ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Stere Farmache (FRC): Dezvoltăm programe în parteneriat cu băncile pentru persoane fizice

27 Ianuarie 2023   |   Agerpres

El a subliniat că Fondul Român de Contragarantare este o instituţie financiară specializată care sprijină accesul la finanţare a IMM-urilor şi nu numai.

 
 
Fondul Român de Contragarantare (FRC) dezvoltă programe pentru persoane fizice, pentru studenţi şi pentru tinere familii, în parteneriat cu băncile, unde de asemenea funcţionează ca şi un garantor, ca un vehicul al statului care garantează în contul şi numele statului, a declarat vineri Stere Farmache, membru al Directoratului FRC.
 
"Aceste programe de finanţare pe care noi le garantăm sunt programe care au şi o componentă de ajutor de stat, ceea ce înseamnă că ajutorul de stat trebuie să treacă prin filtrul Comisiei Europene - şi toate aceste programe au această autorizare de la Comisia Europeană. Ajutorul de stat constă în suportarea de către stat a dobânzilor, comisioanelor bancare, comisioanelor de administrare, comisioanelor de gestiune, de garantare şi aşa mai departe, precum şi dobândă pe o anumită perioadă de timp", a menţionat Stere Farmache, la dezbaterea profesională CLCC - Coaliţia pentru Libertatea Comerţului şi a Comunicării, cu tema "2023, noi reguli privind finanţarea companiilor şi administraţiei locale".
 
El a subliniat că Fondul Român de Contragarantare este o instituţie financiară specializată care sprijină accesul la finanţare a IMM-urilor şi nu numai.
 
"Programele au început tot în contextul unei crize. Programele au fost concepute odată cu criza sanitară, după aceea au continuat pe criza agresiunii Ucraina şi, bineînţeles, vor continua şi în 2023. Cred că, alături de PNRR, sunt programe de o importanţă maximă pentru zona economică, pentru pentru IMM-uri - şi acest lucru se vede şi cred că se va vedea în continuare în susţinerea activităţii IMM-urilor şi în evitarea situaţiilor critice cu care unii s-au confruntat sau se confruntă din cauza lipsei finanţării", a adăugat Farmache.
 
În opinia sa, Uniunea Europeană acordă o prioritate mare digitalizării, inovării, energiei verde şi aşa mai departe.
 
"Fondul Român de Contragarantare este instituţia care are două produse financiare în sprijinul IMM-urilor, un produs care a început să funcţioneze anul trecut în cadrul programului mai vast IMM Invest. Este IMM Garant, unde Fondul Român de Contragarantare garantează în contul şi numele statului accesul la finanţare al IMM-urilor din zona construcţiilor şi IMM Innovation, un alt program în care Fondul Român de Contragarantare acordă, de asemenea, în numele statului, accesul la finanţare pentru IMM-urile care trebuie să se situeze în zona cercetării, dezvoltării, inovării, digitalizării", a mai spus Farmache.
 
Oficialul FRC a precizat că aceste programe au început anul trecut.
 
"Cred că sunt complementare programelor similare din PNRRR, sunt complementare programelor de dezvoltare regională şi cred că ar trebui ca aceste institiţii - bănci, agenţii, Fondul Român de Contragarantare să intre într-o colaborare mai strânsă pentru a aduce beneficii maxime pentru beneficiari - companiile comerciale, în esenţă pentru IMM-uri pentru că suntem în această zonă a finanţării IMM-urilor", a menţionat Stere Farmache.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4003 / 10777
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...