ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

NNDKP a asistat MedLife cu privire la majorarea limitei unui credit sindicalizat cu 50 milioane EUR. Ce avocați au fost în echipa de proiect

15 Aprilie 2025   |   R. T.

Echipa NNDKP specializată în drept bancar și finanțări acordă asistență în mod constant în proiecte de finanțare complexe, inclusiv finanțări de tip corporate finance, finanțări de proiecte sau finanțări de achiziții, atât locale cât și transfrontaliere, în valoare de miliarde de euro.

 
 
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și singura companie cu capital românesc din topul operatorilor de servicii medicale private listată la Bursă, în legătură cu majorarea unui credit sindicalizat cu până la 50 milioane EUR, ajungând la un total de 330 milioane EUR.

Sindicatul de bănci care a acordat finanțarea este format din Banca Comercială Română (BCR), Raiffeisen Bank, BRD Groupe Société Générale, Banca Transilvania și ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București.
MedLife va folosi noile fonduri pentru finalizare proiectelor în curs, dar și pentru a continua strategia de expansiune și achiziții atât în țară cât și în străinătate.


NNDKP a acordat asistență juridică în legătură cu aspecte complexe privind majorarea finanțării, negocierea documentației de credit, precum și cu privire la toate aspectele specifice acestui tip de tranzacții.

Echipa NNDKP implicată în această tranzacție a fost formată din Alina Radu, Partener și coordonator al practicii de Drept Bancar și Finanțări și Alexandru Ciambur, Asociat Senior, alături de Diana Vasile, Anda Drăgoi și Bogdan Ciacli, Asociați în cadrul aceleiași practici.

„Suntem încântați că am putut sprijini MedLife în legătură cu obținerea acestor fonduri suplimentare care îi vor permite să își finalizeze proiectele în curs și să își consolideze poziția pe piața internă și internațională. Ne bucurăm atunci când avem ocazia de a susține companii cu o viziune strategică. Este o finanțare importantă pentru sectorul de sănătate, care reflectă încrederea acordată de bănci companiilor valoroase din România. Mulțumim, MedLife!  Felicitări tuturor!”, a declarat Alina Radu, Partener.

„A fost o reală bucurie să fim alături de MedLife în finalizarea cu succes a acestei finanțări, acordată de un grup de cinci bănci puternice din piață. Mulțumim, MedLife, pentru încrederea acordată și colaborarea extraordinară! Ne bucurăm că am putut contribui la planurile de dezvoltare ale companiei. Mult succes în continuare!”, a menționat Alexandru Ciambur, Asociat Senior.

„Semnarea acestei majorări a limitei de credit reprezintă un pas esențial în consolidarea și finalizarea planurilor noastre de dezvoltare, precum și în susținerea potențialelor achiziții strategice. În acest context, dorim să le mulțumim partenerilor noștri de la NNDKP pentru suportul acordat în acest demers”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv al Grupului MedLife.

Echipa NNDKP specializată în drept bancar și finanțări acordă asistență în mod constant în proiecte de finanțare complexe, inclusiv finanțări de tip corporate finance, finanțări de proiecte sau finanțări de achiziții, atât locale cât și transfrontaliere, în valoare de miliarde de euro.

Cu o experiență de 35 de ani pe piață, avocații NNDKP oferă asistență integrată și specializată în toate ariile de drept implicate în tranzacții și proiecte de reglementare, contribuind la identificarea de soluții și strategii personalizate pentru fiecare client.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 579 / 9217
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
Schoenherr, alături de VIG în investiția IFC într-o societate românească de administrare a fondurilor de pensii private. Markus Piuk (Partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...