Lege promulgată | Urmărirea penală pentru infracţiuni săvărşite de judecători şi procurori se efectuează de magistraţi desemnaţi
06 Iulie 2024 Agerpres
Numărul minim de procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală desemnaţi este de 14, iar numărul minim al procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel desemnaţi este de 3 pentru fiecare dintre acestea, în limita numărului de posturi prevăzut în statele de funcţii şi de personal.
Urmărirea penală pentru infracţiuni săvârşite de judecători şi procurori se efectuează de magistraţi desemnaţi, arată Legea pentru modificarea Legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, precum şi pentru modificarea Legii 135/2010 privind Codul de Procedură Penală, promulgată, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.
De la data intrării în vigoare a legii, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de judecătorii Curţii Constituţionale a României.
De la data intrării în vigoare a legii, sunt de competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi infracţiunile săvârşite de judecătorii şi procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, precum şi de judecătorii Curţii Constituţionale a României.
De asemenea, potrivit actului normativ, sunt de competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de apel şi infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale militare şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe.
Pentru aceste infracţiuni, urmărirea penală se efectuează de procurori anume desemnaţi, pentru o perioadă de patru ani, potrivit procedurii prevăzute.
Numărul minim de procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală desemnaţi este de 14, iar numărul minim al procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel desemnaţi este de 3 pentru fiecare dintre acestea, în limita numărului de posturi prevăzut în statele de funcţii şi de personal.
Evaluarea necesarului de procurori desemnaţi în vederea efectuării urmăririi penale a infracţiunilor prevăzute se
realizează o dată la şase luni, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie formulând propuneri corespunzătoare de modificare a numărului de procurori, pe care le înaintează în vederea aprobării Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 588 / 5789 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS a asistat creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției prin care MidEuropa a preluat pachetul de control în RBC, cu o echipă coordonată de Ana Radnev (Partner). UniCredit a susținut investiția
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
Cum arată, din interior, practica de insolvență a unei firme poziționată în Tier 1 de directoarele internaționale. “Clienții au așteptarea să reușim imposibilul în ultimul moment posibil”, spun Emil Bivolaru și Florentin Nanu, NNDKP, într-o discuție despre primele 72 de ore care definesc un dosar, sofisticarea mandatelor cu expuneri fiscale și motivele pentru care cadrul legislativ al reorganizării trebuie reformat structural
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





