![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Rangu (ASF): La nivel european se discută realizarea unor ghiduri specializate pentru a aplica GDPR-ul în domeniul financiar
21 Octombrie 2020
AGERPRESÎn acest sens, oficialul ASF a subliniat că trebuie analizat cum se poate proceda astfel încât "acest GDPR să nu creeze impedimente pentru dezvoltarea tehnologică, dar în acelaşi timp să acopere zona de etică şi de protecţie a activelor informaţionale ale fiecărui cetăţean, informaţiile personale care sunt proprietatea fiecăruia dintre noi".
Subiectul realizării unor ghiduri specializate pentru a aplica GDPR-ul în anumite domenii, cum este cel financiar, se discută la nivel european, atât pentru zona de potenţare a serviciilor, cât şi pentru protejarea consumatorilor, a afirmat marţi Călin Rangu, şeful Direcţiei de Relaţii Publice, Petiţii şi Educaţie Financiară din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
"La nivel european se discută destul de mult de realizarea unor ghiduri specializate pentru a aplica GDPR-ul (Regulamentul general privind protecţia datelor - n. r.) în anumite domenii, cum este domeniul financiar, atât pentru zona de potenţare a serviciilor, cât şi cele de protejare a consumatorilor. Dacă tot vorbim în zona de asigurări, marile probleme aduse de noile tehnologii sunt cele care ţin de etică", a menţionat Rangu, la un eveniment organizat de Grupul editorial Universul Juridic şi Revista Română pentru Protecţia şi Securitatea Datelor cu Caracter Personal.
"La nivel european se discută destul de mult de realizarea unor ghiduri specializate pentru a aplica GDPR-ul (Regulamentul general privind protecţia datelor - n. r.) în anumite domenii, cum este domeniul financiar, atât pentru zona de potenţare a serviciilor, cât şi cele de protejare a consumatorilor. Dacă tot vorbim în zona de asigurări, marile probleme aduse de noile tehnologii sunt cele care ţin de etică", a menţionat Rangu, la un eveniment organizat de Grupul editorial Universul Juridic şi Revista Română pentru Protecţia şi Securitatea Datelor cu Caracter Personal.
În acest sens, oficialul ASF a subliniat că trebuie analizat cum se poate proceda astfel încât "acest GDPR să nu creeze impedimente pentru dezvoltarea tehnologică, dar în acelaşi timp să acopere zona de etică şi de protecţie a activelor informaţionale ale fiecărui cetăţean, informaţiile personale care sunt proprietatea fiecăruia dintre noi".
Călin Rangu a adăugat că în asigurări totul se bazează pe date, în condiţiile în care asigurarea în sine este o analiză de risc, iar "pentru a stabili riscul unui client, atât înainte de a-i vinde o asigurare, cât şi în momentul în care soluţionezi o daună sau faci o investigaţie antifraudă, informaţiile respective trebuie să fie disponibile".
Potrivit acestuia, la nivel european "tendinţa este foarte clară spre o digitalizare activă şi acută a serviciilor digitale".
Astfel, în strategia de digitalizare a sistemului financiar la nivelul Uniunii Europene se discută, printre altele, de identitate digitală, de transportarea serviciilor între ţări, transportarea datelor şi a bazelor de date, modul de înregistrare digitală.
"GDPR-ul, cum a fost el construit, este foarte bine construit pentru a proteja identitatea oamenilor în activităţile curente, dar ar fi nevoie la un moment dat şi de o specializare a GDPR-ului pe anumite domenii de activitate precum în domeniul inovaţiilor financiare, a inovaţiilor tehnologice", a susţinut Rangu.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7946 / 9195 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...