ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Nazare: Adevăratul risc pentru România nu este o ‘recesiune tehnică’ temporară, ci reversarea procesului de ajustare fiscală

13 Februarie 2026   |   Agerpres

Potrivit acestuia, datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică arată o ajustare conjuncturală, în contextul deficitului istoric şi al măsurilor luate anul trecut, şi o creştere reală a economiei României.

 
 
Adevăratul risc pentru România nu este o "recesiune tehnică" temporară, ci reversarea procesului de ajustare fiscală, iar orice abatere de la traiectoria de consolidare ar eroda încrederea investitorilor, ar creşte costurile de finanţare şi ar pune presiune pe ratingul de ţară, a transmis, vineri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit acestuia, datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică arată o ajustare conjuncturală, în contextul deficitului istoric şi al măsurilor luate anul trecut, şi o creştere reală a economiei României.

"România menţine o creştere de 0,6% în 2025 şi reintră pe drumul cel bun, în ciuda iresponsabilităţii bugetare din ultimii ani. Românii au nevoie de echilibru şi de fapte concrete, nu de alarme false. Am analizat cu atenţie datele publicate azi de INS şi monitorizăm constant diferitele unghiuri în care acestea apar interpretate în spaţiul public. Ce arată de fapt datele? O ajustare conjuncturală, în contextul deficitului istoric şi al măsurilor luate anul trecut şi o creştere reală a economiei României. O creştere mică, dar reală - iar acesta este adevăratul mesaj pentru români, nu alarme false rostogolite în spaţiul public, fără o completă analiză a datelor şi a contextului", a scris Nazare pe pagina sa de Facebook.


El a subliniat că dinamică pozitivă a PIB-ului, de 0,6%, foarte apropiată de cea din 2024 (0,9%), în ciuda contextului dificil traversat anul trecut, demonstrează că economia României continuă să crească, iar acest lucru "este meritul unui management eficientizat al banilor publici şi al mediului de afaceri onest", care a continuat să facă performanţă chiar şi în condiţii de stres.

Ministrul Finanţelor a adăugat că economia României va creşte şi în 2026, cu cel puţin 1%, aceasta fiind prognoza autorităţilor române, dar şi a marilor instituţii internaţionale - Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială sau Comisia Europeană.

"Este momentul să avem şi noi mai multă încredere în România - din interior -, cu atât mai mult cu cât marii parteneri internaţionali o fac deja", a punctat Nazare.

Pe de altă parte, acesta a semnalat că există o încetinire temporară reală între două trimestre ale anului trecut, de aproximativ -0,1% în trimestrul al treilea şi -1,9% în ultimul trimestru, şi a explicat că fenomenul este corelat cu ajustări fireşti: companii care au vândut stocuri, consum mai prudent, corecţii după ani de creştere accelerată pe consum.

"Dar România nu este într-o criză economică. Definiţia statistică publicată azi descrie două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului ajustat sezonier şi nu este un verdict asupra economiei. O recesiune reală presupune deteriorare generalizată - şomaj în creştere accelerată, scădere puternică a producţiei, prăbuşire a investiţiilor. Iar datele actuale nu indică un asemenea tablou. Economia încetineşte, dar nu se contractă. Astfel, faţă de informaţiile alarmiste propagate cu atâta uşurinţă în spaţiul public, trebuie să subliniem că România este departe de cele mai pesimiste dintre scenarii", susţine şeful de la Finanţe.

Potrivit acestuia, toate datele prezentate vineri sunt efectul asumat al "unei reglări fireşti a economiei, prin măsuri responsabile impuse de contextul unei lungi perioade de derapaje bugetare".

"În 2024, anumite episoade de creştere economică au fost obţinute în paralel cu o deteriorare accentuată a echilibrelor bugetare, prin măsuri cu impact fiscal ridicat. Această stimulare artificială nu era sustenabilă şi a generat presiuni suplimentare asupra finanţelor publice. De altfel, datele INS indică scăderi ale PIB şi în primele două trimestre din 2024, cu -0,4% şi cu -0,4%, faţă de trimestrele anterioare. Am traversat cu toţii un an de corecţii necesare, iar alternativa foarte clară la măsurile adoptate ar fi fost, cu adevărat, un scenariu pesimist: România ar fi putut pierde miliarde de euro, ceea ce ar fi însemnat imposibilitatea de a plăti salarii, pensii sau mii de oameni care ar fi rămas fără joburi. Am evitat în mod evident acest scenariu, stabilizând finanţele publice, menţinând ratingul de ţară, protejând fondurile europene şi am creat bazele unei creşteri sănătoase, bazate pe investiţii - nu pe datorie şi consum excesiv", a precizat ministrul.

Alexandru Nazare a mai menţionat că investiţiile cresc, în mod susţinut, având ca pilon central investiţiile publice, care s-au situat în anul 2025 la un record istoric de peste 138 miliarde lei, bani care se resimt deja şi care se vor vedea şi în perioada următoare, exporturile susţin economia, acestea majorându-se cu 4,2% în 2025 şi depăşind semnificativ dinamica importurilor (2,6%), şomajul se menţine la un procent restrâns de aproximativ 6%, conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii, fără pierderi sau îngrijorări serioase pe piaţa muncii, iar depozitele populaţiei în bănci cresc, "semn de stabilitate şi de prudenţă".

"Iar acum trecem la pasul următor: relansarea economică prin atragere de fonduri europene, investiţii şi sprijin real pentru mediul de business. Atât pachetul de măsuri fiscale, cât şi cel pentru atragerea de mari investiţii, construite în dialog direct cu mediul de business şi cu antreprenorii, aduc predictibilitate, finanţare modernă şi stimulente reale pentru investiţii. Direcţionăm capital acolo unde avem nevoie: industrie, exporturi, tehnologie şi resurse strategice şi susţinem în concret relansarea, cu viziune pe termen lung", a mai scris ministrul pe reţeaua de socializare.

El a atras atenţia că adevăratul risc pentru România nu este o "recesiune tehnică" temporară, ci reversarea procesului de ajustare fiscală.

"Orice abatere de la traiectoria de consolidare ar eroda încrederea investitorilor, ar creşte costurile de finanţare, ar pune presiune pe ratingul de ţară şi ar expune economia la o ajustare mult mai dură, impusă de pieţe. Disciplina bugetară este condiţia stabilităţii, nu obstacolul creşterii. După peste 35 de ani de tranziţie, instabilitate şi şocuri continue, românii nu au nevoie de stres şi alarme false. Au nevoie de mai multă seriozitate şi fapte concrete. Iar faptele arată clar: economia a încetinit uşor ritmul, dar se consolidează pe baze mai sănătoase şi continuă să crească, susţinută de investiţii, management mai eficient al banilor publici şi măsuri strategice", a punctat Alexandru Nazare.

Economia României a crescut cu 0,6% în 2025, însă a încheiat anul în recesiune tehnică, după ce Produsul intern brut (PIB) a fost mai mic cu 1,9% în trimestrul IV comparativ cu trimestrul III din 2025, acesta fiind al doilea trimestru consecutiv de scădere, potrivit datelor semnal publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 217 / 10673
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. E. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde de euro
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...