ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Plafonarea preţurilor la poliţele RCA, prelungită până la sfârşitul anului

25 Septembrie 2024   |   Agerpres

În debutul şedinţei de guvern, premierul Marcel Ciolacu preciza că prin această decizie va fi preîntâmpinată "apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor" la poliţele auto.

 
 
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului, în baza unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Guvernului.

"Recomandarea a venit de la Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă. Dar vreau să reamintesc că pe parcursul legislativ, în Parlament, se află un proiect de lege care va aduce o serie de modificări ale legislaţiei naţionale, privind asigurările RCA, care propun corectarea dezechilibrelor existente şi care vor face probabil caducă aplicarea acestui plafon, prin hotărâre, de către Guvern", a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.


În debutul şedinţei de guvern, premierul Marcel Ciolacu preciza că prin această decizie va fi preîntâmpinată "apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor" la poliţele auto.

"Luăm o decizie importantă. Prelungim plafonarea preţurilor la poliţele RCA pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului 2024. Luăm această decizie la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară", a precizat premierul.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 383 / 5636
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
În spatele scenei, alături de avocații din practica de Real Estate de la Țuca Zbârcea & Asociații, într-un mediu în care calitatea documentației, calibrarea riscurilor și gestionarea inteligentă a calendarului determină dacă un proiect se finanțează, se construiește și se capitalizează corect | De vorbă cu Răzvan Gheorghiu-Testa (partener) despre tendințele pieței imobiliare și forța unei echipe care operează integrat, folosește inteligent regulile și anticipează riscurile, astfel încât proiectele complicate, de la teren și autorizare până la finanțare, leasing și exit să ajungă la linia de sosire
Clifford Chance Badea a asistat consorțiul de bănci de investiții în legătură cu emisiunea de obligațiuni AT1 de 500 milioane Euro lansată de Banca Transilvania pe piețele externe
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Hexagon în achiziția Platformei CUG din Cluj, într-unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare ale anului
Patru firme de avocați, în proiectul prin care Banca Transilvania a finalizat cu succes cea mai mare emisiune de obligaţiuni AT 1 din Europa Centrală şi de Est
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
GNP obține o nouă soluție favorabilă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a fost anulată o decizie de sancționare emisă de Consiliul Concurenței | Reper jurisprudențial care impune un standard de analiză mai riguros în litigiile de concurență
Băncilă, Diaconu și Asociații a asistat asociații Mamaia Resort Hotels în vânzarea părților lor sociale către Steaua de Mare Hotels & Resorts
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...