Comisia Europeană a adoptat normele de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine
11 Iulie 2023 Agerpres
Regulamentul de punere în aplicare, în special formularele de notificare, detaliază obligaţiile de raportare ale părţilor care transmit notificarea, menţionând informaţiile care trebuie incluse în formularele de notificare cu privire la concentrările economice şi procedurile de achiziţii publice.
Comisia Europeană a adoptat luni normele de punere în aplicare a Regulamentului privind subvenţiile străine (RSF), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Regulamentul de punere în aplicare detaliază aspectele procedurale ale punerii în aplicare a RSF. De asemenea, conţine formulare de notificare pentru concentrările care presupun contribuţii financiare străine şi pentru contribuţiile financiare străine din cadrul procedurilor de achiziţii publice.
Regulamentul de punere în aplicare adoptat luni ţine seama de feedback-ul primit pe parcursul consultării publice care a avut loc timp de o lună, între 6 februarie 2023 şi 6 martie 2023. În special, acesta răspunde cererilor respondenţilor de a limita sarcina administrativă legată de notificări, în conformitate cu sfera sa de competenţă prevăzută în RSF.
Regulamentul de punere în aplicare detaliază aspectele procedurale ale punerii în aplicare a RSF. De asemenea, conţine formulare de notificare pentru concentrările care presupun contribuţii financiare străine şi pentru contribuţiile financiare străine din cadrul procedurilor de achiziţii publice.
Regulamentul de punere în aplicare adoptat luni ţine seama de feedback-ul primit pe parcursul consultării publice care a avut loc timp de o lună, între 6 februarie 2023 şi 6 martie 2023. În special, acesta răspunde cererilor respondenţilor de a limita sarcina administrativă legată de notificări, în conformitate cu sfera sa de competenţă prevăzută în RSF.
De asemenea, Regulamentul privind subvenţiile străine prevede că societăţile au obligaţia de a notifica: concentrările în care întreprinderea achiziţionată, una dintre părţile care participă la concentrare sau întreprinderea comună este stabilită în Uniune şi generează o cifră de afaceri, la nivelul UE, de cel puţin 500 de milioane de euro, iar părţilor la tranzacţie li s-au acordat contribuţii financiare străine cumulate de cel puţin 50 de milioane de euro în ultimii trei ani ani, precum şi contribuţiile financiare străine din cadrul procedurilor de achiziţii publice, în cazul în care valoarea estimată a contractului este de cel puţin 250 de milioane de euro, iar oferta presupune o contribuţie financiară străină totală combinată de cel puţin 4 milioane de euro pe ţară terţă în ultimii trei ani.
Regulamentul de punere în aplicare, în special formularele de notificare, detaliază obligaţiile de raportare ale părţilor care transmit notificarea, menţionând informaţiile care trebuie incluse în formularele de notificare cu privire la concentrările economice şi procedurile de achiziţii publice. În cazul concentrărilor economice, întreprinderile trebuie să raporteze: cu privire la contribuţiile financiare străine considerate, în temeiul RSF, ca fiind cele mai susceptibile de a denatura piaţa internă (precum cele acordate întreprinderilor aflate în dificultate, cele care facilitează în mod direct o concentrare sau garanţiile nelimitate, cunoscute şi sub denumirea de "contribuţii financiare în temeiul articolului 5"), informaţii detaliate privind toate contribuţiile financiare cu o valoare individuală de cel puţin un milion de euro, acordate părţilor la tranzacţie în ultimii trei ani.
Totodată, trebuie transmise informaţii cu privire la toate celelalte contribuţii financiare străine, o prezentare generală a contribuţiilor financiare acordate, în ultimii trei ani, părţii (părţilor) care transmite (transmit) notificarea, cu o valoare individuală de cel puţin un milion de euro şi numai în ceea ce priveşte ţările care au acordat părţilor la tranzacţie cel puţin 45 de milioane de euro în cei trei ani anteriori concentrării, sub rezerva unor excepţii.
În ceea ce priveşte contribuţiile financiare străine la procedurile de achiziţii publice, întreprinderile trebuie să raporteze: cu privire la contribuţiile financiare străine, informaţii detaliate privind toate contribuţiile financiare care intră sub incidenţa articolului 5 în valoare de cel puţin un milion de euro acordate individual părţii (părţilor) care transmite (transmit) notificarea în cei trei ani anteriori notificării; iar pentru toate celelalte contribuţii financiare străine, o prezentare generală a contribuţiilor financiare acordate părţii (părţilor) care transmite (transmit) notificarea, în valoare individuală de cel puţin un milion de euro şi numai în ceea ce priveşte ţările care au acordat fiecăreia dintre părţile care transmit notificarea cel puţin 4 milioane EUR pe ţară în cei trei ani anteriori notificării.
În plus, regulamentul de punere în aplicare prevede norme detaliate referitoare la: procedura de notificare către Comisie a concentrărilor economice şi a participării la achiziţii publice care implică contribuţii financiare străine. Aceasta include formularele de notificare pentru fiecare procedură, persoana care are dreptul de a transmite notificări şi data intrării în vigoare a notificării.
De asemenea există norme privind procesul de investigare al Comisiei, inclusiv procedurile care trebuie urmate de întreprinderi pentru prezentarea de angajamente care să răspundă eventualelor preocupări ale Comisiei, drepturile procedurale ale părţilor în ceea ce priveşte protecţia informaţiilor confidenţiale, accesul la dosare şi prezentarea de observaţii, calcularea şi suspendarea termenelor-limită pentru furnizarea de informaţii şi prezentarea de angajamente şi transmiterea şi semnarea documentelor de către părţile care transmit notificarea către Comisie prin mijloace digitale, după caz.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 988 / 5688 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, câștigătoarea premiului Future Lawyers Programme of the Year acordat de Legal Benchmarking Group
În spatele scenei, alături de experimentata echipă de Investigații de la Mușat & Asocații, descrisă de ghidurile juridice internaționale drept un reper al pieței românești în white-collar crime | Detalii mai puțin cunoscute despre modul în care lucrează avocații, aproape invizibili pentru angajații clientului, cum se obține ”tabloul probator” respectând legislația și drepturile angajaților, metodele folosite și provocările des întâlnite în astfel de mandate, într-o discuție cu partenerii Ștefan Diaconescu și Alexandru Terța, doi dintre cei mai experimentați avocați de pe piața locală
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
CMS asistă AFI privind refinanțarea de 537 milioane euro pentru trei proiecte majore din portofoliul său de real estate din România. Echipa, coordonată de Horea Popescu (Corporate ̸ M&A) și Alina Tihan (Finance)
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





