Parlamentul European a majorat ţintele referitoare la ponderea surselor regenerabile în consumul de energie al UE
12 Septembrie 2023 Agerpres
Conform noilor ţinte obligatorii adoptate marţi, sursele regenerabile vor trebui să reprezinte 42,5% din consumul de energie al UE până în 2030, scopul fiind de a ajunge la 45%.
Eurodeputaţii au votat marţi în favoarea unei intensificări a utilizării energiei din surse regenerabile, în conformitate cu Pactul verde şi cu planurile REPowerEU, informează Reuters.
Conform noilor ţinte obligatorii adoptate marţi, sursele regenerabile vor trebui să reprezinte 42,5% din consumul de energie al UE până în 2030, scopul fiind de a ajunge la 45%.
Legislaţia adoptată marţi va accelera şi procedurile de acordare a autorizaţiilor pentru noile centrale electrice pe bază de energie din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare sau morile eoliene, fie de adaptare a celor existente. Autorităţilor naţionale nu ar trebui să le ia mai mult de 12 luni pentru a aproba instalaţii noi de energie din surse regenerabile dacă acestea sunt situate în aşa-numitele "zone prioritare pentru energia din surse regenerabile". Pentru restul zonelor, procesul nu trebuie să depăşească 24 de luni.
Conform noilor ţinte obligatorii adoptate marţi, sursele regenerabile vor trebui să reprezinte 42,5% din consumul de energie al UE până în 2030, scopul fiind de a ajunge la 45%.
Legislaţia adoptată marţi va accelera şi procedurile de acordare a autorizaţiilor pentru noile centrale electrice pe bază de energie din surse regenerabile, cum ar fi panourile solare sau morile eoliene, fie de adaptare a celor existente. Autorităţilor naţionale nu ar trebui să le ia mai mult de 12 luni pentru a aproba instalaţii noi de energie din surse regenerabile dacă acestea sunt situate în aşa-numitele "zone prioritare pentru energia din surse regenerabile". Pentru restul zonelor, procesul nu trebuie să depăşească 24 de luni.
În sectorul transporturilor, utilizarea surselor regenerabile de energie ar trebui să ducă la o reducere cu 14,5% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. În acest sens, se poate introduce o pondere mai mare de biocombustibili avansaţi şi o cotă mai ambiţioasă pentru combustibilii din surse regenerabile de origine nebiologică, cum ar fi hidrogenul.
În plus, eurodeputaţii s-au asigurat că ţările Uniunii stabilesc un obiectiv orientativ pentru tehnologiile inovatoare în domeniul energiei din surse regenerabile care să fie de cel puţin 5% din capacitatea de energie din surse regenerabile nou instalată. Ele trebuie să definească şi un cadru obligatoriu pentru proiectele energetice transfrontaliere.
Eurodeputaţii au insistat să se stabilească criterii mai stricte privind utilizarea biomasei pentru a se asigura că Uniunea nu subvenţionează practici nesustenabile. Recoltarea biomasei nu ar trebui să afecteze calitatea solului şi biodiversitatea.
"În urmărirea unei mai mari independenţe energetice şi a reducerii emisiilor de CO2, ne-am ridicat obiectivele privind energia din surse regenerabile... Am desemnat sursele regenerabile de energie drept un interes public major, eficientizând procesul de aprobare a acestora. Ne focalizăm asupra energiei eoliene, energiei fotovoltaice, energiei hidroelectrice, energiei geotermale şi curenţilor de maree. Biomasa din lemn va rămâne clasificată drept energie regenerabilă. În conformitate cu principiul 'tăcerii pozitive', investiţiile vor fi considerate aprobate în absenţa feedback-ului administrativ. Acum avem nevoie urgentă de o organizare a pieţei UE a energiei electrice şi de o trecere imediată la hidrogen pentru o tranziţie mai ecologică", a declarat eurodeputatul Markus Pieper (PPE, Germania).
Legislaţia a fost adoptată cu 470 voturi pentru, 120 împotrivă şi 40 abţineri. Ea trebuie să fie aprobată în mod oficial de Consiliu pentru a intra în vigoare.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1063 / 5819 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





