ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Preţul gazelor ar putea creşte din ianuarie (AFEER). Facturile ar putea creşte cu circa 10%

03 Decembrie 2024   |   Agerpres

În ceea ce priveşte preţul energiei electrice, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie (AFEER), Laurenţiu Urluescu, a reiterat că, după 1 aprilie 2025, este nesustenabil cel de 0,68 lei/kwh, fiind mult sub preţul pieţei, dar şi cel de 0,80 lei/kWh.

 
 
Achiziţia de gaze de către furnizori la preţul de 120 lei/MWh se va termina de la 1 ianuarie 2025 şi aceştia vor trebui să facă furnizarea din depozite sau să cumpere la preţul pieţei, ceea ce ar putea duce la o majorare a preţului la gaze la consumatori, a afirmat, marţi, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie (AFEER), Laurenţiu Urluescu.

"De la 1 ianuarie se termină achiziţia de gaze naturale la 120 de lei/MWh, stabilită în legea 32. Asta înseamnă că furnizorii nu vor mai avea achiziţii cu 120 lei. Vor trebui să facă furnizarea cu gaze ori din depozite ori din piaţă la preţul pieţei. Ce credem noi că se va întâmpla? Credem că va creşte preţul la gaze naturale de la 1 ianuarie. Desigur, fiind în perioadă de plafonare nu va depăşi plafonul. Ştiţi că este un plafon de 0,31 kWh, care nu va putea fi depăşit. (...) Existând acel preţ de 120 lei/MWh, s-a facturat, în funcţie de furnizor, la 0,27-0,28 lei/kWh. (...) Deci creşterea la consumator va fi de la 0,28 lei/kWh la 0,31 lei/kWh", a explicat Urluescu, într-o întâlnire cu presa.


Astfel, potrivit acestuia, facturile ar putea creşte cu circa 10% de la 1 ianuarie 2025.

Conform legii în vigoare, "în perioada 1 aprilie 2024 - 31 decembrie 2024, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore şi/sau offshore, indiferent de data începerii acestei activităţi, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale au obligaţia să livreze, cu preţul de 120 lei/MWh, cantităţile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizorii clienţilor casnici, pentru a asigura în perioada 1 aprilie 2024 - 31 martie 2025 necesarul de consum al clienţilor casnici din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale, precum şi necesarul de gaze naturale pentru constituirea stocului minim necesar pentru perioada 1 noiembrie 2024-31 martie 2025".

Preşedintele AFEER a menţionat că în Camera Deputaţilor există un proiect de lege ce vizează, printre altele, prelungirea până la 31 martie 2025 a termenului privind livrarea de gaze la preţul de 120 lei/MWh, însă această modificare este aşteptată de trei luni.

În ceea ce priveşte preţul energiei electrice, acesta a reiterat că, după 1 aprilie 2025, este nesustenabil cel de 0,68 lei/kwh, fiind mult sub preţul pieţei, dar şi cel de 0,80 lei/kWh.

În schimb, în cazul plafonului de 1,3 lei/kWh, există oferte sub acest preţ şi clientul non casnic este puţin probabil să fie afectat de eliminarea plafonului.

Astfel, factura la clientul casnic ar putea creşte, ceea ce nu înseamnă că se va majora şi preţul la bunuri, deoarece la consumatorii non casnici nu va urca preţul, au subliniat reprezentanţii AFEER.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1586 / 10651
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal, recunoscută ca societate de avocați de top de către Legal 500 2026. Zece arii de practică sunt recomandate în prestigiosul clasament internațional
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...