ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Dispoziţii din Legea privind statutul funcţionarilor publici - neconstituţionale

08 Octombrie 2020   |   Agerpres

"Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, au următorul conţinut: 'Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici'", se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.

 
 
Curtea Constituţională a României a decis, joi, cu unanimitate de voturi, că sunt neconstituţionale dispoziţiile articolului 79 alineatul (5) din Legea privind statutul funcţionarilor publici.
 
"Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, au următorul conţinut: 'Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici'", se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.
 
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj - Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal.
 
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3160 / 5541
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea își consolidează practica de Corporate M&A și Real Estate prin recrutarea Flaviei Petcu-Ciurel ca Senior Associate
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
BOHÂLȚEANU ȘI ASOCIAȚII recrutează avocați stagiari cu 0-3 ani experienta in profesie
NNDKP, firmă considerată de ghidurile internaționale drept „unul dintre numele grele de pe piață” pe segmentul fuziunilor și achizițiilor locale, explică motivele pentru care investitorii strategici domină scena, cum se rescrie definiția succesului într-un deal, ce sectoare devin surprizele anului și de ce formarea noilor avocați este tot mai dificilă în fața complexității tranzacțiilor | De vorbă cu partenerele Gabriela Cacerea și Adriana Gaspar despre arhitectura pieței de M&A și provocările perioadei
„The Lawyer European Awards 2025” | Trei firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe”: NNDKP, Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. Firma fondată de Octavian Popescu, printre finaliști și în secțiunea ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 2 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Oportunități, provocări și diferențe de abordare - CMS European M&A Outlook 2026 | Horea Popescu, Managing Partner CMS România: “Europa Centrală și de Est se conturează ca o surpriză pozitivă pe harta investițiilor”. Rodica Manea, Corporate Partner: “Vedem o activitate susținută pe piața locală, iar companiile românești continuă să se adapteze rapid și să valorifice oportunitățile emergente”
bpv Grigorescu Ștefănică: tranzacțiile strategice și consolidările sectoriale definesc piața de fuziuni și achiziții | 2025 aduce structuri inovatoare, distressed M&A și o redefinire a noțiunii de succes, într-o piață în care avocații devin arhitecții echilibrului între reglementări stricte și interesele investitorilor. Cătălin Grigorescu (managing partner): „Succesul în tranzacții nu se mai măsoară doar în valoare, ci în capacitatea de a le finaliza într-un mediu juridic tot mai complex”
Banking & Finance | Echipa Popovici Nițu Stoica & Asociații, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica, a acordat consultanță Grupului La Fântâna pentru accesarea unei finanțări sindicalizate de 70 milioane euro, menită să susțină activitatea curentă și dezvoltarea businessului
BSMP - Bohâlțeanu și Asociații a asistat UNIGEA România în contractarea unei finanțări de 30,25 milioane EUR pentru dezvoltarea unui proiect solar de referință de 85 MW în Arad. Echipă pluridisciplinară, coordonată de partenerii Daniela Milculescu și Ionuț Bohâlțeanu, într-un efort multijurisdicțional ce a reunit investitori și consultanți cheie din patru țări
Principalele aspecte pe care angajatorii trebuie să le aibă în vedere pentru a se conforma legislației privind combaterea discriminării și hărțuirii la locul de muncă | De vorbă cu Dan Dascălu (Partener) și Sonia Bălănescu (Managing Associate) - D&B David și Baias, despre prevederile legale în vigoare, combaterea acestui fenomen și modul în care poate fi diminuat riscul apariției unor litigii inițiate de salariați
Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...