ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Apărării: Pachetul de înzestrare, în valoare de 8,33 miliarde de euro, a trecut prin Parlament

29 Aprilie 2026   |   Agerpres

”Avem opt dintre proiectele aprobate astăzi soluții tehnice de ultimă generație împotriva dronelor', a declarat Radu Miruță, într-o conferință de presă, la MApN.

 
 
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat marți că pachetul de înzestrare în valoare de peste 8 miliarde de euro a trecut prin Parlament, adăugând că aproape zece proiecte sunt soluții antidronă.

'A trecut astăzi prin Parlament, în cel mai transparent mod posibil, întreaga listă a proiectelor pentru care Ministerul Apărării Naționale a propus specificațiile tehnice, nu în birouri cu lumina stinsă, nu în restaurante, nu nici măcar într-un cadru doar al Guvernului, ci cu toată presa interesată, într-o ședință publică în Parlamentul României. Parlamentul României a aprobat forma pe care o avem astăzi. (...) Întreg pachetul Ministerului Apărării, care a trecut astăzi prin Parlament, valorează 8,33 miliarde de euro. E foarte important de spus că opt dintre aceste proiecte sunt soluții antidronă - radare și antidrone. (...) Doctrina Armatei Române, planurile de apărare ale Armatei Române au fost gândite împotriva unor ținte aeriene existente atunci, până mai acum doi - trei ani, împotriva rachetelor, împotriva avioanelor de vânătoare, împotriva elicopterelor, nu împotriva dronelor. Avem opt dintre proiectele aprobate astăzi soluții tehnice de ultimă generație împotriva dronelor', a declarat Radu Miruță, într-o conferință de presă, la MApN.


El a menționat că un contract de peste 400 de milioane de euro pentru arma de asalt a fost mutat la Ministerul Afacerilor Interne.

'La Ministerul Apărării suma completă nu mai este 9,6 miliarde de euro, ci mutând cei 400 și ceva de milioane pentru arma de asalt la MAI a rămas 9,16, iar la MAI de la 2,8, adăugându-se suma asociată armei de asalt de la Ministerul Apărării, a ajuns la 3,24 de miliarde', a spus Miruță.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4 / 10766
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...