face plăţile bugetare.
"Printre plăţile bugetare, când m-am uitat şi eu pe cifre, am participat la acea şedinţă, erau şi sume mari de plăţi de pensii. Oricum, cursul nu putea să mai fie păstrat. Cred că ar fi dat mult mai rău ca el să se fie rupt chiar în prag de turul 2 şi mai ales între timp să fie dificultăţi şi în ceea ce priveşte onorarea unor plăţi publice. Deci cam aceasta a fost realitatea pentru că am citit o sumedenie de speculaţii. Acum, răspund la două întrebări aici. De ce cursul a fost relativ stabil? Păi a fost relativ stabil dacă vă uitaţi la graficul din dreapta. Deci el a fost stabil cam din 2021, dar în acelaşi timp rezervele au crescut cu aproape 30 de miliarde de euro. Deci să nu spun că s-au dublat, dar aproape că s-au dublat. Cursul a fost curs de piaţă şi singurul lucru pe care l-a făcut Banca Naţională în ultimii 3 - 4 ani a fost să evităm o apreciere a cursului. Dacă vânzările din intrările de capital pe care le făcea Ministerul de Finanţe, şi le-a făcut către noi, le-am fi dus imediat în piaţă, ca şi în 2008, cursul s-ar fi apreciat. Am mai trăit acel moment şi de aceea am pus graficele comparativ, că aşa s-a întâmplat şi în multe ţări. Deci alte ţări au o flotare mai liberă, noi am spus de la început, din 2005, că avem un managed floating, o flotare controlată. În perioada de până anul trecut, până în toamnă, mai degrabă, intervenţiile noastre au evitat aprecierea cursului pentru două motive foarte clare. Am trăit elementul ăsta. Avem un deficit de balanţă comercială, păi asta mai trebuia, să mai apreciem cursul", a explicat Mugur Isărescu.
El a reamintit în acest context despre protestul exportatorilor din urmă cu aproape 15 ani împotriva aprecierii cursului când acesta a coborât de la 3,6 la 3 şi chiar se vorbea de un curs de 2 lei pentru un euro.
De asemenea, guvernatorul BNR a menţionat că un curs apreciat duce la stimularea creditului în valută pentru că se plăteşte mai puţin la rambursare.
Totodată, guvernatorul BNR a spus că dacă nu era luat excedentul de valută din piaţă cursul ar fi coborât la 4,4 - 4,5 lei/euro, după care se deprecia. În acest context, Mugur Isărescu a dat ca exemplu evoluţia forintului şi a zoltului, precizând că nu a acceptat o asemenea situaţie, după experienţa avută în 2007 - 2008.
"Cursul a rămas stabil. S-a creat într-adevăr, mai ales anul trecut, o anumită supraevaluare. Am menţionat-o. Cam de anul trecut. Cam 5%. Dar atenţie! Noi calculăm, am spus-o şi, deci, nu pot să o neg, am spus-a public, au spus-o şi alţii. Alţii o consideră mai mare. Ea se calculează pe bază efectivă, adică nu numai faţă de euro, ci şi faţă de dolar. Deci diferenţierea de dobândă, de aceea se numeşte curs real, şi pe un coş de valute, de-aia se numeşte efectiv. În engleză, REER, Real Effective Exchange Rate. Deci acela arăta cam 5%, nu neapărat cursul nominal. Când, şi am spus-o la începutul anului, când dolarul s-a apreciat faţă de euro cu 10% până la 1,05%, cu 30% ponderea dolarului în REER, păi cursul efectiv, aşa, prin primăvară, dacă mai era o supraevaluare de 3%. Aşa sunt calcule. Nu înseamnă că acolo trebuie să se ducă cursul. Cursul se duce unde arată piaţa şi în cazul României, şi cu asta închei uşoara prelegere, vă rog să mă scuzaţi, dar trebuia să o fac, cursul este determinat de piaţă, în condiţii de cerere şi ofertă, pe care a influenţat-o şi Banca Naţională, pentru că ne-au crescut rezervele în felul acesta. Cam din toamna anului trecut, observaţi, rezervele nu au mai crescut. Deci, intrările de capital s-a mai diminuat, iar la sfârşitul lunii o să vedeţi că datorită intervenţiei pentru a tempera deprecierea de curs, rezervele mai şi scad. Şi cei care au făcut evaluări în piaţă nu au fost departe de situaţia reală. Suntem însă, ca să preîntâmpin o întrebare răutăcioasă, cu rezervele încă în intervalul optim. Oricum n-am vândut mai mult decât ne-a vândut noua Ministerul de Finanţe",a spus Mugur Isărescu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 791 / 10297 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





