ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Deputaţii au adoptat reguli mai dure cu privire la utilizarea autovehiculelor şcolare

30 Aprilie 2024   |   AGERPRES

Actul normativ mai menţionează că aceste autovehicule pot fi folosite, pe lângă transportul elevilor la cursuri, şi în scopul deplasării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socio-emoţionale.

 
 
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă care stabileşte că autovehiculele şcolare nu pot transporta decât elevi şi profesori, iar elevii care nu au un comportament şi un limbaj civilizat şi distrug bunurile din respectivul autovehicul pot primi sancţiuni disciplinare şi interzicerea deplasării cu autovehiculele şcolare pentru o perioadă determinată de timp.

Propunerea legislativă pentru utilizarea vehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului primar/gimnazial are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri privind utilizarea autovehiculelor şcolare destinate transportului public local al elevilor din ciclul învăţământului obligatoriu, în scopul deplasării la cursuri şi la alte activităţi cultural/educative, precum şi a unor măsuri suplimentare adresate participanţilor la trafic.


"Transportul elevilor cu autovehiculele şcolare este gratuit, în condiţiile hotărârii autorităţii deliberative la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale şi este asigurat de unităţile administrativ-teritoriale sau unităţile de învăţământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deţinute cu orice alt titlu. Utilizarea autovehiculelor şcolare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transporturile rutiere. Autovehiculele şcolare sunt inscripţionate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, în partea frontală, cât şi pe lateral cu textul 'TRANSPORT ŞCOLAR', textul având culoarea neagră pe fond galben. În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele şcolare, unitatea de învăţământ transmite primarului: graficul de circulaţie, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportaţi într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfăşurării cursurilor anului şcolar curent. Numărul elevilor transportaţi într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor", se arată în proiect.

Actul normativ mai menţionează că aceste autovehicule pot fi folosite, pe lângă transportul elevilor la cursuri, şi în scopul deplasării elevilor şi cadrelor didactice la activităţi cultural/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socio-emoţionale.

Traseele se pot organiza pentru orice destinaţie de pe teritoriul naţional, atât în timpul anului şcolar, cât şi în perioada vacanţelor.

"Elevii sunt obligaţi să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament şi un limbaj civilizat şi să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul. Elevii care nu respectă aceste obligaţii pot primi sancţiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv, interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menţionate, pentru o perioadă determinată de timp", mai arată proiectul.

Autovehiculele şcolare nu pot efectua transportul unor terţe persoane, în afară de elevi şi profesori, iar răspunderea disciplinară pentru încălcarea acestei prevederi aparţine conducătorului autovehiculului şi poate conduce, în funcţie de repetabilitate şi gravitate, până la desfacerea contractului de muncă.

Propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 630 / 5774
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Banca Transilvania a finalizat cea mai mare emisiune de obligațiuni din Europa Centrală și de Est și a atras 1 miliard de euro de pe pieţele internaţionale | Filip & Company, Freshfields, Clifford Chance Badea și Clifford Chance LLP au fost consultanți juridici în această finanțare
România a câștigat arbitrajul ICSID cu Plaza Centers N.V. pentru Casa Radio și a scăpat de pretenții de 425 mil. €. Reclamanții rămân cu arbitrajul comercial inițiat la Londra de Ministerul Finanțelor, în care pretențiile României sunt de circa 2 miliarde €
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Schoenherr asistă Renalfa în achiziția centralei fotovoltaice Horia 2. Echipa, coordonată de Monica Cojocaru (Partner)
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...