Ministrul Energiei: Nu există taxă pe soare în România; nu s-a pus problema introducerii unei taxe pe soare
16 Februarie 2024 AGERPRES
El a precizat că în prezent se discută acest aspect cu doamna Ditte Juul Jorgensen, directorul general al Direcţiei Generale Energie (DG Ener) din cadrul Comisiei Europene, care se află în România.
În România nu există taxă pe soare şi nu s-a pus problema introducerii unei astfel de taxe, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
El a precizat că în prezent se discută acest aspect cu doamna Ditte Juul Jorgensen, directorul general al Direcţiei Generale Energie (DG Ener) din cadrul Comisiei Europene, care se află în România.
"Da, am văzut acest subiect şi sunt surprins. Nu există taxă pe soare în România. Nu s-a pus problema introducerii unei taxe pe soare. Îmi pare rău că se acreditează această idee, pentru că eu nu o susţin şi nu o să o susţin niciodată. (...) Sigur, s-a transpus o directivă europeană, cred că e Directiva 944 Red II şi s-a luat exact textul din directivă care spune că statele membre pot aplica, dar atenţie, din 2026, dacă procentul de putere instalată la prosumatori depăşeşte, cred, 8% din total putere instalată în sistem energetic. Suntem încă bine, departe de cifra de 8% şi nu suntem în 2026. Acum, prosumatorii au spus bun, puteţi elimina acel articol din textul legii: "poate aplica o taxă"? Şi ne-am adresat Comisiei Europene (...) de fapt e în vizită doamna director general Ditte Juul Jorgensen de la DG Ener şi i-am pus această întrebare şi dânsa va verifica dacă nu cumva eliminând acest articol generăm un infringement. Dacă o să avem în scris poziţia Comisiei că nu există riscul de infringement, eu n-am o problemă să susţin ideea eliminării acestuia", a explicat Sebastian Burduja.

Întrebat dacă preşedintele ANRE ar avea libertatea să introducă o asemenea taxă printr-un ordin, ministrul Energiei a afirmat că "este exclus", pentru că se poate aplica doar din 2026 şi aceasta în condiţiile în care puterea instalată la prosumatori ar ajunge la 8% din total sistem energetic.
"Dar ca să liniştim lucrurile, repet, ideal ar fi să scoatem cu totul acea posibilitate, dar nu vrem să încălcăm o directivă europeană. De aceea aşteptăm poziţia Comisiei Europene şi dacă ne confirmă ipoteza de lucru, atunci cu mare plăcere o să susţinem această iniţiativă", a mai transmis ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2319 / 10769 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS