ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piața produselor agroalimentare ecologice se confruntă cu noi cerințe legale aplicabile în industria specifică

07 Septembrie 2021   |   Ana – Maria Corugă – Senior Associate si Andrei Dumbravă – Associate | Simion&Baciu

La nivel național, în contextul modificărilor legislative operate la nivelul Uniunii Europene, a fost adoptată Ordonanța 10/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice

 
 
Industria agroalimentară ecologică este subiect al unui cadru legal armonizat la nivelul Uniunii Europene încă din anul 1991, când legiuitorul european a ales soluția legiferării prin intermediul Regulamentului, dispozițiile normative adoptate devenind astfel direct aplicabile în legislația internă a Statelor Membre ale Uniunii Europene. Regulamentul (CEE) nr. 2092/91 privind metoda de producție agricolă, ecologică și indicarea acesteia pe produsele agricole și alimentare a fost înlocuit de Regulamentul (CE) nr. 834/2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice (”Regulamentul nr. 834/2007”), act normativ aplicabil și în prezent.

La nivel național, cadrul legal de natură să asigure aplicarea Regulamentului nr. 834/2007 rezidă în Ordonanța de urgență 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (”OUG nr. 34/2000”).

Operatorii economici din industria agroalimentară se pregătesc însă de implementarea unui nou cadru legal. Regulamentul (UE) 2018/848 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice (”Regulamentul nr. 848/2018”)  vine să abroge în întregime Regulamentul nr. 834/2007 și stabilește astfel un nou cadru legislativ aplicabil operațiunilor desfășurate cu produse agroalimentare.

Regulamentul nr. 848/2018 se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Cu toate că Regulamentul nr. 848/2018 este direct aplicabil în legislația națională a României, ca stat membru al Uniunii Europene, o serie de măsuri legislative naționale se impun a fi adoptate pentru a asigura o aplicare eficace a cadrului legislativ adoptat la nivelul Uniunii Europene.

Ordonanța 10/2021 pentru modificarea și completarea OUG nr. 34/2000 (”OG nr. 10/2021”) aduce o serie de modificări legislative la nivelul cadrului legal național, modificări de natură să impacteze activitatea unor operatori economici din industria agroalimentară ecologică.

Astfel, conform textului OG nr. 10/2021, se extinde sfera activitatilor supuse obligatiei de inregistrare si control. Începând cu 1 ianuarie 2022, operatorii și grupurile de operatori care realizează activități de producție agricolă, pregătire, distribuție, depozitare, import, export, introducere pe piață a produselor ecologice au obligația de a-și înregistra această activitate la direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București și de a se supune controlului unui organism de control aprobat.

Regulile specifice în baza cărora se va realiza înregistrarea activităților operatorilor/grupurilor de operatori în agricultura ecologică se vor aproba în viitor prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.
OG nr. 10/2021 stabilește în mod expres faptul că producția și etichetarea produselor ecologice în România se realizează cu respectarea deplină a prevederilor Regulamentului nr. 848/2018. Astfel, în ipoteza conturării unei practici unitare a autorității competente la nivel național în materia produselor agroalimentare ecologice, operatorii economici ar trebui să se alinieze cu un cadru legal transparent și previzibil prin raportare la operațiunile desfășurate.

O noutate a OG nr. 10/2021 rezidă în instituirea, la nivel național, a cadrului legal aplicabil catalogului de măsuri pentru cazurile de nerespectare a prevederilor Regulamentului nr. 848/2018. Se indică în mod expres faptul că gestionare catalogului național de măsuri se va realiza în considerarea dispozițiilor legale adoptate în acest sens la nivelul Uniunii Europene.

Este vorba astfel despre un catalog de măsuri pentru cazurile de nerespectare suspectată și de nerespectare constatată ce ar urma să fie aplicate pe teritoriul național al României de autoritățile de control și organismele de control. Gestionarea unui astfel de catalog va observa prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/279 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2018/848 în ceea ce privește controalele și alte măsuri de asigurare a trasabilității și conformității în cadrul producției ecologice și etichetarea produselor ecologice.

În ce privește competența de supraveghere și control, OG nr. 10/2021 menține aceeași competență unică în domeniu a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin structurile de specialitate și prin direcțiile pentru agricultură județene și a municipiului București. Se pune astfel întrebarea dacă intrarea în vigoare a OG nr. 10/2021 va schimba ceva în paradigma existentă în care comercializarea și etichetarea produselor ecologice sunt în mod frecvent subiect al controalelor repetate ale autorității competente în domeniul protecției consumatorilor.

OG nr. 10/2021 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022. Prin excepție, toate actele normative emise în temeiul OUG nr. 34/2000, care constituie cadrul de reglementare secundar, rămân în vigoare până la data adoptării noului cadru de reglementare secundar în concordanța cu prevederile OG nr. 10/2021.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 5833 / 9433
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
    LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
    Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
    Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
    BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
    CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
    Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
    Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
    “ICC Arbitration Breakfast in Romania” – eveniment privind arbitrajul ICC, 14 mai 2025, București
    NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect
    Schoenherr a asistat Verbund cu privire la achiziția unui proiect eolian de 272 MW de la Monsson. Echipa a fost coordonată de Monica Cojocaru (partner)
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari (București)
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...