ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Energiei: Vom avea un preţ reglementat la producătorii de gaze şi pe tot lanţul de transport, distribuţie şi furnizare

18 Februarie 2026   |   Agerpres

El a subliniat că de această dată este vorba despre un mecanism "care nu se numeşte plafonare la preţul final", ci de unul prin care pe tot lanţul de producţie, transport, distribuţie, furnizare, există tarife reglementate.

 
 
Preţurile finale la gazele naturale pentru consumatorul casnic nu vor depăşi nivelul maxim actual, deoarece va fi introdus un mecanism transparent, prin care va exista un preţ reglementat la producători şi pe tot lanţul de transport, distribuţie şi furnizare, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

"Vorbim despre un mecanism transparent, clar, prin care avem un preţ reglementat la producători, urmând ca pe tot lanţul de transport, distribuţie, furnizare, să avem, de asemenea, tarife clare şi reglementate. În această formulă, preţurile finale la consumatorul casnic nu vor depăşi maximul actual. Asta este foarte clar pentru toată lumea, pentru că ne interesează, ca şi Guvern, să nu mai avem din nou aceeaşi experienţă care a cauzat panică ]n rândul oamenilor (...) în momentul în care s-a eliminat plafonarea la energie electrică", a spus Ivan, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic.


El a subliniat că de această dată este vorba despre un mecanism "care nu se numeşte plafonare la preţul final", ci de unul prin care pe tot lanţul de producţie, transport, distribuţie, furnizare, există tarife reglementate.

"În această formă păstrăm preţul gazelor şi chiar îl ducem în jos în etapa următoare", a punctat Bogdan Ivan.

Ministerul Energiei a publicat, marţi seara, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru continuarea protejării consumatorilor casnici de gaze naturale, în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027, şi trecerea treptată la o piaţă liberalizată de gaze naturale pentru aceştia, ale cărei prevederi ar urma să intre în vigoare la data de 1 aprilie 2026.

Conform proiectului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027, preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale clienţilor casnici, precum şi producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei, se stabileşte de către fiecare furnizor ca sumă a patru componente, respectiv componenta de achiziţie (stabilită printr-o nouă formulă inclusă în ordonanţă), componenta de furnizare (15 lei/MWh), componenta reprezentată de tarifele reglementate/stabilite conform reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi componenta reprezentată de TVA şi accize.

Astfel, pentru clienţii menţionaţi, cu excepţia celor preluaţi în regim de ultimă instanţă, preţul final facturat de către fiecare furnizor de gaze naturale este valoarea minimă dintre preţul contractual şi preţul final calculat de furnizori pe baza celor patru componente.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, în perioada 1 aprilie 2026-31 martie 2027, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să livreze, cu preţul de 110 lei/MWh (faţă de 120 lei/MWh în prezent), cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă către furnizori şi producătorii de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei care au optat pentru achiziţia gazelor naturale direct de la producător.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 253 / 10723
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...