ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvern: Permisele de conducere străine - preschimbate cu echivalentul românesc direct, în urma susţinerii examenului auto în România

10 August 2023   |   Agerpres

Examenul va consta în probele teoretică şi practică, fără a efectua orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier.

 
 
Titularii de permise de conducere străine vor putea să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc direct, în urma susţinerii examenului în ţara noastră, examenul constând în proba teoretică şi practică, fără a mai fi necesare orele de şcoală auto, cum era prevăzut până acum, în baza unui act normativ adoptat joi de Executiv, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

"Una dintre soluţiile legislative adoptate astăzi oferă posibilitatea românilor din diaspora, precum şi tuturor titularilor de permise de conducere străine să preschimbe aceste documente cu echivalentul românesc într-o perioadă mai scurtă de timp. Practic, aceştia vor obţine permisul de conducere românesc direct în urma susţinerii examenului în ţara noastră, un examen constând în proba teoretică şi practică, fără a avea orele de şcoală auto, aşa cum era prevăzut până acum în Codul Rutier", a anunţat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 554 / 5292
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr lansează a patra ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 18.000 lei
Decizie de referință în domeniul energiei regenerabile: Curtea Constituțională admite sesizarea de neconstituționalitate referitoare la supraimpozitarea producătorilor de energie din surse regenerabile
Studenții invitați să se alăture programului de internship oferit de Schoenherr au derulat stagii de practică cu perioadă flexibilă, personalizată atât în funcție de programul lor, cât și de nevoile firmei de avocați | Ana Lupșor, HR manager: „Am avut o vară intensă, cu multe activități desfășurate în comun. Studenții au luat contact nu doar cu activitatea profesională ca avocat într-o firmă internațională de avocatură de afaceri, ci și cu spiritul și cultura echipei Schoenherr”
Bondoc și Asociații SCA a asistat UniCredit SpA în legătură cu achiziția Alpha Bank România SA | Echipa extinsă, formată din peste 20 de avocați, dintre care șase parteneri, a fost coordonată de Lucian Bondoc (Managing Partner) și Simona Petrișor (Partener). White & Case a asigurat asistența cu privire la legea engleză
NNDKP CELF, o nouă soluție de recunoaștere în instanță a dreptului de deducere a TVA aferente cheltuielilor de investiție în cazul abandonului proiectului | Alexandru Aparaschivei (Partener NNDKP CF), Marius Ezer (Partener) și Florentin Nanu (Avocat Senior), în prim plan
Victorie importantă, ce consolidează principiul libertății activității politice | Popescu & Asociații obține achitarea definitivă pentru membrii PNL Timiș, Cosmin Șandru și Nicolae Bitea. Echipa, coordonată de Adrian CHIRVASE (Partner) și Mirel RĂDESCU (Senior Counsel)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank Group și filiala sa Alpha Bank România S.A. la finalizarea vânzării către Unicredit S.p.A. a 90,1% din acțiunile Alpha Bank România SA | Echipa, coordonată de Daniel Badea (Managing Partner) și Loredana Ralea (Counsel)
Cariere în Drept | De vorbă cu Ramona Andreea Stoica, printre primii absolvenți ai generației care și-a finalizat studiile în 2023, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dreptul este un domeniu frumos, pe care trebuie uneori să ‘îl simți’, însă nu este pentru toți. Cred că media a fost doar o reflectare a efortului depus, iar efortul a fost cel care m-a ajutat și mi-a creat premisele evoluției profesionale ulterioare”
Arbitrajul ICSID cerut de Petrochemical Holding GmbH, legat de rafinări RAFO din Onești, a ajuns la final | Statul român așteaptă decizia, după ce Tribunalul a declarat închisă procedura în litigiul în care pretențiile se ridică la cca. 836 milioane USD. Ce onorarii au fost plătite firmelor de avocați care au asigurat apărarea
2024 a fost un an aglomerat pentru Departamentul juridic al Farmexim & Help Net | De vorbă cu Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director despre actele normative cu impact în activitatea companiei, modificările legislative așteptate și proiectele interesante în care a fost implicată echipa de avocați interni
GDPR | Avocații WH Simion & Partners se așteaptă ca practica de protecție a datelor cu caracter personal să devină și mai relevantă, având în vedere că, în următorii ani, reglementările ar putea să evolueze pentru a acoperi noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul lucrurilor (IoT) și blockchain-ul. Despre proiectele „flagship” ale echipei, într-o discuție cu Cosmina Simion (Managing Partner) și Petrus Partene (Senior Associate)
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Iulian Gânju, Head of Legal - Iulius Group: „Mi-a plăcut foarte mult această zonă de ‘in-house’ deoarece presupune o centrare pe respectarea legislației și corectitudine în procesele de business, idee care rezonează foarte mult și cu principiile și valorile la care mă raportez în fiecare zi”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...