Președintele sesizează CCR privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice: Decontări arbitrare în exercitarea mandatului
30 Aprilie 2026 Agerpres
Șeful statului evocă o eventuală ''camuflare'' a unor avantaje materiale.
Președintele Nicușor Dan a trimis Curții Constituționale a României (CCR) o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 73/2018 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Legea supusă controlului de constituționalitate introduce următorul alineat la art. 39 din OUG nr. 109/2011: ''(5) În cazul întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea ale administratorilor și directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere și ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje în sensul alin. (2) și (4)''.
Legea supusă controlului de constituționalitate introduce următorul alineat la art. 39 din OUG nr. 109/2011: ''(5) În cazul întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, cheltuielile cu reprezentarea, transportul, diurna și cazarea ale administratorilor și directorilor, în cazul sistemului unitar, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere și ale membrilor directoratului, în cazul sistemului dualist, realizate în scopul exercitării mandatelor, nu reprezintă beneficii sau avantaje în sensul alin. (2) și (4)''.
Aceste alineate se referă la plafonarea în limita a două indemnizații fixe brute lunare pe parcursul unui an a unor beneficii, individualizate ca fiind cele legate de acoperirea unor cheltuieli cu reprezentarea, transportul și diurna, precum și a altor beneficii, nedeterminate, plafonate, de asemenea, la nivelul a două indemnizații fixe brute lunare pe parcursul unui an.
Potrivit sesizării, prin amendamentul introdus de legiuitor, ca alineat distinct, se deschide calea unor cheltuieli nelimitate, ce ar urma a fi realizate în mod arbitrar în cadrul companiilor deținute de stat, mai exact al întreprinderilor publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare, aceste cheltuieli fiind circumscrise ideii de a fi afectate scopului exercitării mandatelor.
Prin acest amendament, legiuitorul deschide calea unor decontări arbitrare sub paravanul ''exercitării mandatului'', arată sesizarea.
Mai mult, se argumentează, deși formal aceste sume nu mai sunt calificate drept ''beneficii'', în realitate, ele vor reprezenta avantaje materiale care, prin eliminarea plafonului legal, pot fi utilizate pentru a eluda limitele de remunerare stabilite prin contractul de mandat. Această ''liberalizare'' a cheltuielilor în cadrul întreprinderilor publice listate - entități care gestionează active strategice ale statului - vulnerabilizează direct modul de cheltuire a banului public.
Astfel, sfera cheltuielilor ce vor putea fi realizate de către administratori și directori, precum și de către membrii consiliului de supraveghere și membrii directoratului din întreprinderile publice ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare va cuprinde următoarele categorii: cele realizate cu reprezentarea, transportul și diurna - în scopul exercitării mandatelor - ce vor putea fi realizate nelimitat și beneficii - plafonate la două indemnizații brute lunare/an.
''Configurația cheltuielilor admise la decontare, în această sferă a relațiilor sociale, permite o cvasi-universalitate a decontării cheltuielilor acestor categorii de angajați, de la bugetul statului, ceea ce depășește cu mult, în opinia noastră, intenția inițiatorului - Guvernul României. Prin excluderea cheltuielilor de 'reprezentare, transport, diurnă și cazare' din categoria beneficiilor (care sunt de regulă plafonate prin contractul de mandat), se creează premisa unor cheltuieli discreționare și nelimitate. Deoarece aceste companii utilizează capital public, orice erodare a profitului prin cheltuieli de protocol excesive contravine obligației statului de a proteja interesele economice naționale'', arată sesizarea.
În plus, spune președintele, prin modificarea introdusă în camera decizională, se deschide calea posibilității de a fi cheltuite sume considerabile în ceea ce privește beneficiile viitoare pentru o largă categorie de angajați, respectiv: administratori, directori, membrii consiliului de supraveghere și membrii directoratului. Majoritatea întreprinderilor vizate (listate la bursă) sunt entități strategice pentru economia națională.
Șeful statului evocă o eventuală ''camuflare'' a unor avantaje materiale.
''Un cadru legislativ care permite 'camuflarea' unor avantaje materiale sub formă de cheltuieli profesionale poate duce la o guvernanță corporativă netransparentă, subminând eficiența economică pe care statul este obligat să o garanteze'', precizează el în sesizarea la CCR.
De asemenea, se ridică și problema de previzibilitate a actului normativ, căci consecința este imposibilitatea estimării cuantumului cheltuielilor încadrabile în lege, determinabile prin sintagma ''realizate în scopul exercitării mandatelor'' pe care o folosește legiuitorul în scopul de a le circumscrie unui anumit criteriu.
''Cuantificarea cheltuielilor ce pot fi incluse la decontare pe baza acestui criteriu este practic imposibilă, existând riscul încălcării prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, care prevăd că 'statul trebuie să asigure protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară' întrucât, în mod evident, gestionarea în mod arbitrar și neplafonată a resurselor întreprinderilor publice-societăți este susceptibilă a afecta în mod direct patrimoniul statului și, implicit, interesul național'', mai arată documentul.
Șeful statului menționează că prin această sesizare nu aduce critici de neconstituționalitate și cu privire la OUG nr. 73/2018 prin care a fost completat art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, ci doar modului de adoptare și conținutului completărilor aduse acesteia la Camera Deputaților, în cuprinsul legii de aprobare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1 / 5787 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





