Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind Legea de modificare a pensiilor speciale
07 August 2023
AGERPRESSurse din CCR au precizat, pentru AGERPRES, că motivarea a fost trimisă luni, pentru a fi publicată în Monitorul Oficial.
Curtea Constituţională a României a publicat, luni, motivarea deciziei prin care a fost retrimisă în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.
Surse din CCR au precizat, pentru AGERPRES, că motivarea a fost trimisă luni, pentru a fi publicată în Monitorul Oficial.
Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.
"Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii", a anunţat miercuri preşedintele CCR, Marian Enache.
Surse din CCR au precizat, pentru AGERPRES, că motivarea a fost trimisă luni, pentru a fi publicată în Monitorul Oficial.
Curtea Constituţională a României a decis miercuri să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.
"Ca efect al deciziei, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii", a anunţat miercuri preşedintele CCR, Marian Enache.
Pe 29 iunie, ICCJ a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu, dar şi referitor la actul normativ privind creşterea vârstei de pensionare.
Proiectul se referă la pensiile speciale ale magistraţilor, militarilor, diplomaţilor, funcţionarilor parlamentari, personalului Curţii de Conturi, aeronautic.
Actul normativ vizează calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii.
Conform acestei legi, procurorii şi judecătorii se vor putea pensiona până în 2028 în aceleaşi condiţii ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime şi beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizaţia brută şi sporurile din ultima lună de activitate. De aceleaşi condiţii de pensionare prevăzute de legile în vigoare vor beneficia şi pensionarii militari, în următorii cinci ani. Totodată, pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 601 / 5337 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
ZRVP: 30 de ani de tradiție în avocatură, un nou look pentru viitor | Cosmin Vasile (managing partner): Noua imagine reflectă identitatea și tradiția brandului nostru, reinterpretate într-o manieră modernă și îndrăzneață
Precedent important obținut de RTPR pentru Premier Energy Furnizare în materia teoriei impreviziunii. Despăgubiri de aproximativ 4 milioane EUR și dobânzi legale penalizatoare, ca urmare a neexecutării unui contract de furnizare de energie încheiat pe piața PCCB-BC. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Ana Popa (Senior Associate), în echipa coordonată de Valentin Berea (Partener)
Bulboacă și Asociații facilitează atragerea de finanțare, la final de an, pentru o companie românească de succes din industria panificației
Cum a fost anul 2024 pentru Duțescu & Partners: poziționare în topul internațional al firmelor de avocați evidențiate în practica de Capital Markets, lansarea practicii de drept islamic și multe victorii obținute pentru clienți | De vorbă cu Dr. Cristian Duțescu (partener fondator) și Casiana Dușa (partener) despre parcurs, proiecte și realizări
Mușat & Asociații a obținut rejudecarea cererii de revizuire în cazul torționarilor lui Gheorghe Ursu
Edward Sukyas pierde arbitrajul cu statul român și trebuie să plătească peste o jumătate de milion de euro - cheltuieli arbitrale și onorarii plătite avocaților care au apărat România. Litigiul cu Jack Sukyas merge mai departe, modul de alocare a cheltuielilor de arbitraj fiind decis într-o etapă ulterioară a procedurii | Cât au însumat onorariile primite de avocații români aflați de-o parte și alta a baricadei și ce sume au încasat arbitrii
Filip & Company a asistat Mozaik Investments la vânzarea unui pachet minoritar din acțiunile 5 to go către Invenio Partners și ACP
Mușat & Asociații își actualizează identitatea vizuală și lansează un nou website
Pentru echipa de insolvență de la Țuca Zbârcea & Asociații, anul 2024 s-a caracterizat printr-o intensificare a volumului de muncă, cu mandate noi care s-au adăugat unui portofoliu existent bogat. Cele mai multe proiecte au avut complexitate și miză ridicată, necesitând extinderea echipelor implicate și un volum mai intens de activitate | De vorbă cu Cătălina Mihăilescu (Partener) despre activitatea departamentului și planurile de viitor
INTERVIURI 2+1 | Povestea lui “Timi”, numele de alint al biroului NNDKP din Nord-Vestul țării, înființat acum 20 de ani într-o perioadă fără smartphone, Google sau LinkedIn, spusă de doi avocați care au trăit intens toate etapele devenirii sale ca furnizor pentru mediul de afaceri local, standard de etică și membru al comunității academice: ”Vineri la prânz încă nu se născuse ideea; luni, la 10:15, era aprobată”. Mai apoi, ”cu profesionalism, corectitudine și smerenie” a devenit ”un organism viu și adaptabil, care se modelează după viața afacerilor din regiune în fiecare moment”
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Cristina Roșu, proaspăt promovată Partner în cadrul firmei Toncescu și Asociații - KPMG Legal: “Angajarea mea la KPMG Legal după terminarea facultății a fost punctul de plecare al unei călătorii profesionale frumoase și pline de satisfacții, care m-a adus unde sunt astăzi. Am crescut încet, dar constant, în această firmă, dezvoltându-mă ca profesionist, dar mai ales ca om”
Echipa Wolf Theiss dedicată proiectelor din materia insolvenței este în proces de creștere și consolidare, având în vedere interesul ridicat acordat acestui domeniu și creșterea numărului și complexității proiectelor. ”În perioada recentă, ne-au fost solicitate de către clienți numeroase analize privind posibila deschidere a procedurii insolvenței, efectele și riscurile unei astfel de proceduri, dar și opțiunile reglementate pentru restructurarea afacerii, ceea ce arată interesul crescut al companiilor în utilizarea mecanismelor legale”, spun avocații
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...