Rousseva (BRD), despre vânzarea băncii: BRD este parte din Societe Generale şi nu comentează zvonurile de pe piaţă
08 Februarie 2024 AGERPRES
”Suntem o bancă mare, creştem pe o piaţă mare - şi e o piaţă mare în creştere - şi în mod tradiţional am avut o relaţie sinergetică între noi şi compania mamă şi celelalte companii, celelalte linii şi direcţii care fac parte din grup", a spus Maria Rousseva.
BRD este parte din Grupul Societe Generale şi nu comentează zvonurile de pe piaţă cu privire la o posibilă vânzare a băncii, însă este important să spunem că Grupul a definit nişte criterii foarte stricte pe baza cărora îşi estimează toate subsidiarele şi toate companiile, pentru toate tipurile de business, a declarat, joi, Maria Rousseva, directorul general al băncii, în conferinţa de prezentare a rezultatelor financiare aferente anului 2023.
"Aş vrea să mai discut un subiect pe care cumva îl consider elefantul din cameră, aşa cum s-ar spune. Şi vreau să anticipez puţin întrebările înainte să le adresaţi. Este legată de acest zvon răspândit în presă legat de intenţiile companiei noastre mamă Societe Generale faţă de BRD şi pe de o parte este foarte clar ca şi manager al unei companii listate, aşa cum este BRD, şi ar trebui să fie foarte responsabilă atunci când comunică şi foarte atentă în felul în care comunică şi ce spune cui, trebuie în acelaşi timp să informăm pe toate persoanele interesate, şi nu vorbesc aici doar de acţionari, ci şi de angajaţi, clienţii noştri, comunităţile, departamentul legislativ şi vreau să insist că BRD este parte din SG şi nu comentează aceste zvonuri de pe piaţă. Mai ales acest tip de zvonuri. De aceea nu voi putea să comentez aceste zvonuri. Cu toate acestea, este foarte important să spunem, şi e o informaţie publică, nu este un zvon, că Grupul Societe Generale a definit nişte criterii foarte stricte pe baza cărora îşi estimează toate subsidiarele şi toate companiile, pentru toate tipurile de business. Aceste criterii sunt accesibile, au fost menţionate şi de noul nostru CEO anul trecut, atunci când prezenta strategia grupului şi aş vrea doar să adaug la ceea ce s-a prezentat câteva minute în urmă, cu cifre foarte clare de către Etienne (Etienne Loulergue, Deputy CEO - n. r.) este că imaginea BRD este foarte pozitivă. Suntem o bancă mare, creştem pe o piaţă mare - şi e o piaţă mare în creştere - şi în mod tradiţional am avut o relaţie sinergetică între noi şi compania mamă şi celelalte companii, celelalte linii şi direcţii care fac parte din grup", a spus Maria Rousseva.

Cu toate acestea, ea a fost întrebată de jurnalişti despre vânzarea bănci sau a unor companii care fac parte din grup. Maria Rousseva nu a făcut comentarii.
"Această provocare (de a păstra poziţia din prezent a băncii - n. r.) este o provocare frumoasă pentru că suntem pe o piaţă competitivă, suntem într-o competiţie, iar ceea ce ne dorim este să-i facem pe clienţii noştri fericiţi şi bineînţeles că o competiţie mai puternică ne obligă pe toţi să devenim mai buni şi vedeţi aceste dezvoltări legate de partea digitală. Toate acestea sunt provocate tocmai pentru că avem competiţie şi concurenţă nu doar din partea băncilor, ci şi din partea altor companii. Şi cred această concurenţă şi competiţie poate fi văzută ca o provocare, dar eu zic că este una pozitivă pentru că ne ajută să ne îmbunătăţim şi să creştem. Dacă mă întrebaţi ca şi manager al acestei bănci aş spune că pentru noi la nivel intern e foarte bine să ne oferim aceste obiective ambiţioase şi să ne comparăm cu jucători puternici de pe piaţă şi, dacă vom continua să fim în top 3, să ne dorim să fim în top 3, răspunsul este da. De aceea am menţionat în prima parte a întâlnirii noastre că suntem foarte bucuroşi că ne creştem cota de piaţă. Cred că avem o fundaţie solidă pentru asta şi aş vrea să spun că suntem foarte mândri de aceste rezultate. Deci nu există nicio problemă atunci când suntem într-o concurenţă sau competiţie cu cineva. Competiţia este un lucru normal", a spus Maria Rousseva, întrebată dacă banca doreşte să îşi păstreze poziţia de leader pe piaţa din România în condiţiile unei competiţii crescute de pe această piaţă şi a achiziţiilor anunţate.
Grupul BRD a obţinut un profit net de 1,66 miliarde de lei în 2023, în creştere cu 24%, comparativ cu 1,34 miliarde de lei în 2022, iar rentabilitatea capitalului (ROE - Return On Equity - n.r.) a atins 21% faţă de 15,9% în 2022, potrivit unui comunicat al grupului.
Veniturile anuale ale Grupului BRD au atins 3,83 miliarde de lei, faţă de 3,46 miliarde de lei în 2022, în creştere cu 10,8%, volumele mai mari şi ratele ridicate ale dobânzilor de piaţă fiind principalele motoare de creştere. Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 15% la nivel anual.
Société Générale, unul dintre cele mai importante grupuri de servicii financiare din Europa, care deține 60,1 % din acțiunile băncii locale BRD, a apelat la banca americană de investiţii JPMorgan pentru a explora o potențială vânzare a unității sale românești, a anunțat recent BizLawyer.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2436 / 10859 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS
→ Société Générale a angajat JP Morgan pentru a explora posibilitatea vânzării BRD-GSG, entitatea sa din România. MergerMarket: Procesul de vânzare se află într-un stadiu incipient, cel puțin trei jucători strategici exprimându-și interesul inițial pentru achiziționarea băncii românești. Grupul financiar belgian KBC este printre aceștia