ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CEDO. Cauza Danciu ș.a. împotriva României. Condamnarea statului român pentru încălcarea art. 2 din Convenție – dreptul la viață

15 Mai 2020   |   BizLawyer

„Succesul” justiției române, care admite cu nonșalanță că nu își poate proteja efectiv cetățeanul nici în fața celor mai grave infracțiuni a fost, după aproape 12 ani de la momentul comiterii faptei, sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

 
 
La data de 12 mai 2020, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Danciu și alții c. României, constatând, cu unanimitate de voturi, că a existat o încălcare a art. 2 din Convenție. Hotărârea a fost pronunțată în legătură cu modul în care statul român și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a proteja viața, cu ocazia desfășurării procesului penal. Plângerea adresată Curții Europene a Drepturilor Omului a fost formulată în numele succesorilor victimei de către de av. Iordăchescu-Nițu Roxana și av. Iordăchescu Constantin Eugen.

Cronologia evenimentelor, pe scurt, este următoarea:

La data de 17 septembrie 2008, numitul D.D. este victima unei tentative la infracțiunea de omor, fiind atacat de 5 persoane. Poliția - chemată de soția victimei – nu efectuează niciun demers pentru strângerea de probe. Durează 6 luni pentru începerea urmăririi penale și mai bine de 2 ani pentru emiterea rechizitoriului, timp în care victima formulează mai multe sesizări plângându-se de tergiversări. Rechizitoriul este practic o „mostră” de acuratețe juridică – 4 pagini agramate în care patru coautori primesc o soluție de scoatere de sub urmărire penală, iar în cazul celui de-al cincilea, tentativa de omor se transformă într-o simplă infracțiune de lovire sau alte violențe (încadrare juridică schimbată prin rechizitoriu, fără prezentare de material de urmărire penală, fără ca victimei să i se solicite depunerea plângerii prealabile etc.).


În 2012, Judecătoria Vișeu dispune achitarea inculpatului, dar nu înainte de a schimba din nou încadrarea juridică (acum în vătămare corporală). Între timp victima decedează, dar demersurile judiciare sunt continuate de soție și copii.

În 2013, Curtea de Apel Cluj judecă recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu, respectiv de părțile civile. Instanța schimbă din nou încadrarea juridică, reținând în mod corect tentativa la infracțiunea de omor calificat. De asemenea, sancționează erorile comise până la acest moment, trimițând cauza spre rejudecare instanței competente material - Tribunalul Maramureș.

După mai bine de 2 ani de cercetare judecătorească laborioasă, Tribunalul pronunță soluția de condamnare. Pe fondul absenței unei anchete efective a poliției și parchetului, instanța a reușit să identifice toate contradicțiile apărării inculpatului și să înlăture declarațiile martorilor date pro causa. În mod surprinzător, în 2016, Curtea de Apel Cluj dispune achitarea inculpatului, considerând că există „dubii” cu privire la probele în defavoarea acestuia.

Astfel, întregul proces a durat 7-8 ani de zile, însă cu toate acestea, organele statului au eșuat în identificarea unei persoane responsabile pentru infracțiunea comisă. Nu s-a acționat cu celeritate imediat după comiterea faptei, nu s-au identificat martorii, nu s-a efectuat o cercetare completă la fața locului, tergiversându-se cauza. Deși au fost indicați autorii de la bun început, aceștia au fost audiați doar după 9 luni, fără ca persoana vătămată să fie anunțată. Din cinci persoane implicate, patru nu au fost trimise în judecată, iar a cincea a fost achitată definitiv de către instanța națională.

„Succesul” justiției române, care admite cu nonșalanță că nu își poate proteja efectiv cetățeanul nici în fața celor mai grave infracțiuni a fost, după aproape 12 ani de la momentul comiterii faptei, sancționat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a subliniat că în situațiile în care viața a fost pusă în primejdie în mod intenționat, autoritățile statului trebuie să acționeze din proprie inițiativă din momentul în care au aflat de cazul respectiv. Ancheta trebuie să fie efectivă, adică să fie de natură să conducă la identificarea și pedepsirea celor responsabili. Trebuie să fie realizate activități rapide și proactive de strângere și conservare a probelor, de cercetare la fața locului, de identificare și audiere a persoanelor implicate.

Prin hotărârea pronunțată s-a constatat că toate aceste neajunsuri indicate anterior au avut un impact negativ atât asupra eficienței, cât și a duratei măsurilor investigative, periclitând abilitatea de a stabili faptele și amplificând posibilitatea ca o infracțiune să rămână nepedepsită. Pe cale de consecință, reținându-se încălcarea art. 2 din Convenție, Curtea a obligat statul român la plata sumei de 23.000 de euro către reclamanți.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3078 / 4981
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat Zen Energy Group în finanțarea de până la 87 mil. € pentru parcul eolian Traian (Brăila). Mai mulți avocați cu senioritate înaltă în echipa de proiect
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
IFLR Europe Awards 2026: șapte firme locale, printre care Clifford Chance Badea și Schoenherr, precum și patru avocați din România, în lista scurtă a celor mai prestigioase distincții din dreptul financiar european. Mircea Ciută (CMS România), singurul avocat român prezent într-o categorie individuală care reflectă performanța la nivel regional
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Mușat & Asociații a asistat Giordano Controls în achiziționarea participației integrale în societatea Reset EMS | Andrei Ormenean (Partner) a coordonat echipa
Piața de gambling se reconfigurează | Evoke PLC analizează oferta Bally’s Intralot, într-o tranzacție de 225 mil. £ ce ar putea redefini operațiunile grupului în Europa de Est și România
Bohâlțeanu & Asociații configurează arhitectura juridică a tranzacției anului în energie, prin care Premier Energy preia activele Evryo pentru 700 mil. € | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei pluridisciplinare implicate în proiect: ”Un proiect de referință prin complexitatea sa, atât din perspectiva structurii, cât și a dimensiunii și importanței activelor vizate”
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Mergermarket | Radiografia unei piețe de fuziuni și achiziții dominate de megatranzacții în primul trimestru din 2026. Care au fost cei mai activi consultanți financiari
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...