ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CSM: Legea privind statutul asistentului judecătorului nu cuprinde dispoziţii care să afecteze principiul înfăptuirii Justiţiei

20 Iulie 2023   |   Agerpres

Deputaţii USR şi membri ai Partidului Forţa Dreptei au înaintat Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa legii care instituie poziţia de asistent al judecătorului.

 
 
Legea privind statutul asistentului judecătorului "nu cuprinde nicio dispoziţie care să afecteze în vreun fel principiul înfăptuirii justiţiei de către judecători", a arătat Consiliul Superior al Magistraturii într-un memoriu remis Curţii Constituţionale a României.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, CSM a transmis, joi, Curţii Constituţionale un Memoriu Amicus Curiae privind sesizarea formulată de mai mulţi deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi deputaţi neafiliaţi referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii privind statutul asistentului judecătorului.

Cu caracter principal, CSM subliniază că legea supusă controlului de constituţionalitate "nu cuprinde nicio dispoziţie care să afecteze în vreun fel principiul înfăptuirii justiţiei de către judecători".


Dimpotrivă, arată Consiliul, reglementarea atribuţiilor asistentului judecătorului (art. 40 din lege) concretizează efectuarea de către aceştia a unor simple operaţiuni materiale, care nu sunt susceptibile să genereze, prin ele însele, vreo consecinţă juridică.

"Este evident faptul că atribuţiile asistentului judecătorului nu afectează în niciun fel 'criteriile de legitimitate ale hotărârilor judecătoreşti' (cum se susţine prin obiecţia de neconstituţionalitate) şi nu există nicio contradicţie între dispoziţiile legii supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile art. 21, art. 124 şi ale art. 126 din Constituţia României, republicată", susţine CSM.

Un alt aspect, indicat de Consiliu, în dezacord cu susţinerile din cuprinsul obiecţiei de neconstituţionalitate, este că legea adoptată respectă exigenţele de calitate proprii unui act normativ, respectiv cerinţele de accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate, fiind astfel în acord şi cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

Totodată, precizează CSM, legea adoptată de Parlament cuprinde "dispoziţii clare" referitoare la rolul şi locul asistentului în cadrul instanţelor judecătoreşti, recrutarea, formarea profesională iniţială şi continuă, evaluarea profesională, suspendarea şi eliberarea din funcţie, drepturile şi îndatoririle, atribuţiile, precum şi răspunderea juridică a acestei categorii profesionale.

Consiliul a semnalat, pe de altă parte, că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu au indicat elemente concrete care să obiectiveze criticile "cu adevărat lacunare, lansate fără o argumentaţie serioasă în legătură cu această lege".

În consecinţă, Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că Legea privind statutul asistentului judecătorului respectă întrutotul exigenţele Constituţiei României, iar criticile invocate de deputaţii USR şi de deputaţii neafiliaţi în cuprinsul obiecţiei de neconstituţionalitate sunt "neîntemeiate", actul normativ fiind adoptat cu respectarea dispoziţiilor legale.

Deputaţii USR şi membri ai Partidului Forţa Dreptei au înaintat Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa legii care instituie poziţia de asistent al judecătorului.

Forţa Dreptei menţiona, într-un comunicat transmis AGERPRES, că propunerea legislativă adoptată recent de Parlament introduce în mecanismul de înfăptuire a justiţiei o poziţie asimilată în mod impropriu statutului de magistrat, care nu este prevăzută de Constituţie, dar care are influenţă asupra hotărârilor pe care judecătorul ar urma să le adopte.


"Statutul asistentului judecătorului este unul definit în termeni vagi, ambigui şi interpretabili atât în ceea ce priveşte atribuţiile acestuia, dar şi în raport cu regimul incompatibilităţilor şi conflictelor de interese", explicau reprezentanţii Forţa Dreptei.

În opinia acestora, este "neclară" limita până la care judecătorul poate delega din sarcinile sale către asistent în ceea ce priveşte redactarea proiectelor hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile în care atributul exclusiv al deciziei trebuie să aparţină judecătorului sau completului de judecată.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 777 / 4913
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Schoenherr premiază șapte studenți la drept în a cincea ediție a concursului „law, sweet law”
NNDKP a asistat Gránit Asset Management în achiziția clădirii de birouri Equilibrium 2. Lavinia Ioniță Rasmussen (Partener) a coordonat echipa
RTPR asistă AROBS la achiziția Quest Global România. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Refinitiv Legal Advisers – Full Year 2025 | Piața de M&A a accelerat la nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor a rămas sub presiune. Europa prinde viteză, iar Estul continentului continuă să fie un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. Clifford Chance revine în frunte în Europa de Est, CMS își păstrează poziția de reper prin volum, iar firmele cu ‘amprentă’ în România se văd tot mai des în topurile globale și europene
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
2025, anul proiectelor „extrem de complexe” pentru Bohâlțeanu & Asociații, cu finanțări suverane și LMA de circa 2 miliarde euro, M&A de peste 1 miliard euro și restructurări complexe în Employment | De vorbă cu Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) despre parcursul anului trecut și obiectivele din 2026
KPMG Legal – Toncescu și Asociații își consolidează practica de Concurență într-o zonă de maturitate strategică, în care mandatele sensibile sunt gestionate cu viziune, disciplină procedurală și o capacitate reală de anticipare a riscurilor | De vorbă cu Mona Banu (Counsel) despre modul în care se schimbă natura riscurilor și cum se repoziționează autoritățile, care sunt liniile mari ale noilor investigații și cum face diferența o echipă compactă, cu competențe complementare și reflexe formate pe cazuri complicate
Promovări în echipa RTPR: patru avocați urcă pe poziția de Counsel, alți șapte fac un pas înainte în carieră | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Investim în profesioniști care reușesc să transforme provocările juridice în soluții strategice, consolidând poziția firmei noastre ca lider în România și oferind clienților noștri cele mai bune servicii”
Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului București la începutul anului 2026 | Liderii nu se schimbă, dar își ajustează echipele. Top 20 rămâne stabil ca nume, dar se schimbă ca dinamică. Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount”, câte și-au micșorat efectivele și ce înseamnă asta
Kinstellar a asistat Foxway în achiziția firmei locale All Birotic Devices Trade & Service. Echipă pluridisciplinară, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partner, Co-Head M&A ̸ Corporate) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mușat & Asociații intră și în arbitrajul ICSID inițiat de Starcom Holding, acționarul principal al grupului Eurohold Bulgaria și va lupta, de partea statului român, cu Pinsent Masons (Londra), DGKV (Sofia) și CMS (București)
Peligrad Law a obținut anularea unor obligații fiscale de peste 6 mil. € pentru un șantier naval din România, o decizie de referință pentru practica fiscală
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...