![ZRP](/banners/zrvp_bigad03.gif)
Proiect: Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor - închisoare de la 1 la 5 ani
27 Februarie 2020
AGERPRESProiectul modifică în acest sens Codul penal, Codul silvic şi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se va pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Parlament.
Proiectul modifică în acest sens Codul penal, Codul silvic şi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Conform proiectului, se introduce un alineat nou în articolul 228 al Codului penal, în sensul că se vor considera bunuri mobile şi "arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, tăiaţi ori scoşi din rădăcini, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional".
Proiectul modifică în acest sens Codul penal, Codul silvic şi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Conform proiectului, se introduce un alineat nou în articolul 228 al Codului penal, în sensul că se vor considera bunuri mobile şi "arborii doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, tăiaţi ori scoşi din rădăcini, puieţii sau lăstarii care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional".
De asemenea, la articolul 229 al Codului penal se introduce un nou alineat care prevede că furtul săvârşit "prin tăierea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara acestuia se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani".
Proiectul mai prevede abrogarea articolului 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic şi a literei b) a alineatului (1) a articolului 8 a Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, care se referă la faptul că pedeapsa cu închisoarea este aplicată dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă.
"Infracţiunea prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, referitoare la furtul de arbori, puieţi sau lăstari, necesită o nouă reglementare, respectiv asimilarea acesteia cu infracţiunea de furt incriminată de Codul penal. Un prim motiv în sprijinul acestei modificări legislative este respectarea principiului referitor la egalitatea de tratament juridic pentru toate persoanele care săvârşesc fapte de aceeaşi natură, având în vedere că, potrivit actualelor reglementări din Codul silvic, nu reprezintă infracţiune furtul de material lemnos a cărui valoare nu este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior", au arătat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.
Aceştia mai menţionează că "modificarea legislativă devine absolut necesară în contextul naţional actual, caracterizat de o creştere alarmantă a defrişărilor ilegale şi a furtului de masă lemnoasă din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional".
În opinia iniţiatorilor, una dintre principalele cauze pentru care nu se pot stopa furturile şi defrişările ilegale este permisivitatea actualelor reglementări, prin existenţa unui prag valoric pentru a încadra furtul ca infracţiune.
"Din cauza faptului că marea majoritate a furturilor de arbori este înfăptuită de persoane fizice cu mijloace rudimentare de transport, în rare situaţii valoarea masei lemnoase depăşeşte pragul impus de actuala legislaţie, fapta fiind astfel încadrată ca şi contravenţie silvică, prevăzută de art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Aflându-ne în prezenţa unor fapte ce reprezintă contravenţii silvice, nu se realizează cercetarea penală de către organele abilitate, cu consecinţa că doar aproximativ 5% din aceste furturi sunt soluţionate, iar făptuitorii nu sunt traşi la răspundere", explică iniţiatorii.
Proiectul este iniţiat de 14 parlamentari din grupurile PSD, printre care Graţiela Gavrilescu, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu, Şerban Nicolae, Radu Oprea.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, care este prima Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3880 / 5357 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
![](/banners/musatad01.gif)
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2025 | Baciu Partners, Răzvan Dincă & Asociaţii și Ratza & Ratza sunt lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru TZA, Mușat, Schoenherr, ZRVP și NNDKP. Cum arată elita profesioniștilor din domeniu și ce spun clienții despre aceștia
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Intervenția instanței în arbitraj (Powered by ZRVP)
Mușat & Asociații promovează șapte avocați în ariile fuziuni și achiziții, litigii și arbitraj, drept bancar și financiar, piețe de capital și achiziții publice
RTPR, alături de Integral Capital Group la investiția în Embryos. Echipa de proiect, coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate)
CMS asistă grupul M Core cu privire la achiziția portofoliului de centre comerciale (Strip Malls) din România de la MAS Plc. Roxana Frățilă (partener) și Mircea Moraru (senior counsel), au coordonat avocații care au acoperit aspectele tranzacționale, iar Ana Radnev (partner) și Alina Tihan (senior counsel) au condus echipa de drept bancar
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...