ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vasilescu: Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională

09 Decembrie 2022   |   Agerpres

Conform oficialului BNR, cursul este stabil din octombrie 2009 şi până în prezent, iar leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 89 de bani.

 
 
Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională, încercată de multe riscuri, de multe incertitudini şi mai ales de deficite, a declarat, vineri, într-o dezbatere de specialitate, Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), care a adăugat că, din octombrie 2009 şi până în prezent, leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 89 de bani.
 
"Cursul valutar este un indicator foarte special şi are conotaţii psihologice foarte multe. E de ajuns ca o voce de la Banca Naţională să vină şi să spună ceva în legătură cu viitorul cursului valutar, ca piaţa să reacţioneze imediat în direcţia asta. Din această cauză, Banca Naţională a României şi, asemenea ei, toate băncile mari din lume nu fac comentarii privind intervenţiile de pe piaţa valutară. Banca Naţională a făcut comentarii foarte puţine şi mai ales de felul următor: că Banca Naţională intervine pe piaţa valutară. Intervine atunci când leul în raport cu euro se apreciază exagerat sau intervine atunci când leul în raport cu euro se depreciază exagerat. În alte situaţii, Banca Naţională recurge la alte instrumente pentru a reglementa cursul (...) Faptul că Banca Naţională şi-ar fi făcut nişte prognoze care sunt aici, eu mă refer la nişte lucruri foarte simple. Pe calcule. Banca Naţională nu numai că a făcut comentarii, a publicat un comunicat în care a arătat că, după ce rezerva valutară a crescut cu 2,7 miliarde, în luna octombrie, în noiembrie a avut o scădere de 700 de milioane. Mulţi din piaţă au zis că Banca Naţională a intervenit, a vândut valută. Problema este că Banca Naţională nu avea nevoie să vândă valută în momentul de faţă, pentru că cursul nu era ameninţat de nimic", a susţinut Vasilescu.
 
Conform oficialului BNR, cursul este stabil din octombrie 2009 şi până în prezent, iar leul s-a depreciat faţă de euro cu doar 89 de bani.
 
"Practic, Banca Naţională a putut să spună că a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp de stabilitate pentru economia naţională, încercată de multe riscuri, de multe incertitudini şi mai ales de deficite. Avem un deficit de buget, avem deficit de balanţă comercială, avem deficit de cont curent, avem alte deficite, ca deficitul de autostrăzi, ca deficitul de spitale moderne şi aşa mai departe. Ei bine, Banca Naţională a reuşit să facă din cursul valutar un stâlp al stabilităţii. În condiţiile astea, fără să vândă valută, cursul se menţine acolo şi Banca Naţională a dat raport clar. Ce s-a întâmplat? România a avut pe luna respectivă, în noiembrie, o plată de 1,7 miliarde de euro, o datorie a statului. Cunoaşteţi foarte bine că statul român are un deficit bugetar. Deficitul bugetar e definit într-un fel de cărţi, dar eu să vi-l definesc altfel, ca să se înţeleagă mai bine ce înseamnă acest deficit bugetar. Bugetul este constituit din două părţi: o parte de venituri şi o parte de cheltuieli. Se trage linie după ce veniturile se egalizează cu ce cheltuim. Dar acolo unde s-a tras linie, veniturile s-au încheiat şi cheltuielile continuă. Aici apare deficitul bugetar, care nu este altceva decât suma cu care statul se poate împrumuta pe pieţele internaţionale şi interne ca să-şi îndeplinească obligaţiile bugetare", a explicat consilierul guvernatorului BNR.
 
Acesta a atras atenţia asupra faptului că dacă o ţară se îndatorează prea mult şi deficitul creşte "pieţele internaţionale încep să devină suspicioase şi nu-ţi mai dau împrumuturi".
 
"Banca Naţională nu a avut nevoie de aşa ceva, n-a avut nevoie să intervină pentru a sprijini cursul. Sunt 31 de ani de luptă în Banca Naţională cu aducerea acestui curs valutar la rolul de astăzi de stâlp al stabilităţii. De ce trebuie să plătească Banca Naţională datoria ţării? Pentru că rezerva este a ţării (...)", a punctat Adrian Vasilescu.
 
Mediul financiar-bancar şi de afaceri din România discută, vineri, în cadrul dezbaterii cu titlul "Learned Lessons in Crises Times A Global Puzzle", despre cele mai importante evenimente economice ale anului. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3317 / 9935
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...