Vasilescu: România nu este în inflaţie; are cea mai curată şi cea mai cursivă dezinflaţie din UE

Potrivit acestuia, economiştii trebuie să citească în mod corect rapoartele despre inflaţie ale Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale Oficiului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat.

"Două comunicate ne interesează în mod deosebit: cel intern, al INS, care desface inflaţia în trei părţi: cu o lună în urmă, cu 12 luni şi cu doi ani, şi cel al Eurostat, care calculează un indice armonizat al preţurilor de consum privind în urmă cu o lună şi cu 12 luni. Statistica noastră îşi prezintă raportul lunar în jurul zilelor de 12-14 ale fiecărei luni, cu calcule din luna precedentă. Eurostat îl prezintă în fiecare zi de 18 a lunii în curs, cu calcule din luna precedentă", a explicat Vasilescu.

El susţine că toate aceste detalii sunt de folos în citirea corectă şi interpretarea cifrelor statistice legate de inflaţie. "Aceste detalii ne sunt de folos. Cu o singură condiţie, însă, dacă sunt citite corect cifrele din cele două comunicate. Deseori, însă, nu sunt citite corect. Câţiva formatori de opinie, de regulă aceeaşi, susţin public, lună de lună, din primăvara anului 2024 încoace, că România ar fi campioana Uniunii Europene la inflaţie. Un neadevăr ce a rezultat din citirea incorectă a cifrelor", apreciază specialistul în finanţe.

Conform acestuia, Eurostat şi INS nu schimbă în fiecare lună titlurile tablourilor statistice pe care le publică.

"Nici Eurostat, nici INS nu obişnuiesc să schimbe în fiecare lună titlurile tablourilor pe care le publică. Se referă, convenţional, desigur, la inflaţie. Analiştii, politicienii, oficialităţile, tot convenţionalul, se referă, de asemenea, la inflaţie. Şi înţeleg că, în realitate, şi nu convenţional, se mişcă preţurile. Numai că în actualul ciclu inflaţionist, care în România a început din anul 2017, în unele ţări din UE din 2020, iar în altele din 2021, preţurile s-au mişcat şi încă se mai mişcă nu doar de jos în sus, ci şi de sus în jos, trecând cele care se mişcă de sus în jos prin anticamera deflaţiei şi mai departe în deflaţie. Iar deflaţia este chiar mai periculoasă decât inflaţia. Un fenomen cu un amestec de mişcări cu inflaţie, dezinflaţie şi deflaţie, ce ar putea fi denumit dezordinea preţurilor, mai exact dezordinea globală a preţurilor", spune Vasilescu.

Prezentând un istoric al inflaţiei în Uniunea Europeană, din 2012, Adrian Vasilescu a admis că România avea atunci o rată anualizată de 4,6% şi se afla printre în ţările cu inflaţia cea mai mare.

"În decembrie 2012, de exemplu, în UE domina inflaţia, definită în vremea noastră simplu, ca să înţeleagă toată lumea, creşterea generalizată a preţurilor de consum. România, cu o rată anualizată de 4,6%, era în ţările cu inflaţia cea mai mare. O întrecea Ungaria, cu 5,1%. O etichetare de vicecampioană a UE la inflaţie ar fi fost atunci corectă. În următorii doi ani, preţurile s-au prăbuşit. În 16 ţări din UE, preţurile au coborât sub zero. Asta înseamnă deflaţie. România şi-a încetinit doar creşterea, fără să coboare sub ţinta de 2,5%, plus minus un punct procentual. A trecut de la 4,6 la 2,8 şi mai departe la 1,8%, de la inflaţie la dezinflaţie. Deşi, cu 1,8%, era pe locul cel mai de sus. Avea cea mai bună poziţie în Uniunea Europeană, foarte aproape de idealul de 2%", a explicat specialistul BNR.

Acesta a mai arătat că, în mai 2015, România, cu o rată anualizată de numai 1,3% sub ţintă, a trecut în anticamera deflaţiei. "Era pe locul cel mai de sus, cu cifrele cele mai mari, dar sub standard. De aici a coborât în câteva luni la -0,3% apoi la -1,5% deschizând tabloul Eurostat, cea mai de jos, cu cifrele cele mai mici, dar cu mult sub plus 2% ceea ce reprezintă cea mai inconfortabilă poziţie", apreciază Vasilescu.

El a amintit că dobânda de politică monetară fusese redusă la 1,25% în ianuarie 2021, când partea a doua a actualului ciclu inflaţionist începea să se formeze, acesta fiind cel mai de jos nivel din întreaga istorie a BNR.

