ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Noi modificări în plan procesual – o reformă necesară pentru eficientizarea justiției în materia cererilor de valoare redusă

14 Mai 2025   |   Irina Văleanu, Counsel și Iunia Radu, Senior Associate - BACIU PARTNERS

Noi modificări în plan procesual – o reformă necesară pentru eficientizarea justiției în materia cererilor de valoare redusă

 
 
Parlamentul României a adoptat recent o modificare semnificativă a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă („Codul de procedură civilă”), vizând ajustarea pragului valoric pentru cererile de valoare redusă.

La data de 08.05.2025, prin Decretul nr. 627/2025, Președintele României a promulgat Legea nr. 57/2025 pentru modificarea art. 1026 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, prin care au fost aduse modificări semnificative în sensul creșterii pragului valorific de la 10.000 lei la 50.000 lei.

Legea nr. 57/2025 va fi publicată în Monitorul Oficial, Partea I, urmând să intre în vigoare la 3 zile de la data publicării.

Contextul și scopul modificării

Această schimbare legislativă are ca scop principal eficientizarea activității instanțelor judecătorești și reducerea încărcării acestora. Prin extinderea aplicabilității procedurii simplificate la cererile de valoare redusă, se urmărește o soluționare mai rapidă a litigiilor de mică amploare, facilitând astfel accesul la justiție.

Potrivit expunerii de motive, procedura specială a cererilor de valoare redusă oferă multiple avantaje atât instanțelor, cât și părților din procesul civil, permițând soluționarea cauzelor și fără prezența fizică a acestora, fapt ce contribuie la reducerea semnificativă a duratei de soluționare a acestor cereri și limitează, totodată, numărul de persoane prezente fizic în sălile de judecată.

Expunerea de motive evidențiază și un alt avantaj al procedurii cererilor de valoare redusă: aceasta simplifică activitatea instanțelor, permițând soluționarea rapidă a numeroase cereri similare. În plus, hotărârile judecătorești pronunțate în această materie nu sunt supuse căii de atac extraordinare a recursului, ceea ce accelerează definitivarea lor.

Cine și când se poate folosi procedura cererilor de valoare redusă

Procedura specială a cererilor de valoare redusă este pusă la dispoziția justițiabililor ca o alternativă a procedurii de drept comun. Astfel, orice debitor care deține o creanță certă, lichidă și exigibilă evaluabilă în bani, cu o valoare ce nu depășește cuantumul de 50.000 lei se poate adresa instanțelor judecătorești competente cu soluționarea unei cereri de valoare redusă.

Este important de reținut că pentru determinarea admisibilității procedurii, din perspectiva valorii, nu se va lua în considerare câtimea accesoriilor, precum dobânzi, penalități, fructe, cheltuieli de judecată sau alte venituri accesorii.

Totodată, trebuie avute în vedere și domeniile de excludere de la aplicare a acestei proceduri, astfel cum sunt prevăzute la art. 1026 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă – respectiv domeniile dreptului fiscal, vamal, administrativ, al dreptului muncii, succesiunilor, arbitrajului, insolvenței, asigurărilor sociale și altele similare - precum și litigiile care vizează răspunderea statului pentru fapte sau omisiuni săvârșite în exercitarea autorității publice, cele referitoare la starea civilă ori capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale izvorâte din relații de familie, închirierea bunurilor imobile sau cele care implică încălcări ale dreptului la viață privată ori alte drepturi ce țin de personalitate.

Reguli speciale aplicabile în procedura cererilor de valoare redusă

Procedura se desfășoară în scris și, de regulă, fără citarea părților, cu excepția cazurilor în care instanța consideră necesar sau la cererea unei părți.

Pentru învestirea instanței cu o astfel de cerere, reclamantul trebuie să completeze un formular standard, la care să anexeze toate documentele justificative de care înțelege să se folosească în dovedirea pretențiilor sale.

În mod similar, pârâtul are obligația de a răspunde cererii de chemare în judecată fie prin completarea unui formular prestabilit de răspuns, fie prin orice alt mijloc adecvat, putând formula chiar și o cerere reconvențională.

Printre avantajele acestei proceduri speciale enunțăm următoarele:

(i)                  în această materie cuantumul taxei judiciare de timbru este unul fix, respectiv 200 lei, spre deosebire de procedura de drept comun unde taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretențiilor deduse judecății;

(ii)                instanța are obligația de a evalua cheltuielile de judecată solicitate în raport de valoarea cererii, urmând să dispună ca partea care a pierdut procesul să suporte doar o sumă proporțională cu valoarea reclamată;

(iii)               hotărârea pronunțată de prima instanță este executorie de drept, astfel că cel interesat o poate pune în executare, chiar și în cazul în care pârâtul va formula apel;

(iv)               executarea poate fi suspendată doar pentru motive întemeiate, cu depunerea unei cauțiuni de 10% din valoarea contestată;

(v)                 hotărârea instanței de apel este definitivă, nemaifiind supusă recursului, în acest mod soluționarea litigiului fiind accelerată.

Considerații finale

Modificarea pragului valoric pentru cererile de valoare redusă reprezintă un demers promițător în direcția optimizării sistemului judiciar românesc, vizând o mai bună gestionare a volumului de lucru al instanțelor și o accelerare a soluționării litigiilor minore. Totuși, succesul acestei reforme depinde de implementarea unor mecanisme clare de monitorizare și evaluare, care să garanteze că eficiența procedurală nu se obține în detrimentul calității actului de justiție.

Prin urmare, apreciem această inițiativă legislativă ca un semnal pozitiv din partea autorităților, care demonstrează dorința de a adapta sistemul judiciar la realitățile contemporane, promovând o justiție mai rapidă, eficientă și accesibilă pentru toți.

 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1330 / 10813
     

    Ascunde Reclama
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
    Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
    LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
    CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
    Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
    EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
    DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
    Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
    Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
    Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
    Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...