
Ciucă: Lupta anticorupţie trebuie să fie un răspuns colectiv, la care trebuie să participe întreaga societate
09 Decembrie 2021
AgerpresCorupţia este un fenomen complex, care afectează destinul şi bunăstarea cetăţenilor, activitatea companiilor, instituţii şi chiar state, a adăugat premierul.
Lupta anticorupţie trebuie să fie un răspuns colectiv, la care trebuie să participe întreaga societate, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, joi, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Internaţionale Anticorupţie.
"Ziua de 9 Decembrie este Ziua Internaţională Anticorupţie. Această zi ne aduce aminte de faptul că România are o obligaţie internaţională, asumată ca stat democratic, să depună toate eforturile pentru a limita fenomenul corupţiei la nivelul societăţii. În acelaşi timp, însă, această zi reprezintă mult mai mult pentru România, ca stat de drept membru al Uniunii Europene şi al NATO. Suntem o ţară care a primit acum 30 de ani şansa de a lăsa în urmă un regim comunist criminal şi de a se angaja pe drumul ireversibil al democraţiei occidentale. Din acest motiv, lupta anticorupţie în România nu este doar o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinim, rezultată din angajamentele europene. Lupta anticorupţie nu este doar un element al statului de drept, fără de care acesta nu ar putea exista. Lupta anticorupţie nu este doar un ansamblu de legi şi de instituţii locale, naţionale, regionale sau internaţionale. Lupta anticorupţie este toate acestea şi ceva în plus: o credinţă împărtăşită la nivelul întregii societăţi că drumul României nu poate exista în afara democraţiilor occidentale şi a valorilor democratice europene şi transatlantice", a afirmat Nicolae Ciucă.
Corupţia este un fenomen complex, care afectează destinul şi bunăstarea cetăţenilor, activitatea companiilor, instituţii şi chiar state, a adăugat premierul.
"De aceea, lupta anticorupţie trebuie să fie un răspuns colectiv, la care trebuie să participe întreaga societate, mediul de afaceri, organizaţiile neguvernamentale, precum şi toate instituţiile statului, în parteneriat cu organizaţiile regionale şi internaţionale", a subliniat Ciucă.
Totodată, Ciucă a punctat că Guvernul României are rolul de a gestiona eficient mecanismele executive de răspuns la fenomenul corupţiei, în deplin acord cu valorile proeuropene şi transatlantice ale unei democraţii constituţionale bazate pe statul de drept.
"Astăzi sărbătorim, aşadar, nu o obligaţie, ci un destin democratic pentru România, care nu se poate realiza decât prin accentuarea şi consolidarea luptei anticorupţie. În calitate de prim-ministru al României, reafirm angajamentul Guvernului pentru o bună guvernare care să garanteze independenţa sistemului judiciar şi să relanseze lupta anticorupţie, pentru a nu compromite oportunităţile de dezvoltare ale comunităţilor noastre şi a combate eficient sărăcia şi dezechilibrele social-economice", a mai spus premierul.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 1676 / 4769 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...