"După ce în mai 2018, când partea întâi a actualului ciclu inflaţionist urcase pe cel mai înalt vârf, la 5,41%, BNR a răspuns cu o dobândă de referinţă de 2,50%. O dobândă ce nu era nicidecum mare, în condiţiile în care timp de doi ani a fost pe post de baraj în faţa ciclului inflaţionist lung, ce a dus România în situaţia de a avea cel mai mare nivel de creştere a preţurilor, iar BNR a făcut faţă unei inflaţii galopante, pe care a şi domolit-o cu dobândă real negativă", a menţionat Adrian Vasilescu.

Conform acestuia, Banca Naţională calmase prima repriză a ciclului inflaţionist către sfârşitul lui 2019, în condiţiile în care cele mai multe ţări din UE erau în deflaţie, fapt ce le-a determinat să acţioneze anticipat şi să reducă dobânda de politică monetară.

"Dar până unde, până în jur de zero? BNR nu s-a limitat, şi-a făcut propriile analize şi, raportându-se la realitatea concretă, a operat două reduceri, prima fiind în martie 2020, în contextul măsurilor prin care BNR a accelerat activarea amortizoarelor de riscuri. Atunci, dobânda a coborât cu 0,5 puncte procentuale, de la 2,5 la 2%. La a doua reducere, cea din 29 mai, de numai 0,25 puncte procentuale, dobânda a scăzut de la 2, iată, la 1,75%", a explicat consilierul.

Acesta spune că dobânda de politică monetară, supranumită dobânda-cheie, e un amortizor de riscuri, care arată: tendinţele politicilor monetare; indică la ce costuri băncile obţin lichiditate de la banca centrală; influenţează dobânzile la care băncile se împrumută între ele pe piaţa interbancară; trasează jaloane pentru diversitatea dobânzilor practicate de băncile comerciale în relaţiile contractuale cu creditorii şi cu debitorii.

În împrejurările date, susţine Vasilescu, banca centrală s-a văzut obligată să recurgă la un arbitraj riguros, să facă o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, să nu se distanţeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale, dobânda-cheie de 1,75% dovedindu-se optimă pentru a susţine această strategie.

În caz contrar, principalele costuri ale unui "tratament mult mai dur" erau: afectarea creşterii economice, probabil s-ar fi ajuns chiar la o recesiune mult mai dură; s-ar fi produs o scumpire considerabilă a creditelor; etapele de reduceri de venituri ar fost mai multe şi mult mai severe.

"Dar nu s-au produs aceste blocaje. Banca centrală a folosit o strategie de politică monetară care nu a lăsat loc nici pentru relaxări inutile şi nici pentru restricţii inutile, având grijă să nu se sufoce stabilitatea financiară şi, evident, creşterea economică. Stabilitatea preţurilor la nivelul inflaţiei optime reprezintă cel mai bun activ social pe care poate să-l dea Banca centrală, în sensul că oferă nu numai încredere, dar şi o creştere economică sustenabilă şi de durată. În plus, inflaţia optimă fereşte societatea de marile nedreptăţi economice şi sociale pe care le provoacă inflaţia care sare din matcă. Nu există taxă mai nedreaptă decât inflaţia galopantă sau decât deflaţia", a conchis Vasilescu.

El a mai făcut precizarea că dobânda de politică monetară a băncii centrale este un subiect de dispute aprinse, "în condiţiile în care opiniile cu privire la limitele până la care ar putea să urce acest indicator-reper sunt diversificate şi contradictorii". În plus, aceasta rămâne şi "un pariu cu miză mare, pentru că în dezbaterea subiectului în cauză sunt în joc nu numai idei, nu numai opinii, ci şi foarte multe interese".

A doua ediţie a conferinţei "România de facto", organizată joi şi vineri la Bucureşti de către Oxygen Events, are ca teme de dezbatere stabilitatea economică şi finanţarea sustenabilă, precum şi inteligenţa artificială, Securitatea cibernetică şi viitorul muncii.

* Notă redacţională (n.r.)
Inflaţia este creşterea generalizată şi susţinută a preţurilor bunurilor şi serviciilor dintr-o economie, într-o perioadă de timp.
Deflaţia este scăderea generalizată şi susţinută a preţurilor bunurilor şi serviciilor dintr-o economie.
Dezinflaţia reprezintă scăderea ritmului de creştere a inflaţiei, adică preţurile continuă să crească, dar mai lent decât înainte